Noua trupă avantgarde alt-metal, Diehumane, lansează single-ul Oblivion

Diehumane, noua trupă avantgarde alt-metal, cu Rick Hunolt (Exodus) la chitară, Garret West la voce principală, Sal Abruscato (Type O Negative, Life Of Agony) la tobe, Joshua Vargas la chitară ritmică, bas, pian, programare și Greg Hilligiest Jr. la claviaturi, sample-uri, chitară suplimentară, își vor lansa albumul de debut, The Grotesque, pe 5 mai, în parteneriat cu labelul producătorului Ulrich Wild, WURMgroup și The Oracle Management. LP-ul a fost produs și mixat de WildPrimul single, Oblivion, a fost lansat în urmă cu câteva zile.

Vargas afirmă: „Oblivion este părerea noastră asupra unui cântec care a fost scris de o mie de ori; ura de sine, lipsa voinței de a răzbate și izolarea. A fost una dintre primele melodii scrise pentru acest proiect la sfârșitul lui 2020 și a fost piesa care a dat startul. Aceasta este piesa Diehumane prin excelență: ciudată, capricioasă, abstractă și heavy.”

West adaugă: „Ceea ce a început ca un simplu hobby între prieteni culminează în momentul pe care l-am așteptat cu toții. În sfârșit, putem răspunde la întrebarea despre cum sună trupa. Piesa cuprinde o sferă largă a abilităților noastre și a fost prima alegere evidentă pentru a fi lansată ca single.”

Hilligiest spune: „După ani de muncă grea, așteptare și nerăbdare, sunt încântat să lansez în sfârșit niște muzică. Sincer, abia aștept să văd care este răspunsul publicului. Ceea ce am ascultat de aproximativ doi ani în diversele sale etape, se poate împărtăși cu restul lumii, în sfârșit.”

Hunolt afirmă: „După multe obstacole și pregătiri, suntem în sfârșit pregătiți să lansăm. Am fost binecuvântat să mi se ofere șansa de a cânta cu o grămadă de tipi foarte talentați. Și abia aștept ca lumea să experimenteze o nouă răsturnare a genului metal”.

Abruscato comentează: „În prima clipă în care am auzit varianta brută Oblivion, am fost cucerit. Știam că voi crea linii criminale de tobe pentru această melodie. Sunt foarte încântat că va apărea. Vreau să mulțumesc Oracle Management, WURMgroup și tuturor fanilor din întreaga lume care se vor bucura de această piesă.”

Diehumane a fost fondată în Galveston, Texas, la sfârșitul anului 2020, de Vargas și Hilligiest, ca o modalitate de a face față pierderii și izolării din acel an. De acolo s-a transformat ca un bulgăre de zăpadă, cu venirea lui West, Hunolt și AbruscatoEste o trupă care se singularizează în lumea metalului. Combină elemente de doom metal, jazz, industrial, blues și prog. Este puternic înrădăcinată în starea de spirit și atmosferă, de la meditație la catharsis, de la lipsa speranței la reinventarea ei. Îți place sau nu, este o călătorie muzicală pe care o poți obține doar de la ei.

Producătorul Ulrich Wild a spus: „Sunt incredibil de entuziasmat și onorat să fac parte din albumul de debut Diehumane. Sunt întotdeauna interesat de artiștii care își creează propria marcă de muzică. Cei care sfidează genul… Iar trupa exact asta a făcut cu The Grotesque. Este incredibil de dinamic și trece de la frumusețe obsedantă la distrugere absolută, cu tot ce se află între ele. O adevărată călătorie muzicală.”

The Grotesque track listing:
01. The Executively Dysfunctional
02. King Of Nothing (The Bruiser)
03. Standing At The Edge Of Forever
04. Shell Shock
05. The Death Knell
06. Epitaph
07. Oblivion
08. The Vanishing
09. Ghosts
10. Aphasia
11. Nevermind
12. Crossroads
13. The Descent
14. The Devil Sings
15. Sparrows
16. Skeletons
17. Stardust Blues

Diehumane- The Grotesque
Diehumane- The Grotesque


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*