Inca o formatie rock utilizata pe post de instrument de tortura!
Dupa Metallica, a venit randul funk-rockerilor de la RED HOT CHILI PEPPERS sa fie trecuti in randul formatiilor folosite spre a distruge nervii teroristilor, informeaza NME.
Prizonierii tinuti la Guantanamo Bay de catre CIA au fost terorizati cu acordurile trupei americane. Informatia poate fi gasita in dosarul declasificat al procedurilor folosite de catre America dupa atacul terorist de pe 11 septembrie.
Se pare ca un suspect pe nume Zayn al-Abidin Muhammad Husayd Abu Zubaydah a fost supus in mod repetat torturii de a asculta Red Hot Chili Peppers. Pe langa asta, barbatul a fost indesat intr-o cusca pentru caini si a fost spanzurat de incheieturi cu ajutorul unor lanturi prinse in tavan.
Traiasca civilizatia moderna! Cu toate acestea, nu doar compozitiile RHCP sunt de vina pentru efectul terorizant pe care il au asupra…teroristilor, ci si felul in care ele sunt difuzate. Volumul este extrem de tare iar unele melodii sunt distorsionate in asa fel incat sa induca panica.
Asteptam sa vedem daca trupa va sanctiona Guvernul din cauza acestei initiative teribile.
In alta ordine de idei, RHCP nu darama doar timpanele infractorilor, ci si pe cele ale artistului Nick Cave care a declarat, in repetate randuri, ca ori de cate ori aude o „mizerie la radio, este clar ca este Red Hot Chili Peppers”. Ouch…
Lasă un comentariu