Chiar daca tunetele si distorsiile apocaliptice de la inceputul epicei „Raining Blood” a celor de la Slayer nu reprezenta cel mai potrivit aperitiv sonic pentru concertul THE CRANBERRIES, care s-a tinut seara trecuta, 12.10.2012, la Romexpo, cam asta imi rasuna in urechi in timp ce ma uitam cu ochi goi la colegii mei de autobus – tineri nonconformisti, jumatate-flower-power, jumatate-old-soul.
Intr-un final mi-am scos castile si m-am luat dupa brigada de indragostiti care se indrepta zburdand spre pavilionul principal al locatiei alese de organizatorii de la „Events”. Sala in sine parea destul de bizara si rasfirata, cu oameni asezati care-incotro. La Golden Circle, spatiul din fata scenei nu s-a umplut complet, ceea ce a creat falsa impresie ca nu erau foarte multi oameni la concert.
Trupa din deschidere, The Mono Jacks, a oferit un concert minimalist, concentrat si curat, fara experimente si fara a manifesta dorinta de a se apropia de publicul nereceptiv. Sfat pentru „concertistii” autohtoni: give some love to the opening act, people! Au si ei un suflet.
Baietii au cantat piese de pe noul album, „Now In Stereo„, dar au prestat si de pe EP-ul „Fortune„. S-au auzit „When I Was Gone”, „Superstitions”, „What Do You Know”, „Come Back Girl”, dar si „Maria”, „We’re All Getting Older” si, la final, „Gandurile”, singura piesa cantata in limba romana.
Din pacate, Mono Jacks au fost retinuti la inceputul show-ului si s-au destins abia spre final. Spectacolul oferit ar fi avut de castigat printr-o atitudine mai implicata. Altfel, in afara ecoului atmosferic care a rapit din expresivitatea instrumentelor, concertul baietilor a fost profesionist si bine-sunator.
Aparitia pe scena a celor de la The Cranberries a mai dezmortit publicul, care a prins viata si a inceput sa intre in vibe-ul muzicii. Dolores O’Riordan, aceasta „cavalera” a rockului irlandez, s-a afisat intr-o tinuta care evoca o armura si care stralucea hipnotic in lumina reflectoarelor. Ce sa spunem…gagica arata bestial la cei 41 de ani ai sai.
Show-ul a inceput cu „Just My Imagination” si s-a plimbat cu gratie prin discografia formatiei, luand cu sine piese ca „Losing My Mind”, „Linger”, „Free to Decide”, „Ordinary Day„. N-au lipsit nici „Still Can’t”, „Show Me the Way” sau de-suflet-inaltatoarea „Salvation„. Cranberries a oferit o surpriza publicului autohton cand a cantat „Sunday”, o melodie care nu a mai fost interpretata live de 12 ani!
Dolores a schimbat trei tinute pe parcursul concertului. Armura a fost inlocuita cu un outfit a la Gustav Klimt, pentru ca, mai apoi, vocalista sa ne avertizeze asupra pericolelor playboy-ilor schizofrenici („Schizophrenic Playboy„) intr-o rochie rosu-aprins.
Irlandezii au cantat si celebrele „Zombie”, „The Journey” si „Dreams”, cu care, de alta, au si incheiat un concert profesionist, punctual si optimist. Dolores nu a pierdut ocazia sa complimenteze Romania pentru frumusetea sa si pentru oamenii sai deosebiti. Singurul comentariu usor indoielnic a fost acela in care artista a spus ca se bucura sa vada ca ne merge si noua mai bine. Deh…
Chiar daca sonorizarea nu a fost impecabila, probabil si datorita acusticii salii, din pricina careia peretele de sunet a parut cumva „stufos” si strident, formatia si-a dovedit experienta si a oferit un spectacol reusit.
Si ca nota personala, urmarindu-i pe scena pe cei de la The Cranberries, mi-am amintit de ce concertele metal au o vraja speciala, care le deosebeste de prestatiile mai rockish. Foarte putini din cei prezenti la eveniment s-au ostenit sa-i observe si pe instrumentistii fara de care, pana la urma, n-ar exista niciun fel de show. Faceai ce faceai si tot Dolores era singura care iesea in evidenta si rapea atentia auditoriului, creand impresia unui one-(wo)man-show.
Oricat de pregnanta ar fi personalitatea vocalistului unei anumite trupe, la o „sarbatoare” a headbangingului mai greut, n-ai cum sa nu percepi experienta ca pe o saturnalie muzicala completa, care implica toate sufletele de pe scena, impreuna cu instrumentele grefate pe ele + gurile cascate din fata scenei venite sa se impartaseasca din „Metalodie”.
O galerie foto de la acest concert poate fi accesata AICI.
Lasă un comentariu