Se intampla destul de rar sa intalnesti un artist sincer. De cele mai multe ori, in contexte sociale straine de zona lor de confort, oamenii creativi apeleaza la tot felul de eufemisme si falsitati pentru a crea o imagine usor de inghitit.
De aceea, este de-a dreptul insufletitor sa cunosti un muzician care nu se teme sa spuna lucrurilor pe nume si sa-si dezvaluie sentimentele cu o exuberanta incarcata de ironie, presarata cu poante foarte bune si completata de o onestitate dezarmanta.
Narcis Axinte, frontman-ul formatiei Harlequin_Jack este o prezenta unica pe scena noastra de rock alternativ. Dar ce il face pe el atat de special? Inainte de toate, este un tip foarte talentat care si-a asumat nebunia conditiei sale de creator, intr-o societate prea putin pregatita sa accepte artistul ca pe un fenomen absolut necesar pentru sanatatea sa si indispensabil unei culturi infloritoare.
In al doilea rand, este responsabil pentru formatii precum Harlequin_Jack si Tourette Roulette, doua proiecte puternice care fac parte din noul val de muzica alternativa tanara, dornica sa ajunga mai departe decat tot ceea ce o preceda. Mai mult, Narcis activeaza ca basist in We Singing Colors si isi aduce contributia si la Crowd Control.
Third and final, are un discurs atat de bun, atat pe scena, cat si in general, in situatii sociale si jurnalistice, incat iti face placere sa il citesti si sa il asculti, chiar daca uneori joaca dur, folosind un repertoriu greu de digerat de unii – bogat in critici cand fine, cand acide, dar mereu indulcit (amarui) de o doza aproape ucigasa de auto-ironie.
Este posibil ca publicul, si chiar si artistii, sa nu realizeze cata nevoie are scena de un spokesperson, sau chiar de mai multi asemenea curajosi, care sa creeze, pe langa muzica, si opinii. In cultura pop, un artist valoros nu se remarca doar prin calitatea operelor sale ci si prin puterea cuvintelor rostite atunci cand creatia tace si nu se poate apara singura.
Narcis este un asemenea purtator de cuvant si suntem bucurosi ca a acceptat sa stea de vorba cu noi si sa ne spuna povestea trupelor sale, a noului album Harlequin-Jack, Murder-Party si a agendei sale culturale. Despre “the dark side of Romanian Indie-Rock” si alti demoni, in interviul de mai jos.
Sa vorbim intai despre Harlequin_Jack. Spune-ne povestea numelui trupei.
Cuvantul arlechin are, desigur, fel si fel de conotatii si semnificatii in functie de fonetica, mitologie si cateodata beletristica, insa este, de cele mai multe ori, asociat cu clovni si cu circ. Insa, pentru noi, “harlequin” pastreaza ideea de jester de la curtea regala ; om care avea rolul de a-i distrage, amuza, elibera si chiar, cateodata, “intoxica” pe cei sub care slujea. Lucrurile nu s-au chimbat prea mult in zilele noastre. Orice practicant al unei forme artistice, care vrea sa ajunga la un public larg, incearca precum un jester/arlechin sa distraga, sa amuze si sa intoxice. Noi am acceptat situatia si chiar am imbratisat-o. Iar “jack” pentru ca este un nume universal – un nume foarte comun in limba engleza, sugerand banalitate, relatie individuala cu acest subiect.
Se poate spune ca formatia reprezinta „the dark side” al moon-ul-ului reprezentat de indie rock-ul autohton. Care este sursa acestui vibe intunecat, care aminteste de dark cabaret si alte genuri izvorate din aceeasi atmosfera?
Ideea dramatica de cabaret in muzica noastra a fost intotdeauna regasirea in aceast concept tragi-comic pe care o inspira. Nu suntem cu nimic mai presus (indiferent de stilul artistic pe care il promovam) decat niste marionete care au rolul sa distraga de la problemele cotidiene, cateodata scotandu-le in evidenta. Pe acest principiu, nici muzica pe care o facem nu a fost construita pentru standarde tipic muzicale. Ba dimpotriva, si-a propus mereu sa depaseasca aceste conventii, chiar daca, de multe ori ele par sa fie impotriva curentului. In acest sens, am renuntat sa mai introduc stilul nostru muzical intr-o anumita categorie, pur si simplu pentru ca este o pierdere de timp. Asa ca ii lasam pe cei care simt nevoia sa aranjeze totul in mintea lor sa se distreze.
Ati lansat de curand Murder_Party, care are o productie foarte specifica – un sound prea putin auzit pe alte discuri de la noi. Ce te-a inspirat in alegerea acestui sunet?
As putea spune deloc auzit si crede-ma, am petrecut mai multe nopti decat vreau sa recunosc in cautarea acestui stil. Te vom purta prin felurite universuri in cadrul aceleasi piese. Inca nu exista tehnologie si sistem de lucruri la noi in trupa. Din multe puncte de vedere, suntem inca la inceput in ceea ce priveste “redactarea” sunetelor din capul nostru si transformarea lor in ceea ce, intr-un final, auziti voi pe inregistrare sau live. Momentan inca asamblam ceea ce speram ca va fi un produs 100% audio-vizual in asa fel incat sa ne intelegem cu totii intr-un sfarsit….pentru a nu fi nevoie de cuvinte intre noi cand impartasim scena (atat voi din public cat si noi mai sus pe ea, sa nu va faceti iluzii).
De multe ori un arlechin da dovada de o sinceritate infantila. La fel ca in cazul celor mici, nu poate fi prestabilita sau prezisa. Insa, in acelasi timp, acest jester este mandru de propria sa fapta, ca si cand ar fi construit ceva pretios. Cu alte cuvinte, acest tip de productie ia nastere odata cu renuntarea la reguli inutile.
Care este, de fapt, agenda culturala Harlequin_Jack?
Muzical si compozitional, pentru noi a fost mereu RADIOHEAD, in special tot ce a fost scos dupa “Kid A”. Noi “slujim” aceasta latura neinfricata si superior calitativa a muzicii in general, posibilitatea de a fi acceptat sau chiar si apreciat pentru ambitie si initiativa, neuitand totodata si de tupeul de a ridica stacheta pentru noi toti. Cu toate acestea am putea cita ca influente, pe scurt: Arctic Monkeys, Portishead, Gorillaz, Muse, IAMX, Moderat, SBTRKT, James Blake si multi altii, cat si foarte multe soundtrack-uri, muzica jazz si funk cat si electro, house, minimal, garage. Nu stiu unde se opreste lista. Nu cred ca stie nimeni.
Esti primul om care calatoreste in timp cu ajutorul celei dintai masini de acest tip. In ce veac ai pleca si cu ce te-ai intoarce de acolo?
M-as intoarce in anii 1998-2002 pentru a le sugera contemporanilor mei sa nu se lase descurajati si sa continue sa perfectioneze ceea ce au inceput pentru noi toti. Tare frumos si creativ ce s-a intamplat in perioada aia. Dar daca as vrea vreodata sa ma intorc in timp ar fi numai din motive personale. Si mi-as sugera sa fiu un pic mai atent cu importanta acordata anumitor lucruri.
…Cativa din prietenii mei mi-au povestit despre acel feomen numit teleportare care se manifesta printr-un somn profund, in special in timpul unei calatorii pe lunga distanta. Asa ca as prefera sa dorm pana la momentul prestabilit si sa ma bucur de roade cand ma trezesc. Relativitatea asta…
Activezi ca basist in trupa We Singing Colors, unde rolul tau este mai „low-profile”, ca sa spunem asa. Cum reusesti sa impaci personalitatea exuberanta de frontman cu identitatea discreta de basist?
Cand ma intreba cineva: Cu ce te ocupi? – am tendinta de a enumera anumite profesii pe care numai persoanele apropiate mie le stiu cu adevarat. Insa, de cele mai multe ori despre mine se spune ca sunt muzician iar in momentele de mare orgoliu: compozitor. In acest sens nu am considerat nimic low-profile in ceea ce priveste rolul fiecarui instrumentist intr-o trupa. Fapul ca de 8 ani sunt pe scena, iar in 90% din cazuri in rolul de frontman, nu a facut decat sa ma bucure. Ma entuziasmeaza rolul unui basist intr-o trupa in special pentru ca stiu cat de mult conteaza basul in orice compozitie. Recunosc, de cele mai multe ori ascult partea de bas si de ritm prima oara in orice inseamna muzica. Pe langa asta, este ocazia perfecta de a simti scena altfel, reprezentand ceea ce, pentru mine si nu numai, inseamna “puntea”. Dar inainte de obsesia mea personala, personajul principal din aceasta poveste o reprezinta muzica; si We Singing Colors este o muzica foarte frumoasa la a carei poveste imi face palcere sa fiu partas prin contributia pe care o aduc.
Care stage-persona iti place mai mult, dintre toate cele in care te regasim?
Cea in care explic prin muzica, cuvinte si gesturi ceea ce reprezinta acea melodie, trupa si circumstanta in care ma aflu. Imi place sa cred ca sunt dedicat profesiei mele si incerc sa fiu devotat in totalitate momentului, chiar cateodata incercand sa depasesc conditia in care ma aflu. Sunt sigur ca toti muzicienii pe care ii stiu si respect fac acelasi lucru, iar daca pentru un moment sunt alaturi de ei in aceasta lupta, sugerez sa ridicam nivelul ca si pana in acest prezent.
De curand, ai lansat un nou proiect – Tourette Roulette, in care esti tot frontman. Vorbeste-ne despre acesta. Care este conceptul din spate si cine canta in grup?
Tourette Roulette este dupa spusele mele (chiar daca suna cheesy) un supergroup mai degraba decat o trupa. Momentul in care experienta se uneste cu talentul si dorinta pentru calitate. Proiectul ii are in componenta pe Mihai Marin (Les Elephants Bizzares/The MOOod/Hotel Fetish) Bogdan Alexandrescu – Boddy (Chester, Dekadens, D-aia), Dan Stoica (Stema/Blue Pulles/Mike Godoroja) si cu subsemnatul Narcis Axinte(Harlequin_Jack/We Singing Colors/Eloize). Dupa cum sugereaza si numele, nu ne propunem decat sa indignam pe toata lumea prin renuntarea la, cat si aproprierea de toate stilurile si influentele pe care le-am acumulat de-a lungul experientei noastre muzicale, combinata cu anumite predilectii ascunse spre sidromului tourette.
Prima piesa, „Guillotine”, este lasciva si emana sex prin toti porii sonici. De ce ati ales aceasta melodie pentru a fi prima mostra din Tourette Roulette?
Piesa Guillotine este cea mai aparte piesa din tot repertoriul Tourette Roullete si ,dupa cum ne sta in caracter, am vrut sa facem confuzie pentru a testa urechile viitorilor nostri ascultatori. Am ales-o si pentru ca este cea mai usor de digerat si pentru ca Valentine’s Day plutea in atmosfera in acea perioada, fapt care a coincis cu vibe-ul si mesajul piesei. De asemenea, este si cea mai recent compusa si avea ideea de nou. De obicei, fiind foarte diferiti ca gusturi muzicale nu rezonam la fel pe fiecare piesa dar aceasta a fost in unanimitate apreciata. Suntem convinsi ca veti fi placut surprinsi si de urmatoarele release-uri.
La ce ne putem astepta in viitorul apropiat din partea proiectelor tale – Harlequin_Jack si Tourette Roulette? Videoclipuri, single-uri etc?
Cu Harlequin_Jack urmeaza sa lansam un nou videoclip la piesa Royal Flush, care promite a fi ceva epic si frumos. Sa speram ca este gata pana la sfarsitul lui aprilie. Intre timp, suntem in turneul de promovare Murder_Party Tour, care se manifesta prin concerte sporadice prin Bucuresti si prin tara. Planul general este sa lansam volumul 2 de la Murder_Party spre sfarsit de an, acompaniat de un nou single/videoclip surpriza.
Cu Tourette Roulette vom continua sa scoatem piese pentru a obisnui lumea cu muzica, astfel incat atunci cand vom canta live (si asta inca nu stiu cand se va intampla) sa se stie pentru ce suntem acolo pe scena. Si desigur videoclipuri la Guillotine si la inca o piesa al carui nume nu il voi dezvalui. Se anunta a fi un an bun.
Colaborezi si cu Crowd Control. Cum a luat nastere acest proiect?
Dupa cum am mai spus, imi place foarte mult sa cant si sa ma asociez cu oameni care canta bine. Mie mereu mi-au placut Crowd Control si cand s-a ivit ocazia sa colaboram am facut-o cu mare drag. La unele cand timpul si circumstanta ne permite, ii insotesc pe scena in calitate de basist/chitarist sau chiar si cu vocea. Sunt niste piese care suna foarte bine si va recomand sa verificati personal lucrul acesta.
Ai participat la X-Factor. Ai spune ca te-a schimbat intr-un fel aceasta experienta? Ai invatat lucruri noi?
Ma bucur foarte mult de fiecare data (chiar daca inainte mi se parea odios) cand realizez ca acel clip de la “X-Factor” are mai multe vizualizari decat toate proiectele mele muzicale intiparite pe meandrele internetului, adunate. In acest sens, consider ca mi-am facut teren pentru a ajunge prin acest canal media la anumiti oameni la care nu as fi putut ajunge altfel. Desigur, aceasta forma de promovare a muzicii este una de “denigrare” a imaginatiei personale, care implica distrugerea (cateodata permanenta) a individului creativ, impunandu-i acestuia interpretarea muzicii altcuiva. Data fiind starea lucrurilor, nimeni nu mai are dreptul sa critice iar cine vrea o discutie pe amanunt este liber sa-mi scrie o scrisoare. Cu toate acestea, nu voi putea sa nu includ experienta “X-Factor” ca fiind o cotitura in atingerea anumitor obiecive personale….Si in cazul in care cineva avea dubii in ceea ce priveste interpretarea mea vocala, am un fel de dovada care ma sustine in argumente.
Cum sunt priviti artistii underground de catre juriu si producatori in clipa in care ajung la un asemenea show? Exista prejudecati?
Nu intereseaza pe absolut nimeni de tine si de principiile tale. E ca la circ, poate chiar mai rau, pentru ca totul e ambalat in asa fel incat sa para ca ceea ce faci tu acolo este extrem de important pentru tine si pentru omenire, VISUL nesfarsit al faimei, gloriei si ravnirea spre eterna apreciere din partea intregii planete sunt singurele lucruri care te tin in viata. Dar nu este pusa in valoare personalitatea si abilitatea ta. Ti se impun anumite reguli si semnezi anumite hartii, ti se da un backstory si te arunca pe scena. Hai mai copii, ati vazut si voi filme la viata voastra! Este showbiz! Important este sa-ti iei banii si sa pleci. Poate data viitoare! Ce este si mai trist este ca lumea a inghitit pastila asta si nu se mai concepe o alta varianta. Si poate din cauza asta nu s-a mai scos nimic original in muzica noastra, sau daca se scoate, lumea se sperie pentru ca nu seamana cu cu ceva pe care pot ei sa puna mana. Se apreciaza mai mult cat de bine poti sa imiti in loc de cat de creativ si bun poti sa fii.
Cum privesti tu povestea industriei muzicale romanesti, mai ales din prisma “conflictului” dintre mainstream si undergroud? Crezi ca va exista vreodata loc pentru artistii „alternativi” pe sticla, si la radio? Vor reusi acestia sa-si duca traiul din arta lor?
Nu ma prea intereseaza si nici nu ma va interesa ce fac altii pentru a-si justifica inconstienta. Prefer sa nu ma opresc la fiecare caine care latra si de aceea continui sa fac ceea ce consider eu ca este bine.
Ar fi bine ca toata lumea sa dea curs istoriei ca si pana acum si sa nu mai piarda timp supra-analizad lucruri total inutile, de dragul tastaturii si a conexiunii la internet. Cat despre conflict, nu cred ca vom avea vreo sansa in viitorul apropiat. Atata timp cat nu vom scapa de orgolii si de critica proasta, nu avem cum sa reusim. Suntem prea multi si prea putini cu adevarat buni sau originali. Exista prea multe bisericute, prea multa barfa si in egala masura nepasare pentru subiectul acesta. Evident exista si prea putini bani de investit in asa ceva. Cluburile nu mai sustin financiar (chiar daca au de unde de cele mai multe ori). Publicul ar alege oricand o iesire la dj-ala unde nu e obligat de imprejurari sa asculte ce muzica se canta acolo, ba chiar e multumit ca a platit o intrare si se face zombie toata noaptea cu o cola in fata. Mentalitatea este altfel si nu da semne ca se va schimba prea curand. Fiindca respectivul interpret si-a construit viata in jurul muzicii pe care o canta, iar aceasta devine irelevanta si mult prea prost valorificata financiar, se ajunge sa se cante prost sau neorigina,l ba chiar se presteaza mai bine cantand cover-uri. Cei care se ocupau de trupele romanesti de underground si reuseau sa le difuzeze la radio sau pe tv s-au reprofilat si ei din lipsa banilor si a interesului general al publicului. E prea multa muzica proasta promovata ca fiind buna si astfel se provoaca o stare de haos si confuzie generala. Pana nu se face un pic de ordine, nu va exista nicio sansa pentru normalizarea lucrurilor.
Faci schimb de trupuri cu unul dintre solistii tai preferati. Despre cine vorbim si care este primul lucru pe care il faci in „pielea” muzicianului? De asemenea, ce sfat ii dai acestuia referitor la noua sa identitate.
As face schimb cu Thomas Edward Yorke, evident, si primul lucru pe care l-as face ar fi sa-mi revizuiesc atitutinea fata de publicul meu si sa-mi dau silinta sa cant mai bine cu vocea, redobandind locul fruntas printre cei mai buni vocalisti din istorie. Nu ca mi-ar fi pierit vocea dar se pare ca am ajuns la un asa nivel incat imi permit prea des sa fiu excesiv absorbit de complexul meu mesianic, incat nu ma intereseaza daca nimeresc sau nu notele alea.
Iar sfatul meu pentru el este: Vezi ca iar ai datorii la intretinere si vecinii tai de aici din blocul de garsoniere te terorizeaza. Nu a venit nimeni aseara la concert pentru ca ploua si nici nu s-a auzit bine. Vezi ca trebuie sa-ti cumperi corzi noi la bas si sa chemi instalatorul sa se uite la tevile alea din bucatarie ca nu mai merge masina de spalat. A…da, si vezi ca trebuie sa schimbi yala de la usa ca iar s-a rupt cheia inauntru.
Lasă un comentariu