
TARG3T revine cu o nouă surpriză pentru fani și lansează un teaser al viitorului lor album care urmează să fie lansat la sfârșitul anului 2017! Dacă sunteți curioși cu sună, acesta poate fi ascultat aici: https://soundcloud.com/targ3t/targ3t-2017-preprod-6-song
Pe lângă lucrul pentru acest nou material, trupa va mai putea fi văzută și ascultată la câteva evenimente, precum:
- WACKEN METAL BATTLE (22 aprilie, The Shelter), alături de Invader, Guerrillas, Krepuskul și Divided By Perception
- Magura Wave Fest (25 august), alături de Ektomorf, IPR, Coroner și multe alte trupe.
Ideea pentru TARG3T a venit în 1997, iar după ce formația a trecut prin mai multe genuri muzicale cât și membrii, pot să spună că și-au găsit calea. Fără să facă compromisuri pentru a prinde posturile de radio sau de televizor, băieții din formație s-au hotărât să facă doar ceea ce le place și să își urmeze drumul propriu.
Target nu a fost și nu va fi niciodată o trupă ușor de clasificat într-un gen al metal-ului, fiindcă aceștia au reușit sa își creeze stilul propriu din prima zi. Vrând să își ducă visul mai departe, formația continuă „lupta” și încearcă să demonstreze că se pot realiza lucruri mărețe cu minim de resurse, atât timp cât există dorință și dedicație.
„Faceburn”, ultimul album al formației, lansat in 2012, conține 12 piese metal cu chitare cărnoase, multă pedală dublă, un bas gutural și linii vocale de excepție.
sursă: Comunicat de presă
Lasă un comentariu