Pendul de Știri


Slash a lansat un album nou de blues

slash 2024
slash 2024

Slash (ex- Guns N’ Roses) a lansat un album nou de blues lansat pe 17 mai.

Anunțat de noi pe site, in iulie 2023, noul album semnat SLASH a fost lansat pe 17 mai.

Acesta se numește „Orgy of the Damned” și este al doilea album solo al acestuia.

Tracklist-ul albumului este :

01. The Pusher (feat. Chris Robinson din Black Crowes ) compoziție Hoyt Axton
02. Crossroads (feat. Gary Clark Jr.) compoziție Robert Johnson
03. Hoochie Coochie Man (feat. Billy Gibbons din ZZ Top) compoziție Willie Dixon
04. Oh Well (feat. Chris Stapleton din SteelDrivers) compoziție Peter Green (ex- Fleetwood Mac)
05. Key To The Highway (feat. Dorothy) compoziție Charlie Segar
06. Awful Dream (feat. Iggy Pop) compoziție Lightnin’ Hopkins
07. Born Under A Bad Sign (feat. Paul Rodgers din Free) compoziție William Bell, Booker T. Jones
08. Papa Was A Rolling Stone (feat. Demi Lovato) compoziție Norman Whitfield, Barrett Strong
09. Killing Floor (feat. Brian Johnson din AC/DC) compoziție Chester Burnett
10. Living For The City (feat. Tash Neal) compoziție Stevie Wonder
11. Stormy Day (feat. Beth Hart) compoziție Aaron Walker
12. Metal Chestnut compoziție Slash

În afară de ultima melodie, care este singura compusă de Slash, celelalte melodii sunt cover-uri după giganți ai blues-ului. Chiar m-am simțit obligat să trec și compozitorii fiecărei melodii pentru a vă oferi o imagine a grandorii albumului.

Primul single, „Killing Floor” a fost lansat pe 8 martie, este un cover al melodiei căntate de Howlin’ Wolf, cu Brian Johnson (AC/DC) voce si Steven Tyler (Aerosmith) muzicuță. Legat de aceasta melodie, Slash declara intr-un interviu acordat revistei Rolling Stone : „‘Killing Floor’ este o melodie pe care imi doresc de foarte mulți ani să o interpretez și Brian a fost singurul vocal la care m-am gândit pentru această melodie, deoarece cunosc vocea lui Brian și am știut că va suna foarte bine într-un registru inferior”.

Cine și-a imaginat vreodată că vom asculta pe Slash, Brian Johnson și Steven Tyler căntănd împreună o melodie blues …

Al doilea single a fost lansat pe 12 aprilie și este melodia „Oh Well”, compusă de Peter Green (ex- Fleetwood Mac) și are ca invitat pe legenda country Chris Stapleton.

Cea mai surprinzătoare colaborare de pe album este cea cu Demi Lovato, cu care interpretează melodia „Papa Was a Rolling Stone” a lui The Temptations.

Mulți alti artiști au facut cover-uri dupa această melodie, inclusiv Phil Collins, George Michael, Ugly Kid Joe, Lee Ritenour, Daryl Hall and Train si mulți alții.

Criticii de muzica blues au primit bine albumul, subliniind ca multitudinea de artiști care apar pe album oferă diferite sunete si stiluri blues ceea ce face ca albumul să fie foarte fresh si original.

Pentru die-hard fanii Slash și/sau Guns N’ Roses, Slash va apărea azi (20 mai), măine (21 mai) si poimăine (22 mai) ca invitat la emisiunea Jimmy Kimmel Live ! de la ABC, unde va interpreta și melodii de pe noul album. In zilele următoare sigur vor apărea inregistrări din emisiune pe youtube.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*