
Printr-un anunț publicat pe toate canalele de comunicare, formația americană Deftones a anunțat că se află în imposibilitate de a susține concertele din Polonia și România, datorită unor motive logistice.
Potrivit organizatorilor festivalului Electric Castle, în acest moment se lucrează pentru a se găsi un înlocuitor. Persoanele care și-au achiziționat bilet pentru ziua în care Deftones ar fi trebuit să concerteze pot să contacteze organizatorii pentru restituirea sumelor plătite.
Aproape 300 de artiști din 24 de țări, 10 scene, 100 de ore de muzică live – astfel se traduce în cifre experiența muzicală pregătită pentru Electric Castle (EC). Festivalul își prezintă afișul final pentru cea de-a 8-a ediție, la care sunt așteptați să participe peste 250 de mii de oameni. Formula care a adus pentru Electric Castle notorietatea de a fi festivalul din România cu cea mai mare diversitate de stiluri muzicale este păstrată și în acest an. Rock, metal, pop, indie, hip hop, electro sau trap vor fi aduse de twenty one pilots, Gorillaz, Moderat, Editors, continuate de artiștii români care sunt, de azi, incluși integral pe afișul evenimentului.

Lasă un comentariu