Formația CHANGING SKINS a lansat ieri, 24 noiembrie 2017, cel de-al doilea album din carieră, intitulat „Coming Of Age” (citiți recenzia AICI). Evenimentul a avut loc la Muzeul Țăranului Român și a prezentat în deschidere trupa Ancore, o apariție nou-nouță pe scena bucureșteană.
Deși peste Capitală se instalase o seară posomorâtă de final de toamnă, melomanii nu s-au lăsat copleșiți de apatie și și-au făcut apariția în număr mare la concert. Acesta a început în jurul orei 21:30 cu Ancore, noul proiect al chitaristului Changing Skins, Ștefan Mustață.
Band-ul amestecă genuri precum punk, pop, rockabilly și twist, melanj care are ca rezultat o atmosferă de dark-party, la care toată lumea dansează fără să se gândească la ziua de mâine. Cele două soliste, Oana Marcu și Delia Carp, se completează vocal și creează un joc scenic antrenant, în care Oana este „yin”, iar Delia „yang”.
Raluca Pascaru, fosta bateristă Changing Skins, s-a întors pe scenă alături de colegii ei, în acest nou grup, dominat – prin alăturarea ei – de un trio feminin de forță. Line-up-ul este completat de Peter Kolcsar la chitară bas, și, după cum am menționat mai sus, de Ștefan Mustață (chitară), care ne dezvăluie o altă latură a sa, prin acest produs proaspăt.
Ancore a avut un setlist scurt, dar compus din melodii proprii, cu o singură excepție, cover-ul piesei „Ever Fallen In Love”, al trupei Buzzcocks. Astfel, spectatorii au putut asculta cântece precum „Valuri”, „Reguli de zbor”, „Figuri de ceară” și „Eretic”. Este lăudabil că, deși formația este foarte tânără, a ales să se prezinte în fața fanilor cu piese originale.
Chimia membrilor este electrizantă iar prestația scenică distractivă îi câștigă repede pe participanții la show. Deși Ancore a susținut un recital scurt, ne-a lăsat cu dorința de a asculta mai mult. Așteptăm realizările lor viitoare!
Cât despre Changing Skins, vedetele serii, trupeții au urcat pe scenă la ora 22:30 și au făcut spectacol. Noua formulă, cu Dorian Cazacu în rolul de toboșar, le priește bucureștenilor care par să fi descoperit o sursă inepuizabilă de energie. În cei 5 ani trecuți de la apariția primului disc, intitulat chiar „Changing Skins”, grupul a trecut prin schimbări majore și nu a fost ferit de experiențe traumatizante.
Însă băieții par să fi învins cu totul capriciile destinului, pentru că forța prestației lor a fost, ieri seară, inegalabilă.
Trupa a ajuns la maturitate, lucru evident prin show-ul închegat și prin felul profesionist în care artiștii își stăpânesc personajul scenic. Solistul Horațiu Ghibu a fost în formă vocală maximă, chitara lui Ștefan Mustață nu a sunat niciodată mai bine, Adrian Cotoară a făcut magie neagră cu liniile sale contagioase de bas, iar Dorian Cazacu a controlat totul, asemenea unui maestru păpușar, din spatele kitului de tobe.
Publicul a dansat și a cântat pe piese luate de pe noul album, precum „Corporate Life”, „Full Of Dirt”, „Coming of Age”, „Uptown” și „Mr.Lovejoy”, însă s-a delectat și cu hiturile din trecut. „Baby”, „Hot Core”, „Perfect Foes”, „Use Me”, „All I Need” au răsunat în MȚR, spre bucuria fanilor vechi.
Oana și Delia din formația Ancore au urcat pe scenă alături de Changing Skins pentru a „ajuta” în timpul pieselor „Full Of Dirt” și „Baby”.
După un bis cerut cu ropote de aplauze, formația a semnat CD-urile fanilor și a făcut poze cu aceștia.
Changing Skins is back and here to stay, oameni buni, lucru care nu poate decât să ne bucure. Pentru mai multe informații despre noul disc și locurile din care îl puteți procura, vă învităm să vizitați pagina de Facebook a formației.
Vizionați noile videoclipuri Changing Skins AICI.
Lasă un comentariu