O inima franta nu este un bun „sfetnic” atunci cand mergi la un concert TRAVKA, si asta pentru ca muzica baietilor este o creatie paradoxala.
Pe deoparte, are darul de a trezi pofta de viata pana si in sufletele celor mai blazati dintre ascultatori, pe de alta cultiva subtil un element de disperare existentiala care poate deveni periculos daca se loveste de „cadranul” subrezit al unei ticaitoare crapate si scufundate in vodca.
Oricum ar fi, o prestatie live a trupetilor nu are cum sa nu te „atinga”, fie ca o face cu zel incurajator, fie ca te impinge peste limite. Am simtit-o pe pielea noastra ieri, 18 aprilie 2013, in noul Club Control de pe strada Constantin Mille, unde Travka si-a varsat cugetul, glasul, distorsiunile si toate cele pe scena, in fata a peste 300 de fani.
Despre locatie numai de bine. Sala de concerte are un decor reusit, accesul la bar se face fara probleme, iar vibe-ul general este unul foarte pozitiv. In caz de oboseala maxima, ai si unde sa te asezi, intrucat pe lateralele salii exista niste banchete numai bune de „parcat” fizicul ostenit.
Din clipa in care trupa a intrat pe scena incapatoare, auditoriul a iesit din starea de concentrare si anxietate si a imbratisat prestatia oferita cu sufletul deschis de George, Misha, Alexei, Sorin si Cristi. De alta, unul dintre harurile formatiei este acela ca este foarte sincera si nu umbla cu ascunzisuri, chiar daca, deseori, versurile par criptice.
Tocmai din acest motiv, publicul Travka este poate cel mai deschis si devotat. Li se citeste in privire si in felul in care traiesc colectiv exact aceeasi emotie. Foarte rar se intampla acest lucru la alte concerte. Trupa actioneaza ca o vraja. In clipa in care incep primele acorduri, te-a prins si nu mai ai scapare.
Sonorizarea nu a fost dintre cele mai stralucite dar acest lucru nu a afectat calitatea show-ului. In total, formatia a cantat 17 melodii, plus 3 la bis, si a facut un periplu vast prin toata discografia Travka. Totul a inceput cu „Soarele Rasare”, un debut bun si emblematic.
Au urmat „Aici sunt eu”, „Urban violent”, „Intr-un fel”, „90” si „Sunt erou”. Demn de remarcat ca publicul a fost la fel de entuziasmat la fiecare piesa, indiferent de notorietatea acesteia, ceea ce semnaleaza apropierea trupei Travka de statutul de grup „cult”.
Abilitatile actoricesti ale lui George s-au facut remarcate si de aceasta data prin insertiile poetice dintre piese. Vocalistul are ceva de maestru de ceremonii desprins din Ionesco, sau din „Lupul de stepa” al lui Hesse.
Cat despre Sorin, „noua inima a trupei Travka”, dupa cum l-a numit George intr-un interviu pe care il veti putea citi in curand in Maximum Rock Magazin, acesta s-a adaptat perfect in ecuatia „alchimica” a formatiei.
Concertul a avut o crestere frumoasa, trecand prin piese cu mesaj existential general, apoi prin angoase si inimi calcate in picioare, pentru a sfarsi in mod apoteotic cu „Partea finala” si „Atentie Atentie”. A urmat un bis format din „Continental”, „Ochiul cere lumina” si „Okean”.
Inarmati cu elanul contradictoriu insuflat de Travka, fanii s-au desprins de scena si au migrat care incotro. Unii au ales sa contemple peisajul „decaderii” cosmpolite prin lentilele estetice efemere plasate de muzica trupei pe nasul sugubat, altii s-au indreptat coplesiti si insingurati spre case.
Cert este ca nu poti sa asisti la un concert Travka si sa nu realizezi ca, in fond, suntem tineri si gresim. Gresim mult, des, prosteste si induiosator. Ideea este sa gasim pe cineva care sa ramana acolo, langa imperfectiunea universului nostru – sau chiar in interioriul ei – si sa ne vindece. Exact asa cum o face aceasta trupa prin arta ei.
Si nici macar nu stim de ce am plecat cu aceste revelatii dupa un simplu concert de muzica rock!
Multumim Travka
Soarele Rasare
Lasă un comentariu