Joy Division a fost o trupa de post-punk formata in 1976 in Salford, Marea Britanie compusa din Ian Curtis – vocal, Bernard Summer – chitara si clape, Peter Hook – bas si vocal secundar si Stephen Morris – tobe si percutie.
Acestia s-au numit initial Warsaw, schimbandu-si ulterior numele in Joy Division – nume inspirat de catre grupul de femei prizoniere ale lagarelor de concentrare naziste din timpul Celui de-al Doilea Razboi Modial, folosite pe post de prostituate.
Joy Division este una din acele trupe deosebite pe care cu greu le poti clasifica: cult-legendar sau un secret indie bine pastrat? Avand in vedere faptul ca grupul este caracterizat atat de conceptul de minimalism cat si de cel de epic, cand vorbim despre Joy Division vorbim despre un mix indie-cult.
Cel mai bun motiv pentru care ii putem incadra in sfera cult este acela ca Joy Division, desi au salasluit in industria muzicala doar pentru o perioada scurta de 3 ani, au reusit sa aiba un impact major in sfera rockului alternativ.
Despre aceasta trupa, dar mai ales despre viata lui Ian Curtis, a fost facut si un film – Control (anul 2007; regia Anton Corbjin) o pelicula alb negru de doua ore despre un tip care se sinucide, care iti frange inima si care te face sa iti pui intrebari despre natura existentei omului care sufera de o boala mentala.
Chiar daca au lansat doar doua albume (Unknown Pleasures si Closer) pana in momentul in care Curtis a decis sa paraseasca lumea, alegerea acestor 10 piese esentiale nu a fost una usoara.
Aceste 10 piese reprezinta incercarea de a evidentia solemnitatea muzicii Joy Division care creeaza o atmosfera trista, insa a carei putere zace in ecoul care ramane dupa ce aceasta se opreste, lasand ascultatorul consternat de experienta. Piesele Joy Division trateaza motivele intunecate ale pihozei, ca furtuna interioara care te macina incet, dar sigur.
Love Will Tear Us Apart (Substance – 1988)
Primul hit Joy Division care a ajuns in topuri, si, de asemenea, ultimul single pe care trupa l-a lansat, nu a aparut pe niciunul din albumele de studio, ci pe albumul-compilatie Substance.
Tempoul moderat al acestei piese alaturat liniei de bas (Hook) si exploziilor stranii de synth (Summer) se infasoara sublim in glasul dark al lui Curtis, care devine mai delicat ca niciodata. Nu este de mirare faptul ca acest cantec a rezistat trecerii timpului – mai bine de 25 de ani – si este recunoscut ca fiind cea mai de succes lucrare a formatiei. Motivul? Un refren extrem de catchy, bineinteles.
Desi implicatiile de natura autobiografica cu privire la viata lui Ian Curtis sunt de multe ori subiect de dezbatere, meritul acestui cantec transcende orice context care l-ar fi inspirat, demonstrand faptul ca Joy Division au fost capabili sa-si lege muzica de sensibilitatile pop ale acultatorilor mainstream fara sa se dezica de la viziunea experimentala.
Reprezentand un moment deoportiva trist dar si istoric pentru Joy Division, „Love Will Tear Us Apart” a semnalat indirect finalul tragic al solistului si debutul trupei ca icon al subgenului.
Atmosphere (Substance – 1988)
Lansat initial in Franta ca si single exclusiv (1980), titlul initial al acestui cantec a fost „Light and Blindness”. Incepand cu linia de tobe a lui Morris care ofera un ritm abreviat, acest cantec trece rapid in atmosfera subtil-baritonala a lui Curtis. Orchestratia de sintetizator confera o ambianta muzicala intunecata atunci cand este alaturata temei poetice de singuratate si deziluzie.
Avand un titlu sugestiv, ritmul fluid al piesei se apropie mereu la limita unei „eruptii”, insa se opreste in mod deliberat, creand o elipsa depresiva. Aproape avand conotatii de rugaciune, acest cantec devine plin de speranta, atat muzical cat si poetic, Curtis cautand sa atinga o instanta emotionala superioara.
Considerata a fi una dintre cele mai de valoare piese ale trupei, „Atmosphere” expune o maniera eleganta si vulnerabila de compozitie muzicala care va defini stilul Joy Division, si nu numai: va servi drept inspiratie pentru numeroase trupe.
Transmission (Substance – 1988)
Originara in anul 1979, „Transmission” pune in evidenta stilul pop frenetic al Joy Division, stil influentat intr-o mica masura de catre lupta lui Curtis cu epilepsia. In timp ce impactul acestei boli asupra versurilor lui Curtis si a muzicii uneori neregulate a trupei nu va fi cunoscut cu adevarat vreodata, piese precum „Transmission” sugereaza faptul ca Joy division au fost interesati in a compune piese care sunt „cantabile” si dansabile.
Curtis transmite mesaje precum „The things that we’ve learnt are no longer enough,” cu o fervoare necontenita, vocea lui atingandu-si limitele naturale, in timp ce muzica plonjeaza in ape electronice.
Un cantec care, in ciuda mesajului distopic, te indeamna la dans.
Disorder (Unknown Pleasures – 1979)
Acesta este cantecul cu care totul a inceput; reprezentand prima piesa de pe albumul de debut, „Disorder” plonjeaza instant in atmosfera rece a sunetului care va deveni in scurt timp laitmotivul Joy Division. Debutand cu tobe spasmodice si chitara minimala, piesa dezvolta un ritm staccato care dezintegraza, concept potentat de catre abilitatile vocale ale lui Curtis.
Se pare ca lupta cu epilepsia a fost dusa inca de la inceputuri, lucru pe care solistul l-a exprimat in aceasta piesa in mod inconstient, acesta reverberand cuvantul „feeling” intr-o maniera care conduce la un sentiment de izolare, si, implicit, care deschide povestea tragica Joy Division.
The Eternal (Closer – 1980)
Penultima piesa de pe cel de-al doilea – si ultimul – album Joy Division, „The Eternal” debuteaza cu un zgomot electronic intrerupt de linia de bas precum un puls slab. Pianul deschide piesa usor, in timp ce Curtis, temperat, canta versul „Procession moves on/ the shouting is over,”, taind atmosfera vaporoasa cu un cutit.
Nu este de mirare faptul ca acest cantec coafeaza pana si cotloanele intunecate, mai extreme ale lumii muzicale, lucru evidentiat de faptul ca pionierii black metal, Nachtmystium, au facut un cover dupa aceasta piesa.
Dinamica piesei dezvaluie chintesenta goth rock si, cel mai important, ofera o perspectiva asupra fragilitatii intunecate din spatele vocalului lui Curtis.
Shadowplay (Unknown Pleasures – 1979)
Influentele goth rock devin evidente pe piesa „Shadowplay”, pe care Curtis ne spune ca „In the shadowplay/ acting out your own death/ knowing no more,”, un vers menit sa provoace durere in contextul maniac al liniei melodice. Tranzitia de la tendintele punk de pe Unknown Pleasures la atmosfera gotica de pe Closer devine naturala si deloc suprinzatoare.
Desi destul de tacute, emotiile transmise in piesa „Shadowplay” au un impact major, si cel mai important, ofera un preview asupra directiei muzicale pe care trupa o va aborda.
New Dawn Fades (Unknown Pleasures – 1979)
Niciodata melancolia nu a fost exprimata mai bine decat prin intermediul versului „I’ve walked on water, danced through fire, can’t seem to feel it anymore”. Joy Division, ancorati si de aceasta data in post-punk, aduc cu „New Dawn Fades” o piesa mai heavy, a carei compozitie haotica insa focusata vorbeste despre influenta punk a trupei si importanta pe care acestia au acordat-o contrastului melodic.
Daca ar fi sa oferim o metafora pentru „New Dawn Fades”, aceasta ar fi, sa spunem, o compozitie pe care ar face-o un Mozart al anilor ’70, client fidel al clubului CBGB.
She’s Lost Control (Unknown Pleasures – 1979)
Pe „She’s lost Control” avem de-a face din nou cu linii de bas care te seduc, Joy Division fiind printre putinele trupe care s-au axat mai mult pe sound-ul de bas, decat cel de chitara. De asemenea, aceasta abordare muzicala vine sa dezvaluie originile punk simpliste ale trupei. „She cried out kicking on her side and said I’ve lost control again” este o alta reprezentare a bolii lui Curtis, epilepsia transformandu-l intr-un poet profetic, avand in vedere ca acesta a fost diagnosticat la scurt timp dupa ce a scris aceasta piesa.
No Love Lost (Substance – 1988)
Desi a fost printre primele piese lansate de Joy Division, “No Love Lost” prevestea viitorul trupei – intunecat si afectat.
Debutand cu un bas moody si riffuri de chitara care alterneaza intre atmosfere rigide si afectate, piesa se anima la hotarul de 2 minute, atunci cand Curtis isi face simtita prezenta cu o voce care te bantuie. Momentul lui de glorie il reprezinta maniera de a recita in loc de a canta, ca exemplu a obsesiei acestuia pentru a fi in control.
Din punct de vedere al versurilor, partea de mijloc reprezinta un extras din cartea “The House Of Dolls” (Ka-Tzetnik 135633 – supravietuitor Auschwitz) si spune povestea (bineinteles) femeilor folosite ca sclave pentru sex – acel „joy division” din lagare, mentionat la inceputul articolului.
No love lost there, nu-i asa?
Wilderness (Unknown Pleasures – 1979)
O piesa-statement despre religie, “Wilderness” vorbeste despre organizatiile religioase care au pus piedici progresului de-a lungul istoriei. Mai departe, este abordata tema executiei lui Iisus Christos ca promotor al unei religii noi, tratatate cu scepticism de catre conducatorii acelei perioade zbuciumate. Nu in ultimul rand, se resimte si o critica asupra Inchizitiei si victimelor produse de catre aceasta – “The blood of Christ on their skins”.
Ce alte piese marca Joy Division v-au ramas intiparite in minte?
Lasă un comentariu