OST Mountain Fest / 22.07.2011, Rasnov

463 vizualizări

A doua editie a OST Mountain Fest s-a mutat cu arme si bagaje langa cetatea Rasnovului, unde vechile ziduri vegheaza un orasel pasnic si, in parte, parasit. Drumul, in ciuda catorva dopuri si a celebrelor serpentine, e in general placut si nu prea lung. Pensiuni sunt destule in oras, la preturi acceptabile si conditii cat se poate de decente. Oamenii sunt amabili si desi sasii care formau o parte insemnata a populatiei asezarii sunt azi din ce in ce mai rari, oameni cumsecade gasesti la tot pasul.

Locul unde se desfasoara anul acesta concertul e ideal. La o aruncatura de bat ai restaurant cu terasa, padurea vegheaza intr-o parte, cetatea un pic mai sus, pe deal. La Clisson, oraselul de langa Nantes unde se organizeaza anual Hellfest, castelul medieval este deschis gratuit vizitatorilor in perioada festivalului.

OST Mountain Fest / 22.07.2011, Rasnov

La Rasnov lucrurile nu stau la fel, insa pretul unei vizite e modic si merita platit pentru a vedea o cetate taraneasca, cu ziduri de intarire si locuinte carora azi le-au luat locul magazinele de suveniruri, frumoasa, bine intretinuta si punand sub ochii privitorilor o panorama montana superba, cu vederi falnice catre Bucegi si Piatra Craiului.

Revenind la concert, primul lucru care sare in ochi este numarul redus de spectatori. Si cu toate acestea, lucrurile sunt bine puse la punct: standuri de merchandise, mici, carnati, bere si niste baieti din Lituania care au de vanzare practic toata istoria metal, pe CD-uri, viniluri si casete, ca sa nu mai vorbim despre tricouri si alte accesorii. Scena e in regula, iar sunetul merita o bila alba: nu-ti explodeaza urechile si se aude clar. Poate singurul lucru care lipseste e un cap de afis cu nume mare – la nivelul altor festivaluri din imprejurimi – dar, dupa parerea mea, pretul fiind mic si cateva trupe cu adevarat interesante, lucrurile se compenseaza.

Cu trupele e o problema de optiune si, bineinteles, una de gust. Distributia primei zile, cea la care particip, imbina un nume foarte cunoscut (in metal) de la noi, trupe underground din tara si din afara si macar o pata de culoare. Dat fiind cadrul natural si posibilitatea de a te imbogati cultural si altfel decat muzical, parerea mea e ca excursia merita facuta. Mai vezi oameni, mai faci un schimb de experienta, iti cumperi muzica si, poate, descoperi si trupe noi. Plus berea bauta in cadrul natural superb.

In ceea ce ma priveste, scopul principal al calatoriei mele e bine definit si se numeste The Foreshadowing. Trupa italiana, al carei album „Oionos” l-am descoperit si recenzat aproape din intamplare anul trecut, e combinatia ideala de doom clasic si melos mediteranean, in care se strecoara vagi ecouri de post rock. Dar mai am de asteptat, caci The Foreshadowing canta abia pe la miezul noptii.

Dintre trupele pe care apuc sa le ascult mai atent, imi retine atentia Spectral: imbinare corecta si uneori sclipind de virtuozitate intre agresivitate si melodie, mergand in mod evident pe linia unui death-metal cvasi-progresiv, in care insa tehnica nu sufoca melodia si cantecele in sine. Desigur, se simte lipsa unui basist si s-ar mai putea lucra la capitolul personalitate, dar pitestenii sunt fara indoiala de urmarit.

La polul opus se situeaza, in aceasta zi, The Way of Purity. De fapt, nu la polul opus, dar in tot cazul intr-un registru cu totul diferit. Pentru ca oamenii sunt simpatici, conceptul lor care tinde spre un anonimat auto-impus poate suscita interesul, solista vocala cu aptitudini pentru growl si strigate e simpatica la randul ei, dar, una peste alta, suedezii nu canta mare lucru. Multa agitatie, care cuprinde si cativa spectatori izolati, mesaje intelese de prea putini – in masura in care e ceva de inteles – si o muzica rudimentara, ce imbina death si „core” (cu multiplele intelesuri ale termenului) intr-o forma careia ii lipseste scanteia de inspiratie.

La capitolul voie buna ii putem incadra pe rusii de la Put’ Solntsa: un trio ce aduce pe undeva cu Sodom, cu un solist vocal-bas-ist foarte volubil, desi singura limba pe care a o stapani cu adevarat e… rusa, Put’ Solntsa reuseste sa-i faca pe cei din primele randuri sa scandeze numele trupei. Nu prin impactul deosebit al pieselor, mai degraba redundante de clisee, ci prin entuziasmul care, uneori, e molipsitor. Doar suntem intre prieteni, asa ca putem sa aplauda muzicienii, chiar daca nu ne incanta muzica, ca doar n-am venit la… Power Prog.
Pata de culoare despre care vorbeam mai sus se numeste Piatra. Bucovinenii sunt introdusi adesea in categoria doom gothic, dar au acel talent de a aduce elemente autohtone in muzica lor, inclinatie de care au dat dovada de-a lungul timpului multe trupe din zona lor – daca nu ma insel, Piatra s-a nascut din ramasitele Stih, grup care la randul lui il avea in componenta pe unul dintre membrii de baza New Age. Totusi, nu incercati sa va imaginati vreo influenta a celor doua. Piatra integreaza in propria muzica elemente traditionale, dozate cu talent si gust. Este, cred, calea cea mai sigura si mai indicata pentru a-ti crea un stil care sa respire autenticitate. Cum si in concert lucrurile sunt bine puse la punct – iar armoniile pe doua sau trei voci contribuie mult la reusita conceptului – vi-i recomand pe suceveni si pe viitor.

OST Mountain Fest / 22.07.2011, Rasnov
Taine

Dupa cum cred ca am dat de inteles, cronica de fata se vrea totusi mai degraba una de atmosfera, asa ca nu voi lua toate trupele la rand. E destul sa spun ca prima seara s-a incheiat frumos, cu Taine si The Foreshadowing, urmate de recitalul acustic Dornenreich.

Taine ramane una dintre trupele emblematice ale metal-ului romanesc, poate cea mai buna in momentul de fata. Daca nematerializarea unei activitati altfel destul de intense intr-un album poate deveni cu timpul frustranta, concertele bucurestenilor sunt mereu prilej de a le admira virtuozitatea si tehnica de compozitie. Cu tot cu suportul sample-urilor, Taine ramane o foarte buna prezenta scenica, cu o coordonare de invidiat, imagini pe fundal pentru completarea atmosferei si, de cele mai multe ori, un sunet foarte bun. In aceasta privinta, de data aceasta singura problema a fost vocea, un pic cam prea in spate. Iar cand pe scena a urcat Fane – zis Buvnitz – pentru piesa „The Devil Inside”, vocea lui a fost aproape inaudibila. Dincolo de acestea merita remarcata integrarea rapida a lui Ciprian Martin. Cu toate micile probleme de sunet, Taine a fost unul dintre momentele pentru care merita sa vii la OST.
Altul – cel pentru care eu m-am hotarat sa fac deplasarea – se numeste The Foreshadowing. Si aici au fost probleme cu vocea, lucru foarte regretabil, in conditiile in care Marco Benevento are un timbru de bariton profund si expresiv. Dincolo de aceasta insa, sunetul trupei din care fac parte doi membri Klimt 1918 s-a dovedit si live puternic, clar si cu acea expresivitate doom suprapusa in pasaje de mare frumusete peste melodii de inspiratie mediteraneana. A fost doom ca la carte si in acelasi timp modern, pigmentat de o preluare interesanta a celebrei piese Sting „Russians”. Cum am apucat sa-i cunosc pe cativa dintre componenti – prin amabilitatea Nadiei Dobrescu, careia tin sa-i multumesc pe aceasta cale – si chiar sa-mi fac damblaua si sa prezint trupa la intrarea pe scena, sper ca vor reveni cat de curand in Romania. Si ca, in plus, prin randurile de fata, le voi trezi si altora interesul pentru muzica italienilor.
Frant de agitatia zilei, parasesc locul de desfasurare in timpul recitalului Dornenreich, bine primit si foarte potrivit in atmosfera. Imi pare rau ca somnul imi da tarcoale, dar sper sa nu fie ultima editie OST Fest la care particip. Iar in ceea ce priveste dezamagirea pentru numarul mic de participanti, nu pot spune decat ca perseverenta aduce roade neasteptate… desigur, daca pierderile financiare nu sunt prea mari pentru a le sustine. Felicitari organizatorilor si la mai mare!

(Paul "Slayer" Grigoriu)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*