De vorba cu Dekadens despre dialectica melancoliei si renuntarea la artificial

431 vizualizări

La un moment dat, in filmul „The Runaways”, inspirat de biografia formatiei omonime, Kristen Stewart, care o joaca pe Joan Jett, se plimba prin apusul de soare californian, cu chitara in spate, pe acordurile melodiei „It’s a Man’s Man’s Man’s World”, versiunea trupei MC5.

Scena este ilustrativa pentru un anumit moment din istoria muzicii rock, cand artistele nu erau privite cu ochi buni, deoarece nu aveau…sexul potrivit pentru a face fata unui univers predominant masculin. In anii ’70, a fi o femeie care canta rock nu iti aducea credibilitate. Cu aceleasi prejudecati s-au confruntat si componentele formatiei care, intr-un final, au sucombat presiunilor si au pus capat proiectului.

Cu toate acestea, Joan Jett si Lita Ford, ex-membre, si-au continuat cariera si au ajuns foarte departe, inspirand sute de artiste care le-au calcat pe urme.

Dar ce legatura exista intre aceasta introducere si formatia Dekadens, pe care am avut privilegiul sa o intervievam, acum, inainte de sarbatori? Ei bine, se poate spune ca, lasand deoparte cele cateva exceptii, scena rock din Romania se afla intr-un moment asemanator cu acela ilustrat in filmul „The Runaways” in ceea ce priveste elementul feminin – acesta nu este reprezentat atat cat trebuie in zona rock/metal/alternative.

Foarte putine muziciene se incumeta sa abordeze aceste genuri si sa devieze de la „norma”pop care le poate aduce mai multa faima. Nu este si cazul Andreei Lupescu (aka Andreea Verde), pe care am tras-o de cositele viu colorate si am chestionat-o cu privire la cariera sa de solista Dekadens si brava luptatoare pe frontul autenticitatii personale si artistice.

Andreea nu se teme sa faca praf prejudecatile si sa se ridice deasupra „standardelor” superficiale impuse de industria muzicala autohtona, care are o predilectie pentru produse de o valoare indoielnica.  Mai mult, o face zambind, de pe tronul sau vesel de fashion-icon.

Va invitam sa cititi un interviu cu frumoasa muziciana si sa aflati mai multe despre planurile de viitor Dekadens, despre noul videoclip, „The Ocean”, despre dialectica melancoliei in universul trupei si multe altele!

Dekadens inseamna:

Andreea Lupescu – voce
Janin Pasniciuc – chitara, samplere
Augustin Nicolae – bass
Nina Neagu – tobe

Tocmai ati lansat videoclipul piesei „The Ocean”, o melodie care are un mesaj complex si care vorbeste despre constientizarea finalului tuturor lucrurilor, dar si despre importanta protejarii naturii. De ce considerati importante aceste idei?
S-a intamplat sa lucram la The Ocean intr-o perioada destul de ciudata din vietile noastre, in care lucrurile nu erau tocmai roz. Si, probabil ca cel mai apasator era ca nu aveam o problema concreta, pe care sa o putem numi, defini si rezolva.

Era vorba despre un tot pe care incepusem sa il constientizam, de la locul in care traim, pana la ce se intampla in muzica si, mai departe, cu natura, cu planeta, cu vietile noastre.

Cred ca este important sa iti iei o pauza de la TOT si sa reusesti sa te privesti si sa privesti lumea. L-am auzit recent pe singurul cosmonaut roman – Dumitru Prunariu, povestind cat de tare i s-a schimbat perspectiva atunci cand a zburat pentru prima data in spatiu si a vazut Pamantul de sus. Cat de logice i se pareau anumite aspecte pe care nu reusea sa le vada atunci cand se afla pe Terra, in mijlocul problemelor sale.

Povestea videoclipului este una iesita din comun. A fost filmat pe plaje din Romania si Bulgaria si ati trecut prin numeroase peripetii. Spuneti-ne, pe scurt, story-ul „The Ocean”.

Povestea clipului porneste de la renuntarea la artificial, la viata noastra frumos accesorizata – in favoarea naturii. Personajul feminin este singura prezenta care apare, renuntand la haine, la bijuterii, luandu-si ramas bun de la cladirile aflate in „moarte clinica”. Totul, pentru a ajunge intr-o forma cat mai pura, spre ocean. Este, intr-o anumita masura, un viitor distopic. Dar unul in care tehnologia moare, nu ia amploare, ca in majoritatea filmelor SF. Versul cheie este In a one way trip.

Dintre highlights-urile de la filmare:

– am prins cel mai spectaculos rasarit de pana acum in Neptun-Olimp

– am ramas fara benzina chiar inainte sa filmam rasaritul si nu am avut de unde sa alimentam. Am mers cu sufletul la gura pana in Mangalia.

– am incercat sa filmam la Costinesti, dar ne-au alergat niste caini, asa ca am renuntat

– majoritatea scenelor sunt filmate in  Krapets, o plaja pustie din Bulgaria. Complexul de casute parasit era cu adevarat spectaculos. Modul in care cladirile acelea au murit, lasandu-si continutul imprastiat pe jos: carti, paturi, scaune, canapele, tapet scrijelit ne-a facut sa schimbam putin scenariul initial

– cadrul final este printre preferatele noastre, veti vedea de ce. A reusit sa aduca la suprafata intregul vibe al melodiei, fara sa fie nevoie sa ne scufundam, la propriu, in apa – asa cum sugereaza versurile.

– la finalul filmarilor, am ramas cu masina blocata in nisip pe plaja pustie din Bulgaria. Cu cat acceleram mai tare, cu atat masina se afunda in nisip. Nu era nimeni care sa ne ajute. Am pus presurile, am incercat cu crengute, degeaba. Am alergat dupa niste bulgari aflati in departare sa le cerem ajutorul. Nu stiau nici engleza, nici romana. Ne-au facut semn de lopata. Nu aveam. Si acum vine elementul-surpriza. S-au urcat la ei in masina si au disparut. Dupa 15 minute de disperare si nervi, s-au intors cu 2 lopeti si au inceput sa sape. Ca sa nu mai lungesc povestea, la final am impins cu totii masina pana cand s-a urnit din loc. Chiar daca probabil nu vor vedea acest interviu, le multumim din suflet! Благодаря ви !

– Sergiu Prundurel s-a ocupat de tot: filmat, editat, am scris scenariul impreuna, a impins la masina cand am ramas blocati in nisip. In termeni de specialitate: Production/Directing/Dp/Editing/Color Grading.

Formatia Dekadens a avut mereu un dramatism aparte dar a mers mai mult inspre zona „bright”, „happy”. „The Ocean” pare sa schimbe aceasta paradigma, cultivand melancolia si misterul. Vreti sa explorati mai mult si aceasta latura?
Nu ne-am propus ceva anume in acest sens. Este adevarat ca ive-urile noastre sunt o explozie de energie si de fericire ritmata de 10 ori mai densa, insa avem si balade precum The Ocean, Fix Me Up sau recenta Small Town Boy. S-a intamplat sa ajungem si aici, in zona melancoliei. O cultivam. Cu masura.

Andreea, cum vezi parcursul trupei, si al tau, ca artista, de cand te-ai alaturat grupului Dekadens? A trecut deja ceva timp si acum poti sa cantaresti mai „la rece” lucrurile.
Stii cum e, cand esti intr-o ecuatie nu te gandesti la ea. Stiu doar ca am trecut impreuna prin schimbari si ca despre asta e vorba, pana la urma. Inca ne cautam si inca ne regasim.

Uite, setul acustic a fost pentru trupa obisnuita cu punk si rock-ul o imensa tranzitie inspre zona jazzy, lounge. Dar ne-a prins bine. Si ne-a adus multe evenimente private precum: Galele Forbes, vernisaje de pictura, lansari de filme – in spatii intime si frumoase in care nu am fi putut ajunge altfel. Asta, bineinteles, fara sa renuntam la setul electric si galagios care isi are locul pe scenele mari.

Mie imi place versatilitatea asta. Si imi place din ce in ce mai mult sa fiu pe scena. Inca am fluturasi in stomac.

Te-ai gandit vreodata la o cariera in actorie? In videoclipul piesei „The Ocean” ni se pare ca te joci cu talentul tau actoricesc si reusesti sa exprimi foarte multe doar prin privire si atitudine.
Nu sunt multi cei care stiu ca in clasa a 12-a am dat cu banul intre Jurnalism si Actorie. A iesit jurnalismul. Insa am pastrat mereu pasiunea pentru teatru si cinematografie, am incercat sa o cultiv si sa o educ, indiferent de mediul in care am lucrat.

Cinematografia este un domeniu care ma fascineaza si din care mai am o groaza de descoperit. Mi-ar placea sa am ocazia sa mai exersez si sa invat de la oamenii care stiu mai multe decat mine.

Cum merge munca la albumul „Dekadens Airlines” si cand credeti ca va iesi, cu aproximatie?
Dekadens Airlines merge extrem de bine, probabil pentru ca nu ne-am grabit deloc cu el si i-am dat timp sa se aseze, sa isi gaseasca identitatea.

Avem deja gata piesele The Ocean masterizata in Vancouver de George Badea aka D.J Fobee si Gun with the wind – mixata si masterizata in Detroit de Jim Diamond (producator The White Stripes, Pack A.D, Von Bondies). Urmeaza sa inregistram restul pieselor in ianuarie, analog/pe banda/oldschool/cum se facea pe vremuri.

Albumul ar trebui sa fie gata prin martie, daca totul decurge conform planului.

De unde v-a venit ideea sa numiti discul „Dekadens Airlines”?
Ne intorceam dintr-un turneu cu masina si, chiar la intrarea in Bucuresti, vorbeam de urmatoarea coperta a albumului, fara sa avem un nume. Nu mai stiu cum am ajuns la videoclipuri, plasare de produs, avioane, companii aeriene. Chiar inainte sa se nasca numele cred ca cineva a intrebat: „Dar oare ce ar trebui sa facem ca sa ne sponsorizeze o companie aeriana?”

Uite-asa am ajuns la Dekadens Airlines. Jan si Augustin sa fie piloti. Eu si Nina stewardeze. Decolati cu noi. Va purtam prin mai multe stari si coloane sonore. Si asta a fost.

Bonus: Am o slabiciune pentru momentul Take off with us din filmul All that jazz

Care au fost piesele pe care le-ati cantat in premiera in Club Mojo, pe 4 decembrie, la gig-ul de lansare a clipului, si cum a reactionat publicul la ele?
In ordinea numerelor de pe tricou: Hipsterica (prima piesa in romana), A!, Gun with the wind, Twilights, Easier, Small Town Boy, The Ocean, Trouble Again.

Oamenii au reactionat nesperat de bine. Pe piesele ritmate au dansat de mama focului si au cantat refrenul, chiar daca era prima data cand il auzeau. Am aflat apoi ca printre cei mai entuziasti erau niste francezi veniti in vacanta. Lumea s-a simtit extrem de bine, asta ne-a incarcat si pe noi. Cu adrenalina cat sa ne tina toata saptamana de dupa. Inca o simt.

Mai mult, in urma concertului avem deja 3 persoane care s-au simtit inspirate si vor sa ne faca urmatoarele clipuri. Sa speram ca se aliniaza planetele.

Pe unde va mai vedem in concert in perioada urmatoare?
Pentru acest final de an mai avem in plan cateva concerte acustice: pe 15 decembrie la Galeria ArtYourself (Concert Caritabil, banii vor fi donati asociatiei PAVEL asociație a parintilor copiilor bolnavi de cancer, leucemie si alte anemii grave) si e posibil pe 16 decembrie, chiar de ziua mea, la avanpremiera filmului The Hobbit: The Battle of the Five Armies.

Ca tot vorbeste „The Ocean” despre final si prezinta un soi de poveste post-apocaliptica, daca ar fi incropiti o Arca a lui Noe, dar cu formatii, ce grupuri ar supravietui?
Toate formatiile si artistii care creeaza din pasiune ceea ce le place cu adevarat. Care lupta pentru a ramane in picioare intr-o lume in care e atat de simplu sa te unduiesti incotro bate vantul.

Facebook DEKADENS


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*