Introducerea poate fi citită aici.
Iată că am ajuns la ultimul text despre cea de-a doua ediție Odyssea Rock Fusion Festival și nu puteam încheia mai frumos această serie de articole decât vorbind despre Metarust.
Pentru mai mult context, Metarust este o trupă din Dubai fondată de frații Saif (solist, chitarist) și Samir Sami (baterist), alături de cel mai bun prieten al lor din copilărie, basistul Marwan El Messeery. Trupa a întâmpinat unele dificultăți în ceea ce privește obținerea vizelor pentru toți membrii, motiv pentru care doar frații Saif și Samir au urcat pe scena Odyssea. Formația a susținut două concerte: primul, pe scena mare a festivalului, începând (aproximativ) cu orele 15:25, iar cel de-al doilea, pe scena band clash, după ce au coborât cei de la Sonata Arctica de pe main stage.
Metarust a sunat surprinzător de bine chiar și în formula aceasta, iar eu, una, am apreciat lejeritatea cu care a trecut Saif de la clean vocals (atingând inclusiv note ceva mai înalte) la growl. Live, trupa s-a îndepărtat puțin de sfera alternative metal, mergând inclusiv spre un prog foarte plăcut. Și Samir s-a descurcat minunat, mai ales dat fiind faptul că a ținut în spate întreaga parte ritmică. Per total, a fost chiar un concert deosebit și, mai mult decât atât, vreau să îi felicit călduros pe frații Sami pentru prestația pe care multe alte formații ar fi considerat-o imposibilă (iar celor de la Metarust le-a ieșit minunat).
Acum, pentru ultima dată în cadrul seriei despre Odyssea 2026, vă las să admirați pozele din galeria foto de mai jos:











Lasă un comentariu