Sharon Osbourne a vorbit despre starea de sănătate a lui Ozzy: „Mi se rupe inima să îl văd într-o situație în care nu este autosuficient”

Într-un nou interviu acordat Daily Mail, Sharon Osbourne a vorbit despre relația ei cu Ozzy și despre cum a evoluat aceasta de-a lungul celor 41 de ani de căsnicie. Ea a spus: „Ei bine, timp de aproape cinci ani, soțul meu a fost foarte bolnav. Relațiile se schimbă tot timpul, așa cum ne schimbăm și noi”.
Ozzy suferă de Parkinson, iar anterior a suferit o căzătură urâtă și și-a dislocat tijele metalice plasate în coloana vertebrală în urma unui accident de quad-bike în 2003.

Sharon, în vârstă de 71 de ani, a continuat: „Suntem într-o etapă în care am avut grijă de soțul meu, nu pentru că trebuie, ci pentru că așa vreau și pentru că îl iubesc.”

Vorbind despre starea de sănătate a lui Ozzy în prezent, Sharon a spus: „A suferit șapte operații în cinci ani. Nu se mai poate face nimic. Acum este vorba de recuperare. A luat cantități uriașe de anticoagulante, așa că trebuie să fii atent, pentru că dacă mai cade o dată ar putea sângera. E ca și cum ar fi o bucată de porțelan și trebuie să pui vată de bumbac în jurul lui.”

Ea a adăugat: „A fost sfâșietor pentru mine să îmi văd soțul într-o poziție în care nu este autosuficient, are nevoie de ajutor. Era atât de plin de viață, având o mare poftă de viață. Dar înveți să te adaptezi”.
Sharon a continuat spunând că „va fi mereu alături de soțul meu. Îl ador”, a spus ea. „Îi datorez atât de mult. El mi-a oferit cele mai bune lucruri din viața mea, copiii mei”.

La începutul acestei luni, fiul lui Ozzy și Sharon, Jack, a declarat pentru The Messenger că zilele în care tatăl său strîbîtea țările în lung și în lat au trecut. „Nu cred că va mai pleca în turneu”, a spus Jack. „Dar își propune să facă spectacole unice – cum ar fi festivaluri, concerte, lucruri de genul acesta”. „Nu a terminat încă”, a adăugat el.

Ozzy Osbourne

În septembrie anul trecut, Ozzy a vorbit despre seria de operații într-un interviu pentru Metal Hammer, împărtășind publicului dorința de a mai face „încă un album” și de a se pleca iar în turneu.
„Am trecut cu bine de toate operațiile, slavă Domnului”, a spus Ozzy, în vârstă de 74 de ani. „Mă simt bine. Simțeam că nu se mai termină. Credeam că voi fi din nou pe picioare de luni de zile. Pur și simplu nu mă puteam obișnui cu acest mod de viață, având mereu ceva în neregulă. Încă nu pot merge cum trebuie, dar nu mai am dureri, iar operația la coloană a decurs foarte bine”.

Osbourne a vorbit și despre planurile sale pentru anul viitor, spunând: „Sunt în formă. Am făcut două albume destul de recent [‘Ordinary Man’ din 2020 și ‘Patient Number 9’ din 2022], dar vreau să mai fac încă un album și apoi să mă întorc la viața de turnee.”

În luna iulie a anului trecut, legendarul cântăreț al trupei BLACK SABBATH și-a anulat apariția la festivalul Power Trip din cauza problemelor de sănătate.
Problemele de sănătate ale lui Ozzy, inclusiv contractarea virusului COVID-19 în urmă cu un an și jumătate, l-au obligat să anuleze unele dintre turneele anunțate anterior.
Deși problemele de sănătate ale lui Osbourne l-au forțat să renunțe la majoritatea aparițiilor sale live, muzicianul a declarat că va reveni dacă starea sa se va îmbunătăți.

Turneul european anunțat anterior de Osbourne cu invitații JUDAS PRIEST, stabilit inițial pentru 2019 și reprogramat apoi de trei ori, a fost anulat oficial la începutul lunii februarie.

În ciuda problemelor sale de sănătate, Osbourne a cântat de câteva ori în ultimul an și jumătate, inclusiv la Jocurile Commonwealth-ului de la Birmingham, în august 2022, și la spectacolul din pauza NFL la meciul de deschidere a sezonului dintre Los Angeles Rams și Buffalo Bills, în septembrie 2022.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*