Swallow the Sun: Despre virtutile abisale ale metalului intunecat finlandez

245 vizualizări

Citeste aici varianta in engleza.

Imaginati-va un castel grandios ratacit in inima unei paduri uitate. Noaptea se lasa peste arcurile gotice si umbre ciudat colorate apar de nicaieri. Abia le poti vedea, dar le auzi perfect. Canta.

Ele deschid portile ruinei si intra, tarandu-si imaterialitatea pe pietrele frante de sub ceea ce odinioara erau picioarele lor. Usa masiva se tranteste dupa ultimul oaspete si o lumina verde-smarald inunda, brusc, toate ferestrele castelului.

Desi ti-e frica, te apropii cu pasi de las de maretul edificiu si arunci o privire tematoare inauntru, prin fereastra sparta a salii de bal. Ceva nelumesc se intampla acolo. Fantomele dau un concert.

Dansul bizar al umbrelor pe pereti, impreuna cu muzica sfasietoare care seamana cu un cantec de leagan indragostit de un imn funerar iti dovedesc ca spectrele acestor virtuosi morti isi lamenteaza durerea la instrumente invizibile.

Te simti coplesit de acest spectacol care nu se multumeste sa evoce sentimente obisnuite, ci fura emotii revelatoare din acele locuri numite, din obisnuita, Rai si Iad.

Cam asta simti atunci cand asculti muzica formatiei finlandeze SWALLOW THE SUN, cunoscuta drept una din cele mai interesante si profunde trupe de melodic doom/death metal de pe scena internationala de rock.

Baietii si-au lansat cel mai recent album, „Emerald Forest and the Blackbird” in luna februarie a acestui an si si-au petrecut vara cantand la festivaluri. Acum sunt pregatiti pentru urmatorul pas: un important turneu in Statele Unite si, mai tarziu, un voiaj intunecat in maruntaiele Europei in cadrul unui alt turneu, „Into Darkness”, insotiti de Pain, Moonspell si Lake of Tears.

Maximum Rock Magazin a stat de vorba cu Aleksi Munter (clape) care a fost de acord sa ne ofere un interviu in care ne-a vorbit despre natura abisala a mesajului Swallow the Sun, depre aluziile cromatice de pe ultimul material discografic si despre multe alte lucruri. Sa va fie caderea usoara!


MRM: Noul vostru album, „Emerald Forest and the Blackbird” are ca sursa de inspiratie melancolicul cantec de leagan finlandez „Sininen Uni” (Vis Albastru in romana), compus de Tapio Rautavaara. Ce are in comun aceasta piesa duioasa cu genul intunecat si heavy de metal pe care il abordati voi?
Aleksi: Lui Juha I s-a parut mereu ca acel cantec vorbeste despre moarte. Personal, consider ca felul in care il interpreteaza Tapio, si aranjamentele armonice creeaza o atmosfera suprarealista. Combinati aceste doua impresii cu niste scene onirice, adaugati o doza buna de duritate si iata: acestia suntem noi!

„Sininen Uni” (fin) inseamna „Vis Albastru” in limba romana. Cu toate acestea, conceptul noului vostru material discografic se bazeaza pe culoarea verde; culoarea smaraldului. Ce semnificatie are verdele pentru voi si de ce l-ati ales ca simbol al muzicii?
Cred ca Juha ar putea da un raspuns mai bun acestei intrebari, deoarece conceptul a fost viziunea lui, dar voi incerca sa va prezint felul in care vad eu lucrurile. Trebuie sa luam in considerare povestea piesei care da numele acestui album:,”Emerald Forest and the Blackbird”. In melodie este vorba despre un tata care ii spune o ultima poveste copilului sau muribund; ii povesteste micutului unde va pleca in noaptea aceea. Naratiunea creeaza impresia ca tatal vrea sa-l ghideze pe copil pe ultimul sau drum ” toate culorile sunt accentuate iar, in loc sa devina gri odata cu lasarea noptii, padurea straluceste in tonuri de verde smarald. Este asemenea unei ultime priviri suprarealiste aruncate lumii inainte de a pleca, inainte de sfarsitul povestii. 

Coperta de album, realizata de artistul Rami Mursula, infatiseaza un misterios ochi de corb. Este acesta o oglinda sau un filtru prin care este vazuta povestea sfasietoare a copilului?
Da, poate fi vazut astfel si cred ca aceasta descriere poate fi aplicata tuturor cantecelor. Piesele sunt reflectii asupra vietii privite prin prisma mortii cuiva drag, sau prin aceea a durerii, in general ” prin „ochiul pasarii”, in cazul nostru, daca privesti pasarea ca pe un simbol al mortii. 

"Suntem siguri ca stim ce facem si nu avem nevoie de o parere din exterior asupra compozitiilor si a aranjamentelor."

Stilul vostru de metal are o calitate abisala care il scufunda pe ascultator in adancimea unor emotii care sunt mai intense decat cele obisnuite. Cand compuneti, repetati si interpretati aceste melodii, simtiti vreodata ca ati „coborat” prea jos, sau reusiti sa va ridicati la suprafata cu success de fiecare data, dupa o calatorie in „infernul” creator?
Nu am simtit niciodata acest lucru. Stim foarte bine incotro ne indreptam si ce facem. Cel putin in majoritatea timpului…

In mare parte, ati lucrat cu producatori finlandezi. Este aceasta o alegere constienta, bazata pe dorinta de a va pastra acel stil specific? Ma gandesc la trupe finlandeze care au ales producatori americani sau englezi si au ajuns sa se rataceasca de stilul initial.
De fapt, nu am avut niciodata un producator, in sensul acela classic: un om care sa isi impuna punctul de vedere asupra muzicii noastre. Toti producatorii nostri au fost mai mult ingineri de sunet. Suntem siguri ca stim ce facem si nu avem nevoie de o parere din exterior asupra compozitiilor si a aranjamentelor. Cu toate acestea apreciem niste sfaturi bune atunci cand trebuie sa ne hotaram asupra echilibrului muzical, a mixului final si a unor probleme de prestatie prezente pe album. 

La acest album ati lucrat impreuna cu tehnicieni cunoscuti pentru munca lor cu trupe mai comerciale: Nightwish, Amorphis, Apocalyptica etc. Vorbesc despre Hiili Hiilesmaa, Mikko Karmila si Mika Jussila. Ce effect au avut aceste colaborari asupra albumului?
Evident ca vorbim despre profesionisti desavarsiti. Mikko este unul din cei mai buni ingineri de sunet din lume. Cat despre Hiili, ador sa lucrez cu el pentru ca are o viziune foarte originala asupra muzicii pe care o mixeaza. Abia asteptam sa vad ce va face cu sound-ul nostru si ce ii va aduce nou. Pot spune ca m-a impresionat. Sunt extreme de fericit de felul in care a iesit produsul final. Mika a masterizat foarte bine materialul oferind dinamism pieselor. Sunetul respira perfect pe partile mai linistite, dar te copleseste acolo unde este prezenta duritatea. 

"Fanii ne-au spus de multe ori ca muzica noastra i-a ajutat sa treaca peste momentele dificile din vietile lor. O astfel de confesiune este intotdeauna speciala."

Fiecare din albumele voastre s-a bazat pe o poveste care a influentat felul in care a sunat muzica. „Emerald Forest and the Blackbird”, asa cum ne-ai istorisit si tu, spune povestea unui tata care incearca sa ii explice copilului sau muribund ce inseamna moartea. Ce impact a avut aceasta naratiune sfasietoare asupra felului in care ati compus piesele, asupra emotiilor.
Juha v-ar putea spune mai multe despre asta si nu as vrea sa ofer o interpretare prea superficiala asupra unui subiect care l-a marcat. Pot doar sa vorbesc din perspectiva mea si sa va spun ca din punctul meu de vedere, acesta a fost albumul cel mai dificil pentru mine, ca si clapar. Mi-a fost greu sa compun bucatile melodice de la clape din cauza lungimii si a complexitatii pieselor. A trebuit sa fac in asa fel incat aranjamentele mele sa fie coerente si sa ofere ceva in plus pieselor. N-a fost deloc usor! 

Cum v-ati inteles cu Anette Olzon (vocalista Nightwish), cu care ati colaborat pe disc?
Ea si-a inregistrat partile vocale in Suedia asa ca nu ne-am aflat niciodata in acelasi studio. Ca sa fiu foarte sincer, nu am stiut la ce sa ma astept, dar cand am ascultat piesa finala, mi s-a parut perfecta. Este frumos sa lucrezi cu profesionisti (rade).

Muzica voastra a avut intotdeauna o profunzime bantuitoare. Consideri ca genurile acestea intense de metal, ca death si doom, pot sa invoce fantomele personale ale ascultatorului? Daca da, crezi ca o face intr-un mod bun, sau intr-unul rau?
In ambele. Cred ca pentru oamenii care nu sunt obisnuiti sa asculte astfel de muzica, experienta auzirii unei piese este solicitanta, dificila. Cu toate acestea, fanii ne-au spus de multe ori ca muzica noastra i-a ajutat sa treaca peste momentele dificile din vietile lor. O astfel de confesiune este intotdeauna speciala. 

Kiitos paljon, Aleksi! Multumesc mult.

(Alexandra Furnea) 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*