In timp ce unii isi faceau bagajele sau deja erau in drum spre mare in seara zilei de 30 aprilie, altii, aproximativ 50 de oameni printre care ma aflu si eu, se adunau cuminte si frumos in clubul Question Mark ca sa-si delecteze auzul si simturile cu muzica baietilor de la Walk The Abyss, Negative Core Project, Coins As Portraits si Cap de Craniu.
Desi se putea citi pe fetele celor prezenti oboseala unei zi de scoala/munca, atmosfera generala a fost una prietenoasa in care toata lumea se cunostea cu toata lumea si in care te simteai ca intr-o mare familie reunita.
Fara sa ne mai lungim la vorba, intram direct in paine cu recitalul celor de la Walk The Abyss. Sound-ul trupei formate din membri care mai activeaza in First Division, Chaos Cult si Days Before Disappearance se situeaza undeva intre deathcore, djent, heavy hardcore si progressive metal, dupa cum ne spun chiar ei pe pagina lor oficiala de facebook.
Personal, mie mi s-au parut ca au fost greii serii. Tobe care alterneaza intre ritmurile slow tempo specifice hardcore-ului si blasturile death metal, riffuri care in prima faza te apleaca la pamant dupa care te ridica si te fac sa alergi in moseala ca un descreierat, un bass puternic, metalic care sustine intreg instrumentalul si vocile celor doi solisti (Doc Nick de la First Division si Andrei Vladila, tobar in Chaos Cult) compun ceea ce se numeste Walk the Abyss. O sa mai insist putin asupra vocilor si o sa mai adaug ca Doc Nick reprezinta brutalitatea si agresivitatea iar Vladila strigatele disperate si demonice.
Trupa a cantat 8 piese dintre care preferata mea a fost „Go Get A Bigger Shovel” pentru ca mi s-a parut cea mai energica si cea mai dansanta bucata a lor. De asemenea, pe „The Unknown”, trupa l-a avut ca invitat la voce pe Mihai de la Cap de Craniu care a completat duo-ul Doc-Vladila. Ca sa citez un clasic in viata „Walk the Abyss au izbit porcul de perete!”
Urmatorii pe lista au fost baietii intelepti, cei plini de talc si vorbe de duh, cei responsabili cu muzica armonioasa, nimeni altii decat Negative Core Project. In timpul unui concert NCP telefoanele si portofelele se lasa la prieteni, aparatele se inchid si se pun jos, se ia o gura adanca de aer si se incepe agitatia. Intregul sound al trupei nu face decat sa-ti pompeze mai tare sangele in vene si sa te faca sa dai picioare in podea si sa arunce pumni in aer. Groove-ul intens al chitarilor asigurat de Mihai si Tudor impreuna cu balansul grav creat de bass si toba, breakdown-urile cu pig squealuri si „mizeria” generala reprezinta elementele esentiale ale sound-ului baietilor.
S-au cantat hiturile clasice de pe Spread The Disease din 2012 (Never Enough, Rotten), s-au cantat si bucati noi care vor aparea pe viitorul album (Getting Away With Murder, Save the Fuckin Puppies) si chiar am sesizat strecurata in playlist o piesa noua, foarte antrenanta, pe care trupa a omis (intentionat?) sa o prezinte. Sa fie cumva vreo surpriza?
Desprinsi parca dintr-un alt film si de pe alta planeta, au urmat brasovenii de la Coins As Portraits. Fiind la prima auditie a trupei, Coins As Portraits m-au lasat efectiv cu gura cascata. Obisnuit pana atunci cu riff-uri grele si voci guturale, trupa din Brasov a venit cu un grindcore extrem de rapid, screamo-uri murdare, ritmuri atipice care se schimbau cand te asteptai mai putin, efecte de chitara extraterestre, un bass super funky si groovy, toate executate cu o precizie de ceas elvetian.
Structura complexa a pieselor precum si intensitatea lor m-au facut sa constientizez ca muzica celor de la Coins As Portraits este un lucru destul de aparte pentru tarisoara noastra draga si ar trebui promovata mai mult. Nu vreau sa dau mai multe detalii legate de baieti pentru ca vreau sa ramaneti la fel de surprinsi cum am ramas si eu atunci cand o sa mergeti la urmatorul concert al trupei.
Ultimii care s-au urcat pe scena din Question Mark au fost veteranii de la Cap de Craniu. La fel ca la oricare din cele 3 trupe de care v-am vorbit, un show CDC are ceva special de fiecare data. Cu fiecare concert recunosc ca incepe sa-mi fie din ce in ce mai greu sa redau in cuvinte ce simt cand aud acordurile curate si ametitoare de pe „Road To Perdition”, tonul diabolico-jucaus al bassului de pe „I’ll break you again tommorow”, ritmul nebun si neincetat al tobelor, vocile trio-ului magnific Averac-Mihai-Vladila de pe „Briciul lui Laurentiu” si efectiv, intreaga energie emanata de catre trupa. Toate astea trebuiesc simtite prin fiecare por, prin fiecare oscior al corpului. Ma bucur ca totusi lumea s-a simtit bine, a urlat impreuna cu trupa, s-a facut mosheala iar Averac a fost (din nou) purtat pe brate de public.
La final nu au mai ramas de spus prea multe. Felicitari trupelor, felicitari Question Mark, Sorin Nastase, Junk House Noisez si Dark Side Booking si tuturor celor prezenti pentru ca un 1 mai reusit nu putea sa inceapa mai bine de atat.
Lasă un comentariu