Top 10 cele mai bune albume David Bowie

309 vizualizări

David Bowie este un icon rock’n’roll si s-a jucat, de-a lungul timpului, cu tot felul de stiluri si motive, mai ceva ca o casa pariziana de moda.

In ciuda numeroaselor schimbari de paradigma, impresionant este faptul ca repertoriul artistului ramane impregnat cu o trasatura unica, si anume, personalitatea Bowie.

Din punct de vedere stlistic, putem spune ca intre albumele Hunky Dory (1971) si Earthling (1997) nu exista nicio asemanare muzicala, tematica si de viziune; totusi, inspirat fiind de catre artistul Andy Warhol, Bowie si-a dezvoltat inceul cu incetul brandul de rockstar-band, alaturandu-l unui crez muzical care insista asupra conceptului de schimbare continua.

Aceasta combinatie de stiluri va fi greu de depasit si imitat – nici macar prolificii Rolling Stones nu vor putea rivaliza cu geniul lui Bowie, acestia rareori abatandu-se de la drumul rock’n’roll. David Bowie va porni insa pe o cale construita din poezie a la Bob DylanDavid Bowie (1967), sunet disco distopic – Station to Station (1976), fictiune rock’n’roll spatiala  – „Ziggy Stardust” , pionierat cold-wave – Low (1977) si, bineinteles, o atitudine de idol pop – Let’s Dance (1983).

Dupa 1973, atunci cand Ziggy l-a propulsat pe Bowie in topuri, cariera acestuia a devenit o serie de acte elaborate si bine regizate. Nu toate transformarile stilistice ale artistului au reusit sa fie caracterizate de catre un echilibru perfect intre viziune si bravada, acesta luptandu-se sa nu devina ridicol odata cu lansarile din perioada mijlocului anilor ’80. Lasand la o parte aceste momente „dubioase”, David Bowie vine sa demonstreze, odata cu albumul de comeback The Next Day (2013), faptul ca acesta nu a fost niciodata plictisitor si fad, ci intotdeauna plin de clasa.

Va prezentam mai jos un top 10 al albumelor David Bowie, conform criticilor de specialitate:

10. Heathen (2002)

10 copy copy copy

Heathen, primul album David Bowie al noului mileniu, a reusit sa se ridice la nivelul asteptarilor fanilor si criticilor, desi acestia din urma l-au „certat” intens in ultima decada. In contextul in care fiecare cauta sa compare orice nou material Bowie nou cu legenda „Ziggy”, se poate cadea foarte usor in capcana de a nu aprecia aceasta noua aparitie la adevarata sa valoare – probabil, cea mai buna lansare Bowie de ani buni. Cert este faptul ca umbrele trecutului il vor bantui pe Bowie pentru totdeauna, facandu-i pe admiratorii artistului sa fie incapabili sa se desprinda de filmul spatial Ziggyesc pentru a se putea bucura in voie de ceva nou, proaspat. Este ciudat cum fanii asteapta un alt Mesia Ziggy dupa mai bine de 30 de ani.

9. Heroes (1977)

9 copy copy

Diferit fata de predecesorul sau, Low (1977), ale carui piese au compozitii meticuloase, parca facute cu precizie chirurgicala, albumul Heroes a fost gandit si conceput mult mai liniar. Avem totusi o asemanare intre cele doua albume, si anume, colaborarea lui David Bowie cu Brian Eno. Astfel, in timp ce Low s-a dovedit a fi doar un experiment bazat pe viziunea avant-garde a lui Eno, pe Heroes aceasta colaborare devine o uniune de motive dramatice (Bowie) si serene (Eno), ca si cum masetrul Eno i-ar “arata calea” lui Bowie.

Piesele Beauty and the Beast  si Blackout s-ar incadra perfect in playlistul unui DJ new wave, in timp ce V-2 Schneider este mai optimista decat orice instrumental de pe albumul Low.

8. Scary Monsters… and Super Creeps (1980)

8 copy copy

Cu un sunet pop contemporan-accesibil si o piesa de rezistenta foarte catchy – Ashes to Ashes (pe care Bowie parca updateaza Space Oddity cu ajutorul catorva fashioniste si a unei atmosfere artsy) – Scary Monsters a fost si va ramane un sablon al albumului pop modern care a setat directia celui mai important act commercial din cariera artistului, si anume productia Let’s Dance (1983).

Scary Monsters seamanna din punct de vedere poetic cu Alladin Sane, insa mult mai violent si voyeurist. Aici, nimeni nu va mai fi salvat; nici macar Major Tom sau homosexualii  supusi opresiunilor (Scream like a Baby). Manechinele umane din Fashion nu se pot opri din marsaluit, in timp ce copii din Because You’re Young nu se pot deosebi unul de altul.

7. Diamond Dogs (1974)

7 copy copy

Diamond Dogs va semnifica finalul trilogiei Ziggy Stardust, creatorul fiind acum singur si proiectand un viitor apropiat distopic. Dens si imbaiat in trucuri de studio, acest album reprezinta „oaia neagra” a repertoriului Bowie, minunat si confuz in egala masura.

Acest material il prezinta pe Bowie prins in tranzitia dintre splendoarea glam rock si tentativa de sondare a emotiilor profunde, lucru ce se va concretiza in albumul Young Americans. Datorita pozitiei sale delicate, Diamond Dogs este un album plin de contradictii care, desi contine unele dintre cele mai bune momente ale lui Bowie, ii va induce o stare de confuzie ascultatorului.

Piesa-titlu seteaza directia, in timp ce suita Sweet Thing devine un imn funerar, We are the Dead – o combinatie goth-gospel, iar Rebel Rebel – o reminiscenta Rolling Stones.

6. The Man Who Sold the World (1971)

6 copy copy

Avand in componenta piese de la folk-rock post-Dylan (All the Madmen, The Supermen) pana la riff-rock progresiv (The Width of a Circle, She Shook Me Cold), TMWSTW a fost facut parca pentru a defini o noua decada in rock.  

Pe acest album, cel de-al doilea din cariera, David Bowie se joaca cu motive muzicale de tipul imagini fragmentate care, luate separat, sunt impenetrabile, insa impreuna compun un peisaj al unei lumi ironice si amare. Se remarca incapacitatea artistului de a percepe lumea cu luciditate mentala, acesta spunandu-ne ca: „I’d rather stay here with all the madmen/Than perish with the sadmen roaming free … I’m quite content they’re all as sane as me.”

5. Alladin Sane (1973)

5 copy copy

In contrast cu albumul Ziggy Stardust – o fantezie rock’n’roll, Alladin Sane vine sa continue povestea Ziggy intr-o nota mai obiectiva, fiind o lucrare energica, extravaganta si eleganta. Bazat pe succesul rasunator al lui Ziggy, acest follow-up i-a facut pe fani si pe critici sa ceara mai mult, astfel ca influentele Rolling Stones resimtite in cadrul pieselor Let’s Spend the Night Together si Watch that Man nu au fost atat de bine primite. Asta nu inseamna ca nu veti gasi in cadrul acestui material destule placeri, precum maiestria chitaristului Mick Ronson de pe Cracked Actor, pianul sublim de pe piesa-titlu sau finalul enigmatic conturat de catre piesa Lady Grinning Soul. Bowie si-a botezat aceasta creatie ca fiind „Ziggy goes to America”, insa aceasta este mai mult decat atat: o ilustrata postala excentrica trimisa dintr-un cosmos rock.

4. Station to Station (1974)

4 copy copy copy

Situat intre stralucirea plastic-soul a albumului Young Americans si austeritatea trilogiei Berlin Rock, Station to Station evoca un Bowie corupt moral si despotic, un lider izolat al apocalipsei disco. Aceasta perspectiva tragica se datoreaza in mare parte piesei-titilu, o compozite de 10 minute despre cocaina si yoga tantrica. Mai remarcam si doua dintre cele mai bune balade ale lui Bowie (Word on a Wing si Wild is the Wind), precum si piese potrivite pentru o seara la discoteca (Golden Years si Stay).

3. Low (1976)

3 copy copy

Continuand ideea de avantgarda emisa prin intermediul Station to Station si inca agatandu-se de trecutul lui Bowie, Low este un album dens care s-a afirmat ca o creatie rock edgy.

Alcatuit din sintetizatoare disonante care confera un aer electro, Low este impartit in doua parti. In prima parte regasim piese rigide cu instrumentale atmosferice alcatuite din chitare neregulate si pulsiuni robotice de sintetizator, iar in a doua parte (instrumentala) aerul electro devine mai putin prezent, lucru care usureaza parca atmosfera avant-pop.

O parte din succesul acestui material se datoreaza lui Brian Eno, care l-a calauzit si de aceasta data pe Bowie in acest act artistic.

2. Hunky Dory (1971)

2 copy copy

Lasand in urma sunetul rock a la The Man Who Sold the World, pe Hunky Dory, Bowie vine cu piese folk (Song for Bob Dylan, The Bewlay Brothers), insa continua sa flirteze cu muzica dansabila (Kooks, Fill Your Heart). Astfel, Hunky Dory devine un album caleidoscopic alcatuit din atmosfere pop inchegate de o viziune cinematica a artei, a sexualitatii ambigue, a kitschului si a clasei. Chitara lui Mick Ronson este pusa in plan secundar, lasand loc pianului de cabaret a lui Rick Wakeman sa domine sunetul intregului album. La suprafata, o astfel de „amestecatura” de stiluri ar aparea ca fiind incoerenta, insa stilul compozitional al lui Bowie incheaga lucrurile in asa fel incat Hunky Dory devine o lucrare pop postmoderna.

1. The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders From Mars (1972)

1 copy copy copy copy

Inspirat din glam rockul lui Marc Bolan, Bowie se intoarce la heavy rock odata cu albumul Ziggy Stardust. Construit ca un album-concept despre un rockstar extraterestru si androgin, acest  material vorbeste, prin intermediul versurilor paranoice, despre un viitor decadent pe cale de dezintegrare, muzica rezonand cu atmosfere nucleare, apocaliptice.

Avand atasat un act teatral, nu este de mirare ca acest album suna atat de extraterestru, Bowie reusind sa induca aceasta idee datorita talentului actoricesc. Astfel, pentru prima data in cariera lui Bowie, viziunea artistica se contopeste cu performance-ul intr-o maniera absolut perfecta, neviciata.

Care este albumul vostru preferat de la David Bowie?


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*