Tocmai scriam zilele trecute despre recentul Metalhead Meeting și atitudinea oamenilor de pază: profesionistă, calmă, așa cum trebuie să fie la un concert rock. Mă bucuram că s-a ajuns la acest nivel de maturitate. Și că, în sfârșit, au apărut bodyguarzi care înțeleg că menirea lor e să protejeze artiștii ȘI spectatorii. Să-i protejeze, rețineți, vă rog. După doar câteva zile, în altă parte a țării, am căzut cu toții cu câteva zeci de ani în urmă. Am fost aruncați cu pumnii și picioarele în hăul violenței și al forței brute. Pentru că ce s-a întâmplat la Timișoara nu-l privește doar pe tânărul călcat în picioare, nu privește doar trupa Cargo sau firma de securitate implicată. Ci pe noi toți.
Până la a ajunge la ceea ce se întâmplă astăzi la cele mai multe concerte rock, adică la desfășurarea firească a evenimentelor, calea a fost lungă. Cei care au prins anii 1990 în sălile de concerte își amintesc cum câte un spectator lua bătaie de la jandarmi doar pentru că dădea din cap în primele rânduri. Cum orice mișcare mai dezordonată risca să fie sancționată cu un pumn sau un pulan peste cap. Cum spectatorii pașnici erau practic condamnați să evite proximitatea scenei, unde dacă nu-i lua la ochi vreun bătăuș din public – punker sau alții asemenea – risca să fie snopit de jandarmi, polițiști, etc. De la festivalul Rock ’91, trecând prin concertele Anathema din 1994 și până hăt, târziu, la Megadeth, în 2005, au existat cazuri – nu puține – de oameni bătuți fără motiv și fără milă de cei care ar fi trebuit să-i protejeze. Protecție… Ce glumă! Ne putem socoti fericiți doar pentru că nu am fost la Monsters of Rock ’91, la Moscova, unde armata a mutat războiul civil din stradă în arena festivalului. Rezultat: 53 de morți.
Pentru mine începutul civilizației a însemnat concertul Annihilator, Nevermore, Soilwork și Rawhead Rexx din 2001, de la Târgu Mureș. Cei care asigurau paza – culmea, tot jandarmi – erau parcă din altă lume. În fața scenei se făcea pogo în voie și nimeni nu intervenea. De câteva ori câte un spectator care cădea era ridicat chiar de cei pe care eu, neobișnuit cu aceste lucruri, îi priveam încă temător. Chiar și îmbrâncelile de la intrare au fost gestionate profesionist. Intrasem într-o nouă eră. Nu cu toții însă, după cum am avut ocazia să constatăm recent.
Nu idealizez publicul. Forumurile au fost pline, acum niște ani, de discuții despre diverși indivizi mult prea agitați (și probabil alcoolizați), care țineau morțiș, de fiecare dată, să-i implice în moshpit-ul lor personal și pe cei din jur. Alcoolul în exces, teribilismul și sentimentul de „king for a day” pe care îl au tot felul de frustrați de statutul lor de „fool for a lifetime” dau adesea naștere unor conflicte. Dar nimic, nimic! nu poate justifica ceea ce s-a întâmplat pe stadionul Dan Păltinișanu, la zilele Timișoreana, în timpul recitalului Cargo. Un copil de 17 ani a fost pur și simplu călcat în picioare de mai mulți bodyguarzi, sub ochii publicului. Cică ar fi fost recalcitrant. Motiv pentru care, nu-i așa?, oamenii de „pază” au socotit firesc să-l mutileze. Dacă vă ține inima, priviți imaginile. Lovituri de picior în cap și în burtă, pumni, bocanci care se abat peste ceafă, colegii agresorilor care le țin paravan – oameni buni, acel băiat putea să moară în orice clipă! Și nici acum nu avem de unde să știm dacă nu va rămâne cu sechele. Din ce scrie presa, se pare că după „incident”, jandarmeria a găsit de cuviință să-l și amendeze. E absolut incredibil. Vă dați seama ce înseamnă să bagi frica în oameni, să instaurezi domnia forței, a violenței unui grup împotriva unuia singur, a amenințărilor voalate? Totul sub privirea pasivă a autorităților? Ăsta nu e stat de drept, e Libia, e Uniunea Sovietică, e România dinainte de 1989.
Singurul mod de a evita asemenea scene pe viitor e ca cei vinovați să fie trași la răspundere. Fiecare pe măsura implicării. E vorba și de făptași, și de firmă, și de jandarmerie, dar câteva întrebări ar trebui adresate și organizatorilor concertului. Încadrarea juridică poate merge până la tentativă de omor. Iar mușamalizarea nu ar trebui să funcționeze. Se vorbește deja în presă despre „trei bodyguarzi”, dar imaginile arată că sunt implicați cel puțin șase. Chiar dacă nu toți lovesc, toți participă.
Sfârșitul simbolic al perioadei hippie este socotit festivalul din decembrie 1969, de la Altamont. Acolo, în timpul recitalului Rolling Stones, celebrii Hells Angels au bătut în dreapta și în stânga și, în cele din urmă, au înjunghiat un spectator. Acela era însă înarmat. Violența a venit din ambele părți. De aceea asemănările cu recentele evenimente din Timișoara sunt doar parțiale. Dar nu ne putem împiedica, privind în urmă, să ne punem întrebarea: oare trebuie să moară cineva ca să luăm măsuri?
P.S.
Tânărul bătut la concertul de la Timişoara refuză să depună plângere impotriva firmei de paza (Security VIP).
Trei agenţi de pază au fost concediaţi
Lasă un comentariu