După accidentul nefericit de săptămâna trecută, Ovidiu Lipan Țăndărică se simte în mare formă și arde de nerăbdare să-și reîntâlnească publicul. Cum repausul, liniștea și inactivitatea nu se potrivesc deloc cu temperamentul marelui artist, Ovidiu Lipan Țăndărică promite că următoarele evenimente vor fi o explozie de energie și bună dispoziție.
Concertele și evenimentele din perioada următoare sunt programate după cum urmează:
20 decembrie // BUZĂU
Ovidiu Lipan Țăndărică & Stelu Enache & Fanfara 10 Prăjini, Club No Limit
21 decembrie // ORADEA
ora 11:00, Oradea Shopping City
sesiune de împrietenie și autografe cu Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică
ora 20, spectacol Pasărea Rock, Window Pub
22 decembrie // TIMIȘOARA
ora 13:00, Iulius Mall Timișoara
sesiune de împrietenire și autografe cu Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică
ora 19:30, spectacol Pasărea Rock, Timișoara, Filarmonica “Banatul”, Sala Capitol
invitat special: Mani Neumann
Timișoara Mon Amour este cadoul pe care Pasărea Rock îl aduce Timișoarei și timișorenilor la ceas de pioasă aniversare: un sfert de veac de la eliberarea de comunism a primului oraș din România. Spectacolul de luni este unul dintre puținele spectacole care se va încheia cu piesa Timișoara Mon Amour, o declarație duioasă și sentimentală compusă de Josef Kappl pe versurile lui Corneliu Vaida.
Fiecare spectactor va primi la intrarea în sala de spectacol versurile melodiei pentru a putea cânta împreună cu trupa. Timișoara Mon Amour este o piesă eminamente de spectacol, compusă cu dedicație și cântată cu emoție, nefiind destinată includerii în playlistul posturilor de radio.
Spectacolul de la Timișoara aduce multe daruri pentru fani:
– posesorii de bilete în valoare 100 de lei vor primi, la alegere, unul dintre EP-urile Legenda și Călușandra.
– studenții, elevii și pensionarii care dețin un bilet în valoare de 60 de lei au accesul garantat pentru două persoane la spectacol.
Melodiile noi pot fi ascultate AICI.
Sursa: Comunicat de presa
Lasă un comentariu