Dirty Shirt lansează noul material discografic la Iași

Fără îndoială, Dirty Shirt este una din cele mai originale și iubite formații de rock din România, cunoscută datorită măestriei cu care combină elementele muzicale moderne din rock / metal cu influențe tradiționale din Europa de Est, dar și world music, funk, electro, etc.

Noul material discografic intitulat „Letchology”, lansat pe data de 8 martie 2019 prin casele de discuri Rock Attack Records / Cargo Records (world wide) si Apathia Records / Season of Mist (Franța), va fi prezentat și în cadrul unui concert special la Underground Pub Music din Iași.
Evenimentul are loc pe data de 25 octombrie 2019, iar biletele se pot achiziționa exclusiv prin www.AmBilet.ro la următoarele prețuri:
– 29 lei (primele 100 de bilete)
– 35 lei, următoarele bilete până la data de 24.10.2019, inclusiv
– 40 lei, la acces, în ziua concertului
Important: se pun în vânzare un număr limitat de bilete!
În scurt timp vor fi anunțate și formațiile care vor fi invitate să deschidă acest concert.

În prezent, Dirty Shirt înseamnă: Dan “Rini” Crăciun (voce), Robert Rusz (voce), Mihai Tivadar (chitară, clape), Cristian Bălănean (chitară), Dan Petean (chitară), Pal Novelli (bas), Vlad Țoca (tobe) și Cosmin Nechita (vioară).

„Letchology” poate fi ascultat integral mai jos, iar cei interesați pot comanda CD-ul la adresa info@dirty-shirt.com.

Pentru promovarea noului material dispografic Dirty Shirt a lansat două videoclipuri ce pot fi urmărite mai jos:


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*