
În 2014, Zakk Wylde alături de Joey Castillo și Rob Nicholson înființează formația de coveruri Zakk Sabbath, cântând doar melodii ale formației – evident – Black Sabbath.
În 1970 apare albumul de debut „Black Sabbath”, înregistrat într-o singură zi în octombrie 1969. 50 de ani mai târziu, Zakk Wylde își propune ca, alături de formația de coveruri, să reînregistreze integral albumul, respectând tradiția: o singură zi, live într-un studio, direct pe casetă.
O echipă de filmare va sta alături de băieți pentru a documenta procesul, iar CD-ul și DVD-ul se vor lansa în același timp sub numele „Vertigo”. Vor exista doar 500 de exemplare care vor pleca spre cumpărători pe 13 februarie 2020. Din păcate, „Vertigo” nu mai e disponibil pentru precomandă, fiind sold out în doar două ore din momentul anuțului.
„Am încheiat un parteneriat cu Magnetic Eye Records pentru a asigura calitatea înregistrării. Vă invităm să fiți alături de noi pentru a continua sărbătorirea celei mai tari trupe din toate timpurile și albumului care a dat startul la tot!”
„Vertigo” nu se va putea cumpăra digital și nici nu se va comercializa, dar cine va achiziționa această ediție aniversară va primi un cod pentru download digital alături de un vinil, CD și DVD.
Într-un interviu pentru Chigaco Sun-Times, Wylde spune: „Muzica pe care o asculți în tinerețe o vei căra cu tine toată viața. Deci nici nu simțim vreo diferență cântând acum față de când aveam 15 ani și cântam aceleași melodii prin bucătăriile prietenilor sau la petrecerile din spatele casei.”
Lasă un comentariu