Un nume ciudat pentru un personaj aparte al scenei rock. Departe de notorietatea altor muzicieni, cel putin in ceea ce priveste publicul romanesc (ca dovada numarul mare de scaune libere), Elvis Costello reprezinta o aparitie interesanta, inedita si fascinanta in lumina reflectoarelor Salii Palatului. Singur, intre nenumarate chitare si stative, incadrat de un scaun si o clapa, artistul englez ne aminteste, intr-o maniera foarte personala, de radacinile rock-ului. Iar sala mare, cu tot cu scena ei intinsa, se transforma intr-un pub intim, in care cantecele se imbina cu pasaje vorbite, iar amplificarea boxelor cu despartirea de microfon.
Pentru mine, este prima intalnire cu Elvis Costello si ma asteptam sa primeze latura punk/new wave ce defineste o buna parte din muzica artistului. Aceasta nu lipseste din piese in care chitara acustica e dublata de efecte electrice, dar in cea mai mare parte a concertului rock-ul este rege – rock’n’roll, clasic, saltaret sau melancolic, cu accente de blues sau country americanesc, pe alocuri cu aspect de soundtrack (nu intamplator), mai pop, mai soul sau mai jazz, totusi organic si natural. De altfel, cred ca acest cuvant descrie cel mai bine ceea ce vad pe scena: naturalete – in muzica, in viziunea artistica, in miscari, in dialog. Vocea deosebita ca timbru, fie aspra, fie melancolica, este elementul cheie care te prinde in mreje, in timp zbarnaitul chitarei trece din acompaniament in prim plan si inapoi in cel mai firesc mod.
In ciuda decorului ce ar anunta o formatie de sustinere, in asta-seara englezul este propriul sau invitat si, din aceasta postura, tese o legatura foarte personala cu publicul; spre exemplu povesteste despre chitara lui George Harrison dintr-un music-shop din Liverpool, extrem de scumpa, ce revenea mereu in magazin, fiind extrem de proasta – o introducere pentru piesa Donâ’t Bother Me / It Donâ’t Bother Me. Din concert nu lipsesc piese usor recunoscute de public, precum She (coloana sonora a filmului „Notting Hill”), A Slow Drag with Josephine, Radio Sweetheart (prima inregistrata de Elvis Costello in cariera sa), (Whatâ’s So Funny â’Bout) Peace, Love and Understanding? sau National Ransom (insotita de vacarmul portavocii si delirul, aparent haotic, al clapei) insa cele care imi ating mie coarda sensibila sunt superbele balade After the Fall si I Want You. La final, dupa un rockâ’nâ’roll ca la inceputuri, Pump It Up, la care intreg publicul bate ritmul si parca ar vrea sa danseze, imi dau seama ca abia intrasem in priza.
Ceea ce ma mira este numarul redus de spectatori, chiar daca acestia se manifesta entuziast. Sa fi fost mediatizarea slaba a evenimentului? Preturile destul de piperate? Un spatiu inadecvat unui astfel de concert, in care distanta dintre artist si auditoriu ar trebui sa fie minima? Cine stie… poate ca-i doar genul de spectacol care se adreseaza cunoscatorilor si „bagatorilor de seama” ca mine. Cert este ca, pentru primul sau show in Romania, merita mai mult un artist cu asa carte de vizita (colaborarea intensa cu Paul McCartney, aparitia live alaturi de Bruce Springsteen, nenumarate albume dintre care multiple discuri de aur si platina in Marea Brianie si Statele Unite, nominalizarea la Oscar pentru The Scarlet Tide, coloana sonora pentru „Cold Mountain”).
(Diana Grigoriu)
O galerie foto din cadrul concertului se poate accesa AICI.
Lasă un comentariu