The Guess Who lansează single-ul The King

Legendara trupă canadiană The Guess Who va lansa un nou album de studio, Plein D’Amour, anul acesta, prin Deko Entertainment. Videoclipul oficial pentru primul single al LP-ului, The King, tocmai a fost lansat.

The Guess Who a lansat hituri de top la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, având un catalog impresionant. Cele mai cunoscute single-uri sunt: American Woman, These Eyes și No Time. Pe parcursul carierei sale, trupa a lansat 11 albume de studio, toate fiind înregistrate în Canada și Statele Unite. The Guess Who au devenit celebri la nivel internațional mai ales pentru albumul American Woman (1970). Discul a ajuns pe locul 1 în Canada și pe locul 9 în Statele Unite. Alte cinci albume au ajuns, de asemenea, în Top 10 în Canada. Una peste alta, The Guess Who se mândrește cu 14 single-uri în Top 40 în Statele Unite și peste 30 în Canada.

După discul apreciat de critici The Future IS What It Used To Be, trupa canadiană se pregătește să lanseze cea mai recentă creație, Plein D’Amour. Membrii trupei sunt Derek Sharp, Michael Staertow, Leonard Shaw, Michael Devin și membrul fondator Garry Peterson. Ei au creat o colecție de piese care ridică ștacheta atât din punct de vedere muzical, cât și sonor.

Staertow a spus: „Nu ne-am putea gândi la un moment mai bun pentru a prezenta lumii o colecție excepțională de piese care emană pozitivitate și energie coerentă. Un antidot cultural atât de necesar. Acum suntem dragoste – Plein D’Amour!”

Peterson a adăugat: „După ce am înregistrat acest album, cred că este cel mai bun album pe care am cântat”.

Sharp a spus: „The King este o replică dată cântecelului despre Humpty Dumpty.  Bunătatea, iubirea sunt balsamul universal, care nu poate doar să-l repare pe Humpty, dar îl pot chiar transforma într-un Prinț!”

Pe lângă The King, Plein D’Amour include încă șapte piese noi. LP-ul a fost înregistrat la Villa Sound din Singhampton, Ontario, Canada cu Adam Fair.

 The Guess Who- The King
The Guess Who- The King

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*