Ce albume i-au făcut lui Lars Ulrich viața mai ușoară în pandemie

Într-un interviu recent acordat revistei Rolling Stone, Lars Ulrich, toboșarul formației Metallica, a dezvăluit albumele care i-au făcut anul 2020 mai suportabil.

Astfel, preferatul absolut al muzicianului a fost „Dirt”, al celor de la Alice in Chains.

Pentru mine, este un album inspirațional, cu versuri transparente și curajoase. Este o creație coerentă, sinceră, dură. Când l-am ascultat prima dată, am fost atent la muzică și la riffuri, dar acum mă concentrez asupra vocii, versurilor, temelor…Ce disc incredibil!”, a declarat Ulrich.

Un alt favorit al toboșarului este materialul de debut self-titled al grupului Rage Against The Machine.

Niciun alt album nu izbutește să pună lucrurile în perspectivă la fel de bine ca acesta. Muzica, temele abordate, versurile, prestația – absolut totul este perfect executat și 100% actual.

 

Recent, Ulrich a mărturisit că Metallica s-a pus serios pe treabă pentru a compune melodii noi. Follow-up-ul lui „Hardwired…To Self Destruct” (2016) nu mai este doar un plan, ci a intrat în faza de materializare!

Artistul a stat de vorbă cu muziciana Phoebe Bridgers în cadrul unei serii de interviuri lansate de aceeași revista Rolling Stone.

Nebunia asta cu pandemia, incendiile din America, politica, rasismul, starea generală a lumii, toate te fac să cazi în depresie! Singurul meu leac este să compun muzică.” i-a explicat Ulrich cântăreței.

Ulrich consideră că show-urile live vor fi ultimele evenimente cărora li se vor ridica restricțiile provocate de COVID-19.

„A trebuit să ne împăcăm cu ideea că ultimele lucruri care vor reveni la normal vor fi concertele”, a punctat bateristul.

Așteptăm cu nerăbdare primele single-uri de pe viitorul disc!

Interviul complet cu Lars Ulrich poate fi vizionat AICI.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*