Sâmbătă, 30 iulie, am revenit în Piața Constituției pentru cea de-a doua zi a festivalului „Rock The City. Dacă în urmă cu o seară cântaseră Eyedrops, Birth Of Joy, Firma și Muse (cronica evenimentului, AICI), de data aceasta i-am avut pe scenă pe britanicii de la The Raven Age și Iron Maiden. Melodic metal și heavy metal. O asociere de stiluri aparent neobișnuită, dar, totuși, bine aleasă. Să vă spun și de ce.
The Raven Age e o trupă tânără, formată în urmă cu doar 7 ani. A lansat până acum un singur EP (ce poartă numele formației), în 2014. De ce ar fi cântat în deschiderea concertului uneia dintre cele mai importante nume ale scenei heavy metal? Păi, motivul e cât se poate de simplu: unul dintre chitariști, George Harris, e fiul celebrului basist Steve Harris, membru fondator Iron Maiden. Prin urmare, deși The Raven Age, adepți ai unui stil modern, melodic metal, păreau să fie o alegere puțin ieșită din comun, nu a fost tocmai așa. Ba din contră, eu zic că a fost destul de bună, pentru că a creat acea diversitate de stiluri ce trebuie să caracterizeze orice festival. Mai mult decât atât, trebuie menționat faptul că trupa tânărului Harris i-a însoțit pe Iron Maiden pe parcursul întregului turneu mondial („The Book Of Souls World Tour”) în care formația se află și acum.
M-am întors în Piața Constituției pe aceeași căldură infernală pe care am crezut că am lăsat-o în urmă în momentul în care am plecat de la prima zi de festival. Locul era încins ca o tigaie uitată pe aragaz, însă, în tot timpul păsta ploaia parcă încerca să își facă loc. N-a contat, lumea se strânsese în număr destul de mare chiar și cu o oră și ceva înainte de debutul primului concert. Câteva fulgere au străpuns cerul de vreo câteva ori, stârnind fascinația celor prezenți. Eram, până la urmă, la un concert de metal, motiv pentru care fenomenele electrice de deasupra noastră nu puteau decât să întregească atmosfera evenimentului.
The Raven Age (foto) a urcat pe scenă exact la ora programată, 19:20. Tobarul Jai Patel surprinde publicul și își face intrarea afișând steagul României. Lecția de unitate între fanii metalului abia începea. Avem parte, încă de la început, de metal de calitate și multă, multă energie. Se cântă, printre altele, „The Death March”, „Eye Among The Blind” și „The Merciful One”. Spre final, trupa își prezintă membri. Au fost: Michael Burrough (voce), Matt Cox (bas), Jai Patel (tobe), Dan Wright (chitară) și George Harris (chitară). „Angel In Disgrace” este melodia cu care britanicii și-au luat la revedere de la noi, nu înainte de a mulțumi publicului pentru prezență și, bineînțeles, de a-și face un selfie cu spectatorii.
Profit de jumătatea de oră de pauză dintre concerte și dau ocolul zonei de festival. La „Rock The City”, cei prezenți au avut de unde alege. Le-au fost puse la dispoziție mâncare și băutură (disponibile în schimbul unor jetoane, zic eu, destul de scumpe: 8 lei), merch (nici aici prețurile nu au fost foarte mici) și chiar dădusem, la un moment dat, de un stand „Mini rock”, în care se vindeau produse rock/metal pentru prunci. N-am fost foarte atent la ce se întâmpla acolo, dar ideea mi s-a părut super ok. Între timp, ploaia a încercat să ne sâcâie, însă nu a insistat prea mult.
Cu puțin timp după ora 20:30, în Piața Constituției se aude „Doctor, Doctor”, single-ul celor de la UFO, preluat sub formă de cover de Iron Maiden în 1995, pe EP-ul „Lord of the Flies”. Pe scenă urmau să urce apoi, în aplauzele și strigătele celor din public, titanii heavy metal-ului britanic: vocalistul Bruce Dickinson (foto), tobarul Nicko McBrain, basistul Steve Harris și chitariștii Dave Murray, Adrian Smith și Janick Gers. Pe scurt, Iron Maiden.
Încă de la prima piesă, „If Eternity Should Fail”, s-au făcut simțite probleme la vocea solistului. Or fi fost din cauza sistemului de sonorizare? Nu a mai putut Dickinson să susțină note înalte după turneul foarte lung pe care aproape îl încheiase (72 de show-uri, desfășurate în 36 de țări)? Cine știe…În orice caz, neregulile au continuat să apară pe parcursul show-ului, nu în număr foarte mare, dar, totuși, într-un mod destul de evident.
Se cântă apoi „Speed of Light”, „Children of the Damned” și „Tears of a Clown”, cea din urmă piesă fiind dedicată celui care a fost Robin Williams. Între piese, vocalistul amintește de faptul că nu se vor mai face concerte în Piața Constituției, semn că e la curent cu ultimele născociri din străfundurile imaginației doamnei primar a Capitalei. Omul a zis că nu-i pasă. Va cânta împreună cu colegii lui în…oricare alt loc. Urmează „The Red and the Black”.
„You’ll take my life but I’ll take yours too/ You’ll fire your musket but I’ll run you through/ So when you’re waiting for the next attack/ You’d better stand there’s no turning back”. Piața Constituției a sărit, practic, în aer. Se cânta „The Trooper”. În fundalul scenei, Dickinson arbora steagul Regatului Unit, ca un adevărat soldat al țării sale natale. În tot timpul ăsta, pubicul fredona fiecare vers al celebrei melodii.
Se cânta apoi „Powerslave” și „Death or Glory”, după care solistul ne împărtășește impresiile lui despre „acea clădire mare și urâtă din spate”, Palatul Parlamentului. Dickinson a menționat după aceea că ea e o dovadă a unui sistem tiranic, a unui imperiu care, la fel ca toate celelalte, a avut un final. Vocalistul britanic spune apoi că piesa care urmează e inspirată din istoria unui imperiu adevărat, cel al mayașilor, iar melodia poartă numele „The Book of Souls”, titlu ales și pentru denumirea turnelui mondial realizat de Iron Maiden (foto) în perioada februarie-august 2016.
În fața mea, pe „Hollowed be Thy Name”, se face puțin mosh, semn că, totuși, eram la un concert de heavy metal. Între timp, aud în jurul meu vorbindu-se în maghiară, în germană și în bulgară. Mă simțeam ca acasă, în Banat. Pe scenă, Dickinson vorbește de unitatea dintre fanii Iron Maiden, de steagurile naționale variate prezente în public și se miră de ce naiba și ceilalți oameni din lumea asta nu pot fi la fel de solidari între ei.
Urmează „Fear of the Dark” și „Iron Maiden”, după care trupa se retrage, pentru a reveni mai apoi la encore. La final, avem parte de „The Number of the Beast”, „Blood Brothers” și „Wasted Years”. „Thank you for being you” sunt ultimele cuvinte pe care Dickinson ni le adresează înainte ca, împreună cu colegii săi, să părăsească scena pe piesa „Always Look On the Bright Side of Life” a celor de la Monty Python.
Cam așa s-a desfășurat ultima zi de Rock The City, în Piața Constituției din București. Au fost pe scenă The Raven Age și legendarii Iron Maiden. Cu o zi înainte îi văzusem pe cei de la Eyedrops, Birth of Joy, Firma și Muse. Două seri reușite, zic eu, deși trebuia să existe și o a treia, în prezența celor de la Twisted Sister.
O galerie foto cu cea de-a doua zi de „Rock The City” poate fi urmărită AICI.
Lasă un comentariu