Bing-bang, bing-bang, tuf-taf-taf-taf... Orologiul metropolei incepe sa bata in ritm de thrash, marcand inserarea estivala in care ne pogoram inca odata pe treptele Private Hell. Ceva lume pe afara, la aer, mai multa inauntru, asteapta la unison cantarea ce ni se pregateste in aceasta seara.
Si in jurul infruntarii gazduite de Romanian Thrash Metal Club, efervescenta aduce aminte de entuziasmul primilor pasi pe teritoriul metal. Se vorbeste pasionat si diferit despre canon estetic, atitudine, influente, scoala veche, scoala noua. Si se asteapta infruntarea ce arata mai degraba a expozitie muzicala – tinerele talente au cuvantul, caci este Romanian Thrash Metal Battle.
La ora 21, primii dintre concurentii pentru un loc in deschiderea Romanian Thrash Metal Fest, anume Berserkers, urca pe scena. Entuziasmul e la locul lui si seara muzicala incepe in forta, mai ales ca, spre surprinderea si bucuria multora, micul club s-a umplut ochi.
Dincolo de pofta de cantat si tinerete, baietii de la Berserkers, adepti ai unui thrash fara prea multe nuante, lasa impresia de incropire artizanala, obisnuita de altfel pentru multe trupe aflate la inceput. Nu exista o justificare prea convingatoare pentru existenta celor doua chitare, in conditiile in care cate un riff simplist si monoton strabate piesele de la un capat la celalalt. In schimb simbioza dintre bas si toba functioneaza bine, formand un conglomerat destul de solid.
Liniile de bas sunt rudimentare dar bine punctate pe structura batailor ce reusesc sa se redreseze chiar daca, uneori, primul timp se pierde in vreo rafala sau in vreun break. In caldura din ce in ce mai mare, publicul sustine frenetic noul val de scoala veche si in cateva randuri un moshpit invioreaza atmosfera.
Structurile relativ echilibrate ale pieselor mai rup din monotonie, furia cruda si vioiciunea transmise contagios de basistul-vocal lasa speranta ca lucrurile se pot cristaliza in timp si, dupa cele patru piese stabilite in regulile concursului, mini-recitalul ia sfarsit in aplauze incurajatoare.
Scurta pauza dintre trupe permite o excursie in randurile publicului. Toate varstele – ma rog, pana pe la vreo patruzeci de ani, cu cateva exceptii – au venit sa-si vada prietenii, sa bea o bere sau pur si simplu sa ia pulsul underground-ului. De la copii de vreo 9-10 ani pana la parinti care-si privesc cu seriozitate fiii ce stau sa urce pe scena, de la vechi consumatori de thrash pana la rockeri veniti la o bere, dar cu cel putin o ureche atintita spre scena, multimea eterogena poate fi baza unui public pentru noii corifei ai muzicii.
Este meritul Romanian Thrash Metal Club. Intuind faptul ca genul va ramane intr-un oarecare underground – caci, dupa cum imi spune un prieten, noul Slayer nu e inca gata sa apara, nici la noi, nici in alta parte – initiatorii clubului pun laolalta resursele existente pentru a crea o baza de promovare solida, posibilitatea de schimburi reciproce de experienta sonora si aducerea in Romania a unor nume semnificative din domeniu.
Si cum viitorul trebuie si el asigurat, iata, avem „lupta” din seara aceasta.
„Buna seara, Private Hell, noi suntem Crossbone!” Iar thrash-ul romanesc face deodata un salt de atitudine si maturitate. Nu, nu va imaginati ca tinerii bucuresteni (de fapt, bucuresteni sunt toti cei care urca pe scena in seara aceasta) sunt maestri incontestabili ai genului. Dar au asimilat deja corect cateva ingrediente. Cavalcada in ritm de mars furibund dobandeste o oarecare claritate, structurile alterneaza variat riff-uri si break-uri si – foarte important – se simte si acel „carlig”, acel instinct care face ca piesele sa poata fi recunoscute in crescendo-ul ce se misca spre refren.
Partea mai putin lucrata este cea a exactitatii ritmice. Schimbarile de riff-uri sau de tempo lasa uneori impresia de „lipeala” si de confuzie ritmica, venita de undeva de la tobe. Legaturile sunt executate cu o anumita rigiditate si, data fiind si viteza, tehnica ii mai tradeaza pe membrii trupei. Aici ar fi importanta invatarea artei balansului, a unui asa-numit „groove” care sa faca sectia ritmica mai flexibila, fara a renunta la furia sacadata tipica genului abordat.
Avem si pentru Crossbone incurajari, aplauze si momente de mosh sau, daca vreti, pogo. Vocea puncteaza bine momentele pieselor, dar pare epuizata dupa doar cateva minute. Tipatul thrashy ar avea nevoie de un plus de tehnica pentru a putea rezista un concert intreg. De remarcat insa solo-urile de chitara care, fara sa iasa din tiparele genului, sunt clar puse in evidenta, recognoscibile si executate cu destula fluenta. Inca de cand baietii de la Crossbone parasesc scena, e clar ca au cucerit destule inimi de thrasheri, cel putin pentru inceput.
De data aceasta pauza intre trupe e ceva mai lunga, timp pentru primele schimburi de impresii. Agitatia e destul de mare, spectatorii care au primit cupoane de vot incep sa le priveasca ganditori, membrii juriului sunt joviali dar nu spun inca nimic. Intre timp, pe scena se pregateste ultimul act. Trebuie spus deschis, inca din momentul in care fac ultimele retusuri la sunet, se vede ca cei de la Rapture sunt pregatiti minutios pentru activitatea concertistica.
Tonurile de chitara sunt mult mai clare – chiar daca la unul dintre instrumente usor infundat – coordonarea se face cu putine cuvinte, pana si vestimentatia e altfel decat traditionalele „adidasi, blugi, tricou”. Dar cum este vorba despre muzica, lasam la o parte orice aspect vestimentar si asteptam declaratia sonora… care ne confirma banuielile.
De la prima piesa este evident ca Rapture e din alta liga – claritate in structuri, precizie ritmica, omogenitate, armonie intre cele doua chitare, melodie clar evidentiata. Pe masura ce cantecele se succed – sustinute, ca si la celelalte doua trupe, de un entuziasm contagios din public –, ne convingem si de solo-urile bine puse la punct ale chitaristei, dar si de foarte audibila influenta Metallica – new(er) Metallica, mai precis. Atat compozitiile, cat si executia lor arata o maturitate binevenita la varsta frageda a membrilor trupei, insa se indeparteaza de reteta traditionala thrash, care este unul dintre criteriile concursului din aceasta seara.
Melodia merge spre heavy, partea vocala la fel, chiar cu o tenta de rock clasic, ritmurile sunt mai balansate si riff-urile mai aerisite. Rapture se incumeta – regulamentul o permite – si la o preluare, „For Whom the Bell Tolls”, bine primita si destul de bine cantata. In concluzie, cei de la Rapture au parte si de un bis si toata lumea pare multumita.
Decizia juriului nu intarzie, iar desfasurarea de forte de pe scena o anticipa. Crossbone este castigatoarea Romanian Thrash Metal Battle si trupa care va deschide festivalul al carui cap de afis este Artillery. Insa reprezentantii clubului le ofera un premiu si celorlalti participanti, aflati la egalitate in preferintele celor care au transat disputa, astfel incat Berserkers va inchide sus-numitul festival, iar membrii Rapture vor avea acces gratuit in public.
Si asa, povestea thrash merge mai departe. Initiativa laudabila a Romanian Thrash Metal Club isi va astepta de-acum roadele. Poate pe unii ii va fi dezamagit numarul mic de trupe participante, insa prezenta lor – chiar asa, trei la numar – este un semn bun pentru rezistenta genului, mai ales daca tinem seama de faptul ca public exista, iar infrastructura e pe cale sa se consolideze.
In incheiere, iata si o perspectiva alternativa: Mihai Barbu, chitarist si solist vocal la Rapture, ne-a impartasit impresiile sale.
Dezamagiti de rezultatul final?
Nu, suntem chiar multumiti de rezultat, avand in vedere ca stiam deja ce stil de muzica cantam, acesta nepotrivindu-se in totalitate cu cerintele concursului.
Dincolo de premiul pus la bataie, ce beneficii credeti ca v-a adus participarea la Romanian Thrash Metal Battle?
Cred ca participarea la concurs a fost foarte benefica trupei, atat in ceea ce priveste popularitatea si dobandirea de noi fani, cat si pentru noi insine. Faptul de a fi in atentia juratilor a fost o mare realizare pentru noi, si, de asemenea, fiecare concert ne uneste pe noi ca trupa si mai mult.
Desi sunteti o aparitie noua pe scena romaneasca metal, pareti foarte bine pusi la punct – muzica e inchegata, interpretarea omogena, tonurile lucrate. Spune-mi pe scurt de unde ati aparut si cum s-a format ceea ce am cunoscut astazi sub numele Rapture?
Trupa s-a format in luna aprilie 2012, la initiativa mea si a tobosarului de atunci, Matei, in cadrul scolii de muzica Rockschool, unde eram cursanti. Pe Livia, chitarista, o cunosteam eu si a acceptat sa ni se alature, iar pe Cezar, basistul, l-am cunoscut in liceul meu – Gh. Sincai. Noul tobosar, Alex Tudor, ni s-a alaturat de curand, deoarece Matei a plecat la studii. Dupa aceasta restructurare a formatiei, si dupa foarte multe repetitii, am reusit sa pregatim un repertoriu destul de amplu format atat din piese proprii, cat si din coveruri. Asa s-a format Rapture care a cantat pe scena din Private Hell. De-a lungul ultimului an, am avut ocazia sa cantam la Vama Veche, Ageless Club, Wings Club si Voltage Bar din Bucuresti.
Aveti deja un prim demo, exista planuri pentru lansarea unui album?
Cu piesele pe care le avem si inca cateva noi, planuim ca in aceasta iarna sa inregistram la calitate maxima, pentru lansarea unui album. Vom munci la repetitii in aceasta toamna pentru ca acest lucru sa fie posibil.
Cum ai descrie in cateva cuvinte muzica Rapture – dincolo de evidenta influenta Metallica?
Muzica Rapture este ceva ce vine din interiorul nostru, influenta Metallica fiind ceva ce a fost adus mai mult de catre mine, idolul meu fiind James Hetfield. Pe langa asta, am considerat cu totii mereu ca un stil propriu este cel mai important lucru, si pur si simplu prin creatie am reusit sa facem acest lucru. Versurile sunt facute de mine, cu mici rectificari din partea celorlalti membri uneori, si exprima anumite sentimente, in functie de starea spirituala pe care o aveam in acel moment. Consider ca muzica noastra este una puternica, agresiva dar totusi melodioasa, care poate reusi pe piata romaneasca sau chiar mondiala.
Nota bene: Le-am trimis cate un set de intrebari tuturor celor trei trupe participante, insa pana la ora scrierii acestei cronici, celelalte doua nu ne-au raspuns. Asteptam in continuare punctul lor de vedere. Pe de alta parte, daca tinem seama de faptul ca Steve „Zetro” Souza sau James LaBrie au fost foarte rapizi cand a fost vorba sa le luam interviuri, nu putem sa nu remarcam ca acesta este, poate, unul dintre numeroasele motive pentru care altii sunt inaintea noastra in muzica, in metal si… in multe altele.
UPDATE (si iata si avantajele presei online): La doar cateva secunde de la publicarea acestei cronici ne-au sosit si raspunsurile de la Malin Neamtu, bateristul laureatilor serii, noua speranta thrash romaneasca, Crossbone.
Ce inseamna pentru voi castigarea Romanian Thrash Metal Battle?
Inainte ca trupa sa fie bine stabilita am fost la prima editie a Romanian Thrash Metal Fest si am fost foarte impresionati de imaginea thrash-ului underground. Ne-am dorit foarte tare sa cantam si noi la un astfel de festival. Romanian Thrash Metal Fest ne-a motivat si asa ne-am pus pe treaba. Romanian Thrash Metal Battle a insemnat sansa noastra. Faptul ca am castigat acest concurs reprezinta pentru noi un pas inainte in dezvoltarea si promovarea trupei.
Azi sunt la moda mai ales alte stiluri – moderne, care se termina in „core”. Cum de v-ati hotarat voi sa cantati thrash clasic?
Stilul nostru preferat a fost thrash metal-ul dinainte sa cantam iar trupa s-a format din nevoia noastra de a canta thrash. Am fost influentati de scena metal-ului din anii 80 si nu prea am tinut cont de stilurile moderne din ziua de azi. Am pornit de la premisa ca o vom canta de placere si nu cu scop comercial. Asa cum am inceput, asa vrem sa ne mentinem pe tot parcursul carierei noastre in muzica.
Imaginea voastra e si ea parca rupta din anii ’80 – cranii, sange, cruci intoarse, plus aluzii la mosh. E o abordare parodica sau o atitudine de viata?
Imaginea noastra, „sange”, „cranii”, „cruci intoarse” are o oarecare legatura cu temele pe care le abordam in piesele noastre, dar in orice caz acestea nu reprezinta un mod de viata pentru noi. Este o cale de a accentua brutalitatea stilului abordat si in acelasi timp o aluzie la scena aniilor 80. Mosh pit-ul in timpul concertelor noastre ne ajuta sa ne dezlantuim pe scena.
Ce credeti ca poate aduce nou si proaspat Crossbone pe scena thrash?
Momentan noi incercam sa readucem un sunet si un stil cat mai pur si mai clasic pe scena thrash-ului romanesc. Pe viitor, incercam si speram sa ne extindem granitele si sa putem sa ne raportam nu doar la scena thrash-ului din Romania, ci din toata lumea.
Cum va perfectionati tehnica instrumentala si cum procedati cand scrieti un cantec nou?
Tehnica instrumentala o prefectionam prin ore de munca, repetitii dupa repetitii, si ascultand foarte multe trupe care abordeaza stiluri asemanatoare. In principiu, o piesa noua porneste de la un riff de baza, care este foarte bine pus la punct. Restul piesei este compus pe baza acelui riff, fiecare membru punandu-si „amprenta” in piesa. Urmeaza structurarea piesei care trebuie sa fie foarte bine stabilita si care sa convina fiecarui membru, avand in vedere versurile, care de obicei sunt scrise de solist. Urmatorul pas este repetitia.
Lasă un comentariu