Virus, 9.7 Richter, Damage Case/ 30.04.2014, B-52

236 vizualizări

Thrash-erii capitalei au avut ocazia, datorita concertului de pe 30 aprilie din B-52, sa se intruneasca la o muzica buna si „pusa pe scandal”.

Macelul a fost inaugurat de DAMAGE CASE, o formatie tanara, promitatoare si cu un puternic miros old school. D.C. este unul din putinele proiecte muzicale puse pe fapte mari inca de la inceput.

Piesele interpretate au fost din repertoriul propriu. Chiar si asa, s-a facut loc si pentru un cover dupa bine-cunoscuta „Ace of Spades” a veteranilor Motorhead. Per total, tinerii suna precum Sepultura si (sau) Slayer in perioada de inceput. In orice caz, vorbim despre un thrash sanatos.

A doua formatie care s-a urcat pe scena a fost 9.7 Richter. Nu, nu mai este vorba despre niciun macel aici, deoarece trupetii abordeaza un heavy metal puternic ce aduce aminte de scoala engleza.

Cei prezenti la concert au avut ocazia sa asculte cateva mostre ce vor face parte de pe setlist-ul urmatorului album si pot sa va asigur ca trupetii nu se abat de la calea lor: aceeasi voce similara cu Ripper Owens si aceeasi putere in instrumente si calitate in procesul artistic.

Cu toate acestea, consider ca ar fi de ajutor pentru munca lor sa adauge si un „ingredient secret”. Daca in cazul primei formatii este de la sine inteles ca va exista o asociere cu anumite nume recunoscute de pe scena internationala, dat fiind ca trupa este la inceput, in cazul 9.7 Richter ar fi indicat ca momentele de evocare Iced Earth, Judas Priest si Iron Maiden sa fie din ce in ce mai rare.

Cantarea a fost incheiata cu un cover dupa „Heaven and Hell” alternat cu „Holy Diver”.

Dupa cele doua formatii, au urcat cei de la Virus pe scena. Am asteptat cantarea acestora cu multa curiozitate, deoarece formatia a facut o pauza de 18 ani (din 1990 pana in 2008). Intr-adevar, se simte aceasta pauza, cel putin in prestatia lor scenica.

Interpretarea muzicala a fost deosebita, atat instrumental, cat si voce, dar la capitolul spectacol mi-as fi dorit ceva mai mult. Daca este sa gandesc acest concert din prisma unui fan al formatiei, nu ar fi nicio problema, insa ceva mai multa energie, mai multa interactiune cu publicul ar fi putut atrage mai multa atentie din partea celor care au venit sa-i cunoasca, nefiind neaparat cunoscatori ai formatiei.

Concertul Virus a durat mai bine de o ora si jumatate, timp in care lumea a avut timp suficient sa fie radiata de acest „thermonuclear thrash metal” pe care il presteaza britanicii. Pretul mi s-a parut extrem de accesibil (daca nu cumva mult prea accesibil), insa acesta nu a fost motiv suficient de bun incat sa mobilizeze lumea pentru concert intr-o zi ploioasa de miercuri.

Colac peste pupaza, concertul a meritat toti banii, mai ales ca vorbim despre 25 de lei pentru trei formatii, intr-un local in care berea costa minim 5 lei. Conditii mai bune decat acestea pentru a participa la un concert chiar nu stiu unde putem gasi!


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*