Deep Purple lansează un nou album anul viitor

Anul 2017 va veni cu un nou album de la legendarii rockeri britanici DEEP PURPLE (foto)!

Follow-up-ul albumului „Now What?!” din 2013 a început să fie înregistrat încă de la începutul acestui an cu ajutorul lui Bob Ezrin (cunoscut pentru colaborările cu trupe precum KISS, PINK FLOYD, PETER GABRIEL, ALICE COOPER) și urmează să fie lansat cândva prin luna februarie a anului viitor.

Vorbind despre procesul de scriere a pieselor, Ian Gillan a declarat pentru revista Antihero că Deep Purple e mai mult o formație de instrumental și este destul de diferită față de alte trupe cu care acesta a mai lucrat, astfel încât în fiecare zi lucrurile se schimbă, în funcție de cum ceilalți membrii ai trupei se hotărăsc asupra piesei. Chiar și așa însă, există o oarecare rutină, având în vedere că vin în studio în fiecare zi, lucrează câteva ore, după care iau o pauză și pornesc din nou la treabă.

Now What?!”, ultimul album al trupei, s-a bucurat de un mare succes la lansarea acestuia, în SUA vânzându-se aproximativ 4.000 de copii la doar o săptămână de la lansarea acestuia în 2013.

 

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*