Tom Keifer, solistul si compozitorul formatiei CINDERELLA, a stat de vorba cu cei de la Totally Driven Entertainment Radio Network si si-a exprimat parerea cu privire la starea actuala a industriei muzicale.
„Cred ca accesibilitatea sporita a muzicii pe Internet ucide industria. Poarta este deschisa, calul este afara. Este trist. Cred ca a devenit prea convenabil sa gasesti muzica pe net. A devenit norma acceptata ca nu trebuie sa platesti pentru muzica. Nu consider ca e ceva intentionat dar este ceva ce s-a strecurat in inima societatii si a devenit acceptabil sa ‘furi’ cantece. Mai mult, casele de discuri nu mai investesc in artisti. Acum, bugetul lor este minim cand vine vorba despre asta. Oamenii nu isi dau seama cat de tare ii va afecta acest lucru pe muzicieni”, a punctat Keifer.
Artistul a continuat prin a vorbi despre efectul in lant pe care il are era digitala asupra lumii.
„Nu este vorba doar despre industria muzicala ci si despre alte industrii, cum ar fi cea cinematografica, jurnalismul, literatura. Peste tot se inchid librarii, cinematografe si asa mai departe. In timp, vom plati pretul acestei obsesii”, a declarat Keifer.
Ultimul album solo al muzicianului a aparut pe data de 30 aprilie 2013 si se numeste „The Way Life Goes”.
Lasă un comentariu