WHITE WALLS, sau trupa metal de la malul marii, a prins viata din nucleul altor formatii metal si a reusit sa se impuna pe scena metal din Romania cucerind majoritatea premiilor puse in joc la evenimentele-concurs la care au participat. O formatie foarte apreciata de catre public si de catre presa de specialitate, indiferent daca cei care au avut ocazia si bucuria sa asculte sonoritatile constantenilor sunt mari amatori de metal extrem sau metal melodios.
Pentru a afla secretul care i-a propulsat pe scena underground autohtona, dar si despre ceea ce se intampla in spatele scenie, am discutat cu membrii formatiei…
Cand ati luat contactul cu muzica rock?
Alex: Primul contact mai “serios” cu muzica rock a fost probabil prin liceu sau chiar inainte de a-l incepe. Inainte de asta tin minte ca ascultam obsesiv niste CD-uri cu Mike Oldfield : Voyager si Tubular Bells 2, CD-uri mixte cu reggae si probabil prima caseta pe care am pus mana vreodata vreodata: un Best Of the Beatles.
Serban: Candva in clasele primare, ascultam niste casete cu Nirvana ale surorii mele. Dupa asta am ascultat Linkin Park, Blink 182, o multime de chestii pe care le prindeam la televizor (nu aveam oameni cu inclinatii muzicale in familie, prin urmare nici sperante la mostenirea vreunei colectii de muzica). Dar prima si prima data cand am simtit ceva cu adevarat profund ascultand muzica rock a fost intr-o fericita seara de vineri, cand la VH1 (Friday Rocks cred ca era emisiunea) am prins videoclipul de la “My Own Summer” (Deftones). Ulterior mi-am dat seama ca ar trebui sa mai ascult chestii d-astea.
Marian: Contactul cu muzica rock s-a intamplat acum 20 de ani (la varsta de 6 ani) cand, nu stiu cum si de ce a adus fratele meu cel mai mare o caseta cu “Ride The Lightning” de la Metallica si a pus-o in biblioteca. Era prima si singura caseta din casa si probabil biblioteca era cel mai potrivit loc… De atunci am inceput sa ascult rock si imediat dupa sa cumpar celelalte albume Metallica. Tin minte si acum faptul ca m-am dus la un mos care vindea casete si am luat …”And Justice For All” si eram foarte suparat pe el ca lipsea ultima melodie de pe partea A (“The Shortest Straw”), melodie pe care nu am stiut-o pana mult mai tarziu cand mi-am luat CD-ul original si am descoperit-o.
Eugen: Din cate imi amintesc primul contact cu rock-ul a fost undeva prin scoala generala.
Am avut norocul de a avea un frate mai mare, asa ca Pantera, Iron Maiden si The Doors erau la ordinea zilei.
Care a fost momentul cand v-ati gandit ca poate o sa aveti o formatie rock? A fost vreun artist sau vreun eveniment care v-a determinat sa faceti acest pas?
Alex: Lucrul acesta s-a intamplat tot in liceu, in clasa a 9-a. Am reusit sa infiintez cu niste prieteni formatia liceului care, din punctul meu de vedere, era puternic influentata de Red Hot Chilli Peppers.
Serban: Am facut parte din aceeasi formatie a liceului ca Alex. In perioada aia ascultam mult RHCP, Linkin Park si spre sfarsitul scurtei noastre existente, Deftones.
Marian: Acum 10 ani a sosit momentul cand am intrat impreuna cu Florin (Protest Urban) intr-o sala de repetitii cu gandul sa ne facem o trupa. Nu stiam nimic despre … nimic in materie de instrumente, imi placeau tobele,dar nu stiam nimic mai mult. Incercasem cu ceva timp inainte sa bat “Nothing Else Matters” pe un premier/toba mare si tum gasite intr-o camera a bunicului meu. Asta a fost asadar prima piesa batuta la tobe. Interesant este ca primele minute in acea sala de repetitii le-am petrecut cu microfonul in mana iar Florin la tobe, dar ne-am dat seama imediat ca e ceva ciudat si am inversat locurile. Nu stiu daca vreun anume artist m-a „impins” spre pasul asta, cred ca in general muzica.
Eugen: Acum 10 ani m-a lovit ideea de a canta intr-o trupa rock. Dar pe atunci vroiam sa cant la clape, nu voiam sa fiu vocal, asa ca am avut mici proiecte in care am dat cu clapele. Se spune ca vocalul e frontman-ul trupei . Pe vremea aia mi se parea un rol mult prea greu pentru mine, cred ca si acum este .
Cum ati ajuns in aceasta formatie si cum v-ati cunoscut? Ati avut si alte proiecte muzicale inainte de White Walls?
Alex: Unul dintre prietenii mentionati mai sus este Serban cu care ma cunosc de 12 ani, din clasa a 5-a. Cu el am infiintat trupa liceului care a avut numeroase nume de-a lungul timpului. Mai tarziu am format impreuna Colaps, care a marcat trecerea inspre aria metalului. Dupa Colaps am cantat cu prieteni foarte apropiati intr-un proiect metal/prog intitulat Kesarion Breb, iar apoi am fost “coopat” de Serban in Protest Urban. Atunci l-am cunoscut si pe Marian. Protest Urban s-a transformat in Murther, iar mai tarziu in White Walls odata cu venirea lui Eugen. Pe langa White Walls mai exista un proiect, Men in the Mirror, tribut Michael Jackson in care cantam toti din White Walls.
Serban: Dupa colapsul Colapsului am fost implicat in mai multe proiecte locale, profitand de lipsa basistilor din partea asta a tarii. Sincer nu le mai retin pe toate, dar am fost si intr-un proiect de jazz care i-a acompaniat printre altii pe Mihai Traistariu si Delia de la N&D. Imi doream destul de mult sa cant cu cei de la Protest Urban, le-am scris un mesaj pe MySpace in ideea asta, mi-au raspuns ca au basist dar ca ar fi interesati oricum de o colaborare, in curand n-au mai avut basist si am intrat in trupa. Dupa destul de putin timp a plecat si chitaristul, l-am momit pe Dasu cu niste coveruri si restul “e repetitii”.
Marian: Dupa cum spuneam am inceput sa cant alaturi de Florin, ne-am facut trupa care, dupa diverse schimbari de componenta si de nume s-a transformat in Protest Urban in 2002. Dupa o activitate de 6 ani (cred) in care in mare parte membrii stabili au fost Mihai – chitara, Cristi – bas, Florin – voce si eu la tobe, numele s-a transformat in Murther odata cu plecarea lui Mihai si Cristi si venirea in trupa a actualilor membrii White Walls, si anume Serban – bas si Alex – chitara. De la Murther s-a ajuns la White Walls, atunci cand ne-am despartit de Florin. Astfel s-a ajuns la formula Alex – chitara, Serban -bas, eu la tobe si Eugen – voce. Eugen a mai fost si la inceput in Protest Urban ca al doilea vocal deci, toti cei care alcatuiesc acum White Walls sunt fosti membrii Protest Urban.
Legat de alte proiecte muzicale in cazul meu a existat Interitus Dei in care am activat timp de 4 ani (2006 – 2010), Fortuneteller in care am fost coleg de trupa cu Eugen timp de un an de zile (2009 – 2010) si actualul proiect numit Men In the Mirror (trupa tribut Michael Jackson) in care suntem implicati 9 oameni printre care si toti membrii White Walls.
Eugen : Eu am aparut ultimul in White Walls. Pe Marian il cunosc din liceu, de atunci suntem prieteni si ne-am dorit mereu sa cantam in aceeasi trupa. Am fost colegi in prima formula Protest Urban aproximativ un an, iar ceva ani mai tarziu la Fortuneteller. Dupa Protest Urban am cantat intr-o trupa de rock alternativ care se numea Efecte Secundare.
vinovata pentru numele White Walls
De ce numele White Walls?
Serban: Trupa noastra poarta numele unei melodii a celor de la Between The Buried And Me, ultima melodie de pe albumul “Colors”. Ne-a placut foarte mult melodia, mai ales in contextul albumului si ideologia din spatele ei. Totul se leaga de viata si de conditia de “artist” (voluntar sau nu) si nu putem decat sa recomandam o auditie!
Ce puteti sa ne spuneti despre miscarea rock din Constanta_Exista locuri unde tinerii rockeri se strang si discuta despre formatiile sau concertele care apar in Romania?
Alex: Miscarea din Constanta nu e nici prea-prea nici foarte-foarte. Oricum, consider ca este in panta ascendenta avand in vedere ca apar din ce in ce mai multe cluburi pentru muzica live.
Serban: Tinerii o cam ard pe etnobotanice si dubstep. Totusi, o traiectorie ascendenta e, parca sunt mai putine trupe ca in trecut, dar mai bine pregatite, …si concertele sunt ceva mai dese.
Marian: Din pacate in Constanta nu au fost niciodata atatea trupe rock cate ar fi trebuit sa existe avand in vederea importanta si dimensiunea orasului nostru. Imi place sa cred ca raportul trupe existente / trupe „de succes” din Constanta este unul foarte bun. Legat de locuri „pentru rockari” suntem foarte bucurosi si mandri ca avem un nou spatiu in oras unde se pot face concerte mult peste limita decentei si cu ocazia asta aflam si ca publicul rock exista inca in numar mare.
Cred ca cea mai mare problema a unei formatii in Romania este sala de repetiti. Voi cum va descurcati cu repetitiile?
Serban: Avem norocul de a avea acces la o sala de repetitie absolut excelenta, prin bunavointa celor de la Interitus Dei si a Casei de Cultura Constanta. Incercam sa repetam zilnic de luni pana vineri cand se poate, din nefericire nu se poate mereu.
Marian: Din punctul asta de vedere pot spune ca suntem foarte norocosi. Eu am inceput sa repet cu Protest Urban incepand de prin anul 2003 – 2004 in Casa de Cultura din oras, apoi in paralel si cu Interitus Dei tot acolo si in prezent cu White Walls in acelasi loc. Deci pot spune ca nu avem probleme cu sala de repetitii, chiar mai mult, avem noroc si de un director „de comitet” ca sa fiu mai explicit care ne-a sustinut de cate ori am avut nevoie chiar si cu folosirea scenei mari. Singurele neplaceri sunt cauzate de faptul ca se intampla sa nu putem repeta din cauza spectacolelor/conferintelor etc. care au loc pe scena, noi fiind exact sub podeaua scenei, in fosta fosa a orchestrei. In schimb nu avem restrictii de anumite zile/ore pe saptamana, ceea ce e foarte prielnic mai ales cand vrei sa compui un album si sa mergi la sala exact atunci cand simti ca vine „momentul creativ”.
Am auzit tot felul de tampenii spuse de unii despre ceea ce inseamna muzica rock si cine o asculta. Unii spun ca rock-ul este o stare de teribilism pe care o gasesti la aproximativ toti tinerii, insa odata cu varsta aceasta trece. Ce parere aveti despre aceasta, ce inseamna pentru voi muzica rock?
Serban: Eu si cu Marian am avut recent placuta surpriza de a fi invitati la o emisiune numita “Ce ne facem, fetelor?!”, difuzata la o televiziune locala. Domnisoarele care ne gazduiau in platou ne-au pus o intrebare similara, tot ceva despre rock, rockeri, tineri, parinti, scandal. Raspunsul, ca sa fiu sincer, inca imi scapa. Nu stiu daca “rock” are ceva deosebit fata de alte denumiri de genuri de muzica. Muzica, indiferent de gen, poate avea niste puteri miraculoase atunci cand isi atinge tinta potrivita. Uneori e vorba de muzica rock, care atinge niste tineri. Alteori muzica clasica ce mangaie urechile si sufletele parintilor lor. Sau muzica tribala in Africa si asa mai departe. Mi-ar placea sa se vorbeasca mai liber despre muzica, am impresia uneori ca denumirile astea ale genurilor muzicale nu fac altceva decat sa ingradeasca imaginatia oamenilor si sa creeze prejudecati. Sigur, au si o utilitate inerenta, dar eu personal dau cam prea rar de ea.
Marian: Ai spus bine „tampenii… pentru mine muzica rock inseamna ceva de care nu vad sa ma dezlipesc nici acum si nici odata cu trecerea anilor. E ceva ce am avut de cand ma stiu, nu ma vad fara muzica, cum spuneam si mai devreme de la varsta de 6 ani imi cumparam singur albumele trupelor favorite pentru ca vroiam sa ascult mai mult si mai mult. In timp ce copiii de la bloc jucau ping-pong pe scarile de la intrare eu scoteam casetofonul cu luminite la geam sa le pun Pantera la maxim. Acum baietelul meu adoarme tot pe muzica rock, in masina muzica, la birou muzica… deci e ceva de care nu as putea si nu as vedea niciun sens sa ma despart vreodata.
Eugen: Eu sunt innebunit dupa muzica in general fie ca este rock sau clasica. Sper sa imi permit sa fac cea ce fac acuma cat mai mult timp de acum inainte.
Marian, nici nu stiam ca esti familist… Cum se impaca activitatea concertistica cu familia? Te gandesti sa-i pui un instrument in mana baietelului tau cand va fi mai mare?
Marian: Da, sunt fericitul “posesor” al celui mai extraordinar baietel din lume si al celei mai minunate sotii. Sunt cel mai norocos si din punct de vedere al activitatii concertistice in relatie cu familia pentru ca sotia mea a fost alaturi de mine exact de cand am inceput sa bat la tobe. Pot spune ca a invatat odata cu mine ce inseamna sa ai o trupa (sau mai multe). Este foarte intelegatoare mai ales acum de cand exista White Walls, trupa care ii place si ei foarte mult. Pe Luca (2 ani si 3 luni) deja il aduc la sala de ceva vreme, “bate” la tobe, se uita la noi cum repetam, ii place la nebunie, ne imita pe fiecare acasa etc. Avem si o clapa acasa la care se joaca, sper sa invete cat mai curand sa cante, poate asa voi invata si eu pe viitor pentru ca imi doresc de cand ma stiu sa cant si la pian 🙂
Muzica voastra este destul de complexa. Cum reusiti sa o compuneti, care este procedeul pe care il urmati?
Alex: Nu avem un procedeu specific, pe care sa il respectam. In principiu eu compun acasa parti/riff-uri, le inregistrez, le trimit colegilor, ne intalnim la sala unde le “lucram”. Urmam un process creativ deschis si colectiv.
Serban: Toti compunem la sala si/sau acasa, ne intalnim, le discutam, dezvoltam, nu e nimic foarte specific in felul nostru de a compune, decat ca ne place sa ne fortam limitele unii altora.
Marian: Dupa cum spunea si Alex, el vine cu fundatia peste care construim toti la sala. Dupa ce e construita indeajuns, piesa intra in dormitorul lui Eugen unde se intampla magia „ornarii tortului” cu linii melodice si versuri pentru partea vocala. Pe scurt, cam asta e. Momentan asamblam un “puzzle” cu foarte foarte multe “piese” pentru albumul viitor.
Eugen: Dupa ce baetii construiesc indeajuns urmeaza luni de zile in care eu fac linii de voce. Este un drum destul de lung si de multe ori ajung pe culmile disperarii si trec de la agonie la extaz in cautarea vocilor potrivite, dar pana la urma iese bine.
Cum ati cataloga muzica voastra?
Serban: N-am cataloga-o, am prefera sa incercam sa o facem auzita. Realizam totusi importanta unei clasificari si de obicei ne rezumam, la “progressive metal”.
Ati fost tentati sa introduceti in piesele voastre pasaje muzicale transformate sau riff-uri din piesele altor formatii?
Serban: Tot ce a ascultat si iubit fiecare dintre noi, de la Michael Jackson la The Red Chord, se reflecta intr-un fel sau altul in muzica pe care o cantam si in maniera in care o cantam. Insa nu cred ca am fost vreodata tentati sa luam vreun pasaj/riff cu totul, in cel mai rau caz ne-am indreptat instinctiv spre o anumita atmosfera, sa zicem.
Marian: Cel mai interesant este atunci cand cineva din exterior spune “partea/riff-ul asta suna exact ca trupa X” iar niciunul din noi nu s-a gandit vreo secunda la trupa respectiva.
Ce e mai important in muzica voastra: versurile sau linia melodica?
Alex: Pe “Mad Man Circus” cu siguranta linia melodica. Din punctul meu de vedere este un album axat in principal pe muzicalitate. Desi exista un concept in spatele albumului, acesta nu este legat neaparat de versuri, ci este legat de muzica in sine. Pentru albumul urmator intentionam sa ne extindem mai mult si spre partea lirica.
atat de apreciati de public”
Au fost cateva concursuri importante la care ati participat si la care ati facut o figura excelenta, incepand cu Maximum Rock – SPU, Stufstock, pana la finala GBOB din Malaezia. In primul rand ce au insemnat pentru voi toate aceste concursuri?
Serban: Au reprezentat niste mari surprize. Noi ne-am inscris in toate aceste concursuri, fara exceptie, mai mult din, hai sa zicem, lene. Ne-am gandit ca ar fi o metoda relativ accesibila de a face lumea sa auda de noi, sa “generam” niste continut online despre noi, cel putin. Cand am vazut ca incepem sa castigam, am fost extrem de surprinsi si mirarea continua pana in ziua de azi. Nu prea am inteles noi cum am reusit sa fim atat de apreciati de public si de jurii, dar se pare ca a fost un lucru pozitiv si ca pe langa faptul ca ne-am indeplinit scopul initial, am mai si vizitat Kuala Lumpur, am castigat un voucher la Guitar Shop, (probabil) inregistrarea urmatorului album si asa mai departe.
Marian: Toate aceste concursuri au insemnat enorm pentru noi deocarece suntem o trupa tanara si faptul ca am reusit sa obtinem rezultate atat de bune peste tot ne-a ajutat foarte mult, pe langa valoarea morala a rezultatelor care ne-a dat o foarte mare incredere in fortele proprii, aceste concursuri au expus trupa unui public la care sigur nu am fi ajuns atat de repede altfel. Suntem foarte bucurosi si ca prin intermediul GBOB am reusit sa reprezentam Romania cu succes obtinand “locul 5 in lume” la aceasta competitie, dar cea mai mare bucurie cred ca vine in urma faptului ca am reusit toate aceste lucruri abordand un gen deloc comercial si anume metal progresiv.
Sunt foarte multe formatii vechi care inca nu au ajuns acolo unde ati ajuns voi. Aveti un secret?
Alex: Daca am stii probabil ca nu l-am dezvalui. L-am tine inchis intr-un cufar pentru zile negre.
Serban: Nu cred ca am “ajuns” nicaieri, cel putin inca suntem extrem de departe de ce ne dorim pentru formatia asta, din punctele de vedere care ne intereseaza, cele “tehnic-artistice”, daca preferati. Daca intrebarea este “cum ati castigat concursuri/cum de va apreciaza cativa oameni”, raspunsul ar fi ca am facut ce am vrut si am fost in locul potrivit in momentul potrivit, nimic mai mult. Mi-ar fi mai simplu sa raspund la intrebarea “ce sfaturi aveti pentru trupele tinere?”: repetati mult, faceti toate sacrificiile financiare/personale de care sunteti in stare pentru muzica, nu cantati nicio nota pe care n-o simtiti din tot sufletul, repetati mult, faceti sacrificii, repetati, sacrificati, repetati, cantati, repetati. Si beti 2 litri de apa pe zi.
De curand ati semnat un contract de impresariat. Ce schimbare a adus pentru White Walls semnarea acestui contract?
Marian: Suntem foarte bucurosi ca am semnat un contract de colaborare cu MIG Management. Intr-adevar, pana sa apara aceasta ocazie am refuzat ofertele de impresariat. Cred ca cel mai bine este sa poti fii liber sa te ocupi de trupa ta. Ca sa fac o mica corectie, in cazul nostru este vorba de o colaborare intre White Walls si MIG Management si nu un contract de impresariat. Omul din spatele acestei initiative pur si simplu vrea sa sustina trupa White Walls, fie ca e vorba de productia unei noi transe de merchandise, organizarea unor concerte sau diverse planuri de viitor. Ca schimbare propriu-zisa pentru trupa, in afara de ceea ce am mentionat deja, cred ca foarte important este ca aceasta colaborare ne da si mai multa incredere in fortele proprii si ne motiveaza si mai mult sa facem lucrurile sa “se intample”.
extraordinar de greu”
Credeti ca o sa puteti ajunge sa traiti din aceste concerte?
Serban: Da. Nu stiu cand si cum, dar e posibil si cred in asta.
Marian: Depinde cat de dese sunt concertele / turneele. Ideal este sa nu faci altceva decat sa te ocupi de trupa, fara joburi fara altceva… poate atunci. Nu este imposibil sa traiesti din muzica dar este extraordinar de greu. Dar, dupa cum spunea si Alex, toata lumea din trupa se gandeste la cat de bine va iesi urmatoarea piesa, asta e din punctul meu de vedere cea mai mare satisfactie – atunci cand e o piesa gata si place tuturor membrilor, restul vine de la sine.
Fiecare formatie viseaza sa urce pe scena cu idolii pe care membrii acestora i-au avut de-a lungul timpului. Daca ar fi sa visati la un festival la care voi sa participati si sa va faceti line-up-ul, care ar fi acesta?
Alex: Ei bine, intrebarea asta chiar ma face sa visez… de unde sa incep? Probabil: Tool, Opeth, Mastodon, Between the Buried and Me, Cynic, Meshuggah, Sikth (daca tot e S.F. sa fie S.F. pana la capat).
Serban: Fara nicio intentie de reclama, pentru mine ceva mai fain decat un vis se va intampla pe 13 August in Bucuresti la Arenele Romane.
Marian: COSTANGELES FEST:
vineri, 31.06.2013: White Walls, Between the Buried and Me, The Dillinger Escape Plan, Cynic
sambata, 32.06.3013 : White Walls, Metallica, Opeth, Porcupine Tree
Eugen: Clar White Walls, System of a Down.
Fiindca ati amintit de piesele la care lucrati si de un album… La ce sa ne asteptam in viitorul apropiat de la White Walls?
Serban: Lucram la muzica noua si la alte lucruri foarte interesante (cel putin pentru “fani”). Nu vrem sa dau prea multe detalii decat cand se vor materializa. Ne place mult sa iesim din senin “de nicaieri” cu ceva frumos.
Pe 13 august veti canta alaturi de Deftones la Arenele Romane. Ce inseamna pentru voi acest concert?
Serban: Inseamna enorm, atat pentru mine personal, fiind ceva nesperat, un vis pe care nici nu l-am visat, cat si pentru noi ca trupa, deoarece vor fi multi oameni la acel concert, iar fanii Deftones de obicei sunt oameni cu gusturi muzicale variate (oamenii i-au ales ca opening acts si pe This Will Destroy You si pe The Dillinger Escape Plan), deci e posibil sa ne gasim cativa noi “adepti”.
Marian: Cred ca fiecare concert mare este extrem de important pentru o trupa avand in vedere faptul ca este vazuta de un public nou si numeros, dar atunci cand trupa pentru care deschizi inseamna enorm pentru tine, totul se transforma si se amplifica.
Veti pregati un program special tinand cont ca este una din trupele voastre preferate ?
Serban: Puteti fii siguri ca o sa cantam ca si cum ar fi ultimul concert din viata noastra, dar asta incercam sa facem de fiecare data. Speram sa cantam ceva nou!
Cu siguranta aveti multe formatii straine care va plac, insa as vrea sa stiu daca exista trupe autohtone interesante, din punctul vostru de vedere, si as vrea un raspuns sincer.
Serban: Exista si sunt chiar foarte multe! Cu riscul de a fi lacunar, nu voi nominaliza pe nimeni, dar voi spune asta: 1000000 de puncte oricui ridica un instrument in tara asta si incearca sa fie sincer cu el.
Marian: Eu am sa nominalizez totusi cateva din trupele pe care imi place sa le vad in concert: Taine, Respect, Mediocracy, Byron… sunt multe dar numele astea mi-au trecut prin cap acum.
Daca aveti ceva special de transmis fanilor …
Serban: Va iubim. De fiecare data cand vad un om cu tricou cu White Walls imi vine sa-l imbratisez.
Marian: Eu vreau sa le multumesc sincer tuturor celor care vin sa ne vada in concert, cumpara CD-uri sau tricouri si i-as incuraja sa faca asta in continuare pentru ca ‘distractia’ abia a inceput 🙂
Eu va doresc mult succes si noROCK!
Serban: Multumim mult pentru interviu, si succes in tot ceea ce faceti pentru muzica din Romania! Respect.
(Nelu Brindusan)
Lasă un comentariu