Urasc sa ma trezesc dimineata. In special iarna e cumplit sa faci ochi cand afara e inca intuneric, mai ales cand asculti vantul cum urla afara. Pur si simplu nu exista cuvinte care sa descrie munca de lamurire pe care trebuie sa o duc cu mine insami de fiecare data cand imi suna ceasul in cap in diminetile nasoale cu zapada, lapovita, ploi si mai stiu eu ce alte balarii specifice iernii. Ca sa ma dau jos din pat in conditiile astea e nevoie de evenimente importante. Cum ar fi mersul la serviciu de luni pana vineri. Sau un concert Robin and the Backstabbers la Control dis-de-dimineata (ora de intrare sapte, ca sa fiu mai exacta).
Eu fusesem si la primul concert de genul asta, sustinut de ei in octombrie anul trecut, prilej cu care postasem pe Facebook urmatoarele: “Daca ar fi trebuit sa ma trezesc la 5.30 dimineata din motive de munca, probabil as fi fost obosita si prost-dispusa toata ziua. Dar m-am trezit din motive de RatB (nu regia, aia ai nostri, aia frumosi), si pe cuvant ca n-am cascat nici macar o data azi si nici obosita nu m-am simtit.“ Si nu, serios, ce putea fi mai fain pentru o ahtiata de concerte ca mine decat repetarea acestei povesti?
Am ajuns la Control cam la vreo douazeci de minute dupa ora oficiala de intrare. Era coada, in ciuda orei matinale; inca o dovada in plus, daca mai era nevoie de vreuna, in privinta devotamentului fanilor Robin and the Backstabbers. Am izbutit sa ma strecor inauntru, punand din mers gheruta pe unul dintre cele 100 de stick-uri daruite de formatie (exista o surpriza muzicala pe ele, va previn), si m-am intalnit cu o prietena. Apoi ne-am dus sa bem un cappuccino din cele puse la dispozitie de trupa (mic-dejunul era inclus in pretul biletului), si, mai tarziu, cand deja aparuse si o a treia prietena, ne-am fotografiat cu perne si paturi in coltul pus la dispozitie de oamenii de la Ia-Ti o Poza La Portofel. Asa, matinal.
Robin and the Backstabbers au urcat pe scena cam la vreo zece minute-un sfert de ora dupa ora opt, timp in care sala mare din Control deja se umpluse, in limite rezonabile (biletele fusesera limitate la 400, in ideea de a se evita inghesuiala de anul trecut). Toti in pijamale (Oigan cu un fel de scufie-fular pe care a dat-o jos dupa doua piese din cauza caldurii), probabil nedormiti suficient (desi nu s-a vazut deloc, ba chiar dimpotriva, zici ca erau cu totii pe vitamina C), si fericiti pana peste poate de faptul ca evenimentul stransese din nou atatia oameni. Introducerea a fost facuta de Bogdan Serban (si el in pijama) pe versuri de Marius Aldea (“Noi vrem sa va vedem goale”).
S-a intrat in paine cu “Scafandru, regizor, cosmonaut” – versurile din “Moina” lui Bacovia, “Si toamna si iarna coboar-amandoua / Si ploua si ninge si ninge si ploua” se potriveau ca o manusa vremii de afara. A urmat o “Natasa” cu totul si cu totul exploziva, dupa care Bacovia si-a reintrat in drepturi pe “Bacovia Overdrive”. Am tresarit de bucurie la auzul piesei “Harta lumii desenata din memorie”, care mie mi se pare una dintre cele mai reusite creatii de pe viitorul album, si pe care de abia astept sa o aud inregistrata. De aici s-a trecut abrupt in “Rosu frana”, dupa care am avut ocazia sa ascultam cel mai recent extras pe single semnat Robin and the Backstabbers, “Minciuna mai mare nu am”. Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma cutremur ori de cate ori aud “Generatia mea e o casa in flacari / Daca bati la usa se darama tot / Generatia mea e-o casa de umbre / Daca minti destul ti se iarta tot”.
Mai aveam un pic si imi adunam falcile de pe jos in momentul in care Robin a anuntat piesa “Kings of Jinx”, un cover al unei piese Moebius, trupa ce tot de la Miercurea Ciuc se trage si care imi place foarte mult. Dupa acest moment genial, au urmat “Sat dupa sat” si “Vanatoarea regala”, aceasta din urma declansand un val de ooooooooooooo-uri din public; mai apoi, Oigan a trecut la microfon pentru a interpreta un alt cover, “Trouble” de pe noul album TV on the Radio. Robin si ai lui Backstabberi au incheiat apoteotic incursiunea prin piesele cantate de altii cu “La Domenica Delle Salme” a lui Fabrizio de Andre.
Un “Soare cu dinti” si un “Kriminaal” mai tarziu, formatia a iesit de pe scena in uralele publicului, revenind apoi pentru bis. Au lovit intai cu “Arhanghel’sk”, piesa ce da titlul celui de-al doilea album care urmeaza sa fie lansat in primavara, apoi cu “SPNZRTR”, una dintre cele mai bune (in umila mea opinie) piese de pe “Stalingrad”, si au incheiat apoteotic cu piesa “Noi toti”, compusa in perioada nivelzero, ca sa ne plimbe frumusel prin toate epocile.
Si asta a fost, iar publicul s-a scurs rapid printre usile salii mari din Control, cu bateriile incarcate pentru toata saptamana, caci stiti vorba aia, “fericire pentru toata lumea si hai sa nu plece nimeni suparat!” Tare imi doresc ca concertele astea ale lor matinale sa devina o traditie care sa se repete an de an. Pana una-alta, s-a repetat chiar marti, a doua zi, insa nu am mai fost prezenta, ca doar trebuie sa lasam si pe altii, nu?
P.S. Da, faza cu vantul care urla afara din introducere a fost pun intended.
P.P.S. Baiatului care isi aprinsese tigara langa scena fix cand a inceput formatia sa cante: habar nu am cine esti, nu am nimic cu tine in particular, dar sa stii ca “concert de nefumatori” inseamna ca nu se fumeaza deloc in sala, nu ca tu ai voie sa fumezi si restul lumii nu.
Lasă un comentariu