Traditia spune ca hoarda vikinga de la AMON AMARTH trebuie sa lanseze un nou album cel putin o data la doi ani. Suedezii s-au tinut de cuvant iar anul acesta formatia a lansat al noualea album din cariera intitulat “Deceiver Of The Gods” sub egida Metal Blade Records.
Trebuie mentionat ca noua albume in cincispreze ani este ceva de invidiat, exista trupe care de mai bine de un deceniu promit ca lanseaza un nou material (cunoscatorii stiu foarte bine). Amon Amarth in schimb au tinut sa isi mentina acelasi sound de la inceputuri iar fanii par multumiti de aceasta alegere. Totusi, cum este acea vorba: “prea mult, strica”.
“Deceiver Of The Gods” nu se deosebeste foarte mult de restul albumelor Amon Amarth: tema versurilor este axata in jurul mitologiei nordice, stilul muzical abordat este acelasi, chiar si coperta discului, ca si celelalte, adopta o scena din legendele vikinge.
In schimb, sound-ul Amon Amarth este unic si greu de copiat. Cu fiecare album lansat, cu atat sunt mai fericit ca formatia nu incepe sa intre intr-o linie moarta, asa cum se intampla cu multe formatii de extreme metal in momentul in care membrii formatiei ajung la varsta de 40 de ani.
Fata de predecesorul sau, “Surtur Rising (2011)”, “Deceiver Of The Gods” nu mai contine vreun cover, dupa parerea mea inutil stilului abordat, dar pe alocuri reusit. Amon Amarth au dat dovada de aceasta data de ingeniozitate si l-au invitat pe legendarul membru Candlemass, Messiah Marcolin, sa contribuie cu vocea pe piesa “Hel”.
Piesa albumului este chiar cea care da numele discului. “Deceiver Of The Gods” se incadreaza in acel tipar al “pieselor epice” Amon Amarth alaturi de “Twilight Of The Thunder God” sau “Pursuit Of The Vikings”. Melodia contine un refren foarte catchy, armoniile sunt foarte bine structurate iar riff-urile sunt la locul lor. Accentul brutal este pus la jumatatea piesei pe voce, Johann Hegg dovedind inca o data ca este un solist de neegalat.
Pe cand piesa “As Loke Falls” se aseamana cu o melodie Iron Maiden, “Coming To Tide” se remarca prin influenta trupei Venom. Asa cum spuneam, in melodia “Hel” putem auzi o colaborare cu solistul Messiah Marcolin dar din pacate mixajul a fost realizat destul de idiot deoarce vocea lui Messiah este acoperita de tonul gros al vocii lui Hegg.
Riff-urile grele si solo-urile melodice in schimb sunt ceea ce definesc sound-ul Amon Amarth. Piese precum “We Shall Detroy” sau “Under Siege” se remarca prin ritmurile masive si spatiile dinamice pe toba. Din pacate, desi fiind un mare iubitor al bas-ului, nu am resimtit deloc sunetul sau pe intregul disc.
Pe scurt, “Deceiver Of The Gods” nu se distanteaza de climatul stilistic al albumelor “Surtur Rising” sau “Twilight of the Thunder God” (sau altele, nu conteaza, toate sunt la fel). Traditia sper sa continuie asa cum a fost inceputa din 1998 si astept cu nerabdare urmatorul album Amon Amarth din 2015.
Lasă un comentariu