Bucovina Rock Castle: Ion Drăgușanul a câștigat procesul cu reprezentantul „grupului de creștini”

Bucovina Rock Castle
Bucovina Rock Castle

În luna ianuarie 2019, Monitorul de Suceava relata că Ion Drăgușanul, organizatorul festivalului Bucovina Rock Castle, l-a dat în judecată pe Ionel Butnariu, cel care a solicitat în cursul anului 2018 Consiliului Județean Suceava blocarea festivalului, datorită faptului că „formațiile rock invitate la festival promovează „satanismul” și nu ar trebui să fie primite în Cetatea de Scaun a Sucevei”.

Potrivit celor expuse pe portalul rolii.ro, Judecătoria Suceava a reținut că „pârâtul – Ionel Butnariu – fără nicio bază factuală îl numește pe reclamant – Ion Drăgușanul – „creierul acestui infam concert rock satanist, având în vedere că au invitat interpreți de muzică rock care au făcut și procesiuni satanice la Cetatea de Scaun a Sucevei (…). Din întregul probatoriu de la dosar, instanța reține că nu s-a făcut dovada că reclamantul se face vinovat de fapte de „instigare la imoralitate, sex, desfrâu și crimă ”, că este promotor de „educație parentală de sorgintă ateistă-sodomită ”, iar judecățile de valoare emise de către pârât nu se bucurau la momentul distribuirii materialului în spațiul public  de nicio bază factuală. Simplele supoziții, intuiții, discuții particulare, zvonuri plasate în spațiul public și reiterate sau răspândite, adevărate sau neadevărate, nu au valoare juridică. Chiar dacă în plan emoțional pot justifica anumite alegeri personale, ele nu sunt susceptibile a înlătura răspunderea civilă delictuală în absența confirmării acestora prin mijloace de probă administrate în mod legal. 

Totodată, prima instanță l-a obligat pe Ionel Butnariu la plata în favoarea reclamantului Ion Drăgușanul a sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit: „Reținând calitatea reclamantului de organizator al evenimentului cultural Bucovina Rock Castle, consecințele grave produse de publicarea articolului (asocierea reclamantului cu un grup infracțional organizat, acuzații practici sataniste), precum și mijlocul de exprimare a informațiilor (este de notorietate că orice informație pe suport electronic este susceptibilă a fi transmisă, răspândită, preluată și accesată mult mai ușor decât o informație pe orice alt suport), instanța apreciază că suma de 1.000 lei constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat”.

Ionel Butnariu a atacat sentința Judecătoriei, iar apelul a fost judecat de Tribunalul Suceava, care prin decizia pronunțată a respins solicitările reprezentantului „grupului de creștini”, astfel cum a fost denumit în diverse articole de presa suceveană. Recent, decizia instanței de apel a devenit publică și a mai arătat, printre altele, următoarele: „Tribunalul reține că afirmațiile apelantului formulate în spațiul public, atât în cadrul internetului, prin Facebook, cât și prin memoriile adresate instituțiilor publice, sunt apte să creeze convingerea publicului care accesează astfel de informații, că reclamantul-intimat, la rândul său, abordează o atitudine malefică, prin promovarea unor formații rock ce practică ritualuri sataniceÎn atare împrejurări, este evident că afirmațiile formulate de apelant au fost de natură să afecteze onoarea și reputația reclamantului, în contextul în care acesta este un reprezentant al valorilor culturale în zonă, în condițiile în care este promotorul unor evenimente de amploare, de natura festivalului Bucovina Rock Castle. Caracterizarea făcută de apelant cu privire la cântecele, versurile, artiștii, formațiile care au fost invitate să participe este de natură să confirme odată în plus, că acesta, implicit, a făcut susțineri jignitoare la adresa reclamantului, care au adus atingere onoarei și reputației acestuia”.

Nu este pentru prima dată când „grupul de creștini” încearcă oprirea festivalului Bucovina Rock Castle. La începutul lunii februarie, publicația News Week din Suceava a relatat că acest grup a contestat organizarea concertelor care urmau să se desfășoare în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei, și a vrut, totodată, să interzică și concertele organizate de Zilele Sucevei pe motiv să sunt „grețoase” și o „blasfemie”.

„Cerem în Numele Lui Dumnezeu, a bunului simt, a Moralității Publice, a valorilor creștine-biblice și tradiționale românești, ca în anul 2020 să nu se mai dea nici un cent de la ambele bugete, menționate mai sus, bani publici, pentru „Bucovina Rock Castle” și pentru Concertul ”Bucovina Rockfest” ambele desfășurate până acum Ia Cetatea de Scaun Suceava în luna August la interval de două săptămâni. Inadmisibil !!! Veți răspunde înaintea judecătorului Suprem-Dumnezeu pentru procesul de demonizare treptată a Municipiului și Județului Suceava. V-am dat pe mâna Lui Dumnezeu prin rugăciune și post” a afirmat grupul prin contestația formulată împotriva modului de alocare a bugetului județului Suceava. Ei au mai susținut că „este inadmisibil ca în timpul concertelor rock din municipiul Suceava, „să mișune” prin tot orașul „oameni ciudați, cu plete foarte mari, tatuaje cu demoni pe ei și cap de morți, cu tricouri având sloganuri: anti Dumnezeu, anti creștine, tendințe suicidale, îndemnuri la crimă” apreciind că în acele zile se instaurează  în Suceava, cultul morții, al urii, debandadei și a tendințelor suicidale”.

Citește și:
Bucovina Rock Castle 2020 a fost anulat

 


1 Comment on Bucovina Rock Castle: Ion Drăgușanul a câștigat procesul cu reprezentantul „grupului de creștini”

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*