Keith Richards (The Rolling Stones) doreste ca fiicele sale sa-i inhaleze cenusa

Daca tolba voastra de declaratii controversate s-a golit, puteti apela cu incredere la o sursa inepuizabila de afirmatii socante: rockerul englez Keith Richards.

Chitaristul formatiei THE ROLLING STONES, prieten foarte bun al actorului Johnny Depp si, mai nou, dusman de temut al celor de la Black Sabbath (intr-un interviu recent, artistul a numit trupa o „gluma”), sustine ca i-ar placea ca fiicele lui sa…ii inhaleze cenusa.

Richards vrea sa fie incinerat si considera ca ramasitele sale – cenusa rezultata – reprezinta o baza perfecta pentru alte substante, mai ales droguri (cocaina fiind de preferat).

In 2007, muzicianul a aparut pe prima pagina a revistelor in urma unei declaratii asemanatoare, sustinand ca a utilizat cenusa tatalui sau ca baza pentru cocaina.

„Cel mai ciudat lucru pe care l-am inhalat a fost cenusa tatalui meu. A fost incinerat si nu am rezistat tentatiei de a-l combina cu niste cocaina. Tatalui meu nu i-ar fi pasat. N-ar fi dat nici macar o ceapa degerata pe toata afacerea. A mers bine. Inca sunt viu, nu? Am deschis urna lui si cenusa s-a imprastiat pe masa. Ce era sa fac? Sa-i pangaresc ramasitele aruncandu-le la gunoi sau maturandu-le? Mi-am umezit degetul, am adaugat niste cocaina, am pus cenusa tatalui meu peste si mi-am indesat totul in nas. Ce a ramas din el am presarat in jurul unui stejar”, a declarat, in 2007, Richards.

Acum, reiterand declaratiile facute atunci, chitaristul le adauga o nota personala.

„Ce? As vrea ca fiicele mele, Theodora si Alexandra, sa repete ritualul. Le voi da chiar si un pai”, le-a zis artistul celor de la The Mirror, citati de NME.

In data de 18 septembrie, Keith Richards va lansa noul sau album solo, „Crosseyed Heart”.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*