Alissa White-Gluz lucrează la un album solo

457 vizualizări

Alissa White-Gluz nu a renunțat la ideea de a lansa un album solo. De fapt, materialul este pe cale să fie finalizat.

Vocalista Arch Enemy a început să lucreze la disc în 2016, anul în care a și anunțat că a semnat un contract cu Napalm Records pentru LP.

Potrivit spuselor artistei, pe acesta se vor regăsi colaborări cu membrii din Arch Enemy, Kamelot și Misfits, precum și cu Doyle Wolfgang Von Frankenstein, actualul partener de viață al Alissei.

Într-un interviu recent cu Clown de la Slipknot, muziciana a declarat că și-a dorit să realizeze un material solo pentru a-și putea utiliza mai des glasul „clean”.

În cadrul Arch Enemy, fac mult growling, dar ceea ce puțini oameni știu este că îmi place enorm să cânt și clean. Albumul solo este calea mea de a exterioriza pasiunea pe care o am pentru acest stil de exprimare, indiferent despre ce acrobații vocale discutăm: blues, rock, power-metal, opera…Ideea a fost să am unde să îmi dau drumul, ca să zic așa.”, i-a mărturisit Alissa lui Clown.

Solista susține și o pagină de Patreon, prin care fanii pot să o sprijine direct și cu ajutorul căreia ține legătura cu admiratorii ei prin meet-and-greet-uri virtuale.

Noul disc va ieși sub numele de „Alissa”, fără alte artificii, deoarece artista vrea ca mesajul să fie cât mai ușor de înțeles.

Momentan, nu există o dată exactă a lansării LP-ului, dar susținătorii Alissei pot să fie siguri că vor avea parte cât de curând de noul produs.

Interviul complet cu Clown poate fi ascultat mai jos.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*