
Jason Momoa (Aquaman, Game Of Thrones, Frontier, See, Conan The Barbarian) a urcat pe scenă în seara de 30 noiembrie alături de Phil Anselmo & The Illegals, apoi a petrecut în backstage cu membrii Pantera, Slayer, Metallica, Primus, Anthrax și, bineînțeles cu doi dintre copiii săi.
Nu e un mister că actorul de origine hawaiiană este un metalhead veritabil și nu este nici ceva surprinzător că membrii marilor trupe metal îl simpatizează și admiră pentru munca lui.
Pe contul său de instagram, Momoa a postat câteva poze din seara de 30 noiembrie, seara când Slayer a susținut ultimul concert, alături de clipuri cu el sărind și cântând pe scenă alături de Phil Anselmo & The Illegals:
Am urcat pe scenă și am strigat love love LOVE cu băiatul meu și Pantera aka Phil & The Illegals. Am fost în al nouălea cer, îmi trăiam visele din copilărie. Sunt recunoscător pentru aceste momente împărțite cu prieteni dragi și copiii mei. E o nebunie să asociez Slayer și Anthrax și Metallica cu ohana (familie), dar sunt minunați. Și să-l întâlnesc pe Les Claypool a fost extraordinar. Primus, RHCP și Rage au fost trupele cu care am crescut când eram skater și Drogo (Khal) n-ar fi existat dacă Pantera n-ar fi fost. Te iubesc, Phil. M-am antrenat și am sângerat și am luptat să fiu unde sunt în timp ce ascultam aceste legende. Mahalo nui (mulțumesc foarte mult) pentru muzica voastră și inspirația infinită. Ultimul show Slayer. Ce noapte. Vă iubesc Gary Holt, Tom Araya, Paul și Kerry. Mahalo (mulțumim) că ați primit familia Momoa. Copii, sper că vă veți aminti aceste momente alături de tatăl vostru.
Lasă un comentariu