Moni Bordeianu lamureste problema Phoenix

Cu Moni Bordeianu, dupa mai bine de 50 de ani: despre Phoenix, despre prietenie, muzica si renuntari, despre oameni si dragoste.

Primul solist Phoenix si omul care, timp de 50 de ani, a facut parte din toate componentele formatiei, vorbeste in premiera despre „perioada Germania”, despre Nicu Covaci asa cum putini il cunosc si despre motivele care stau la baza „scandalului mediatic” din ultimele luni.

O declaratie surprinzatoare care ii va bucura pe multi:

„Va veni un nou album ! Cel tarziu in 2017 planuiesc sa ma intorc acasa!”

Stim despre Moni Bordeianu ca a fost primul solist vocal al formatiei Phoenix, pe atunci Sfintii. Ca in perioada anilor ’60, formatia se bucura de un imens succes interpretand piese ale celebrelor grupuri din vest… Ceea ce nu cunoaste multa lume insa, este ca tu ai avut initiativa primei compozitii proprii a trupei – „Stiu ca ma iubesti si tu”, episod povestit de catre Nicu Covaci si in cartea sa. Cum ai facut trecerea de la Beatles, Kinks, si alte interpretari care v-au asigurat totusi un imens succes printre tinerii timisoreni,  la dorinta de a gasi propriul stil de exprimare, eliberat de alte influente exterioare? 
Moni Bordeianu: Totul a venit in mod firesc. Cum nu stiam perfect ghitara, de multe ori prindeam diferite acorduri si cantam melodii ce imi treceau prin cap, folosind cuvinte „Esperanto”, in pseudo engleza. Si asa au iesit multe bucati. Prima a fost „Stiu ca ma iubesti si tu”…Ok, puerila, dar a rezistat pana azi si place – inseamna ca o melodie frumoasa va ramane intotdeauna. Reactia a fost destul de buna, caci am avut voie sa o inregistram la Radio Timisoara.
 
Dincolo de a fi o meserie, activitatea voastra constituia un anume mod de viata… Ti s-a potrivit? 
Moni Bordeianu: A fost modul perfect de viata la ora aceea. Si din pacate dupa plecarea mea din tara nu am mai avut asa o viata perfecta, poate doar in 2008 cind a iesit „Back to the future” si am fost aproape in fiecare luna in tara. Prietenia cu baietii era de nezdruncinat.
 
Ai plecat in Statele Unite in 1970, dintr-o tara in care ridicai in picioare sali intregi, intr-o lume in care te bucurai de …anonimat. A fost o alegere dificila? Ti-ai fi dorit sa ramai in Romania?
Moni Bordeianu: Mi-as fi dorit asta mai mult decat orice, dar acum nu are rost sa discut de ce ar fi putut sa fie. Ma gandesc cate nu ar fi fost, care intre timp au fost si care mi-au fost enorm de importante si dragi. Cati oameni nu as fi cumoscut, cate intamplari nu as fi avut. Consider ca asa a fost sa fie. 

Intr-adevar, nici nu pot explica cat de greu mi-a fost. Am plans de unul singur, dar ce era sa fac? Si noi nu eram numai o trupa, era un complet sistem de viata, de prietenie, familie, o gasca. Eram mai mult decat frati. Asa ceva nu va mai fi – am fost  niste tineri cu un ideal, de a schimba lumea si a da tineretului un scop in viata, melodii frumoase, bucurie si dorinta de a sti mai mult despre toate cate sint pe lumea asta, neuitand nici sa ne distram.

MoniBordeianu

In toti acei ani pe care i-ai petrecut departe, ti-ai imaginat vreodata ca va veni o zi in care Nicu te va suna din Germania, cerandu-ti sa i te alaturi, sa te intorci in Phoenix?
Moni Bordeianu: Nu stiu daca m-am gandit constient la asta, dar in adancul sufletului cred ca imi doream asta, simteam asta si credeam ca va veni din nou acea zi. Tocmai de aceea am si incercat sa bag „Cantafabule” (Nicu mi la trimis in State) la casa de discuri CBS si Antlantic Records. Am ajuns pana la sefi dar nu am reusit, caci limba romana inca nu era cunoscuta pe vremea aia.
 
Faptul ca a reusit sa scoata formatia din Romania comunista a fost o surpriza pentru tine? Cu ce ganduri ai parasit SUA in acel moment? E totusi un pas important, te-ai intors in Europa pentru a continua acest proiect.
Moni Bordeianu: Surprins am fost, dar nu mirat. Mi s-a parut firesc ca Phoenix sa-si incerce norocul in strainatate. Vazusem intre timp multe trupe si stiam ca din punct de vedere muzical pot face fata si in strainatate. Eu am cantat in State si in alte trupe, dar din punct de vedere profesional nu se comparau cu Phoenix. M-am intors la trupa cu mare bucurie si ii multumesc lui Nicu inca si azi pentru increderea ce mi-a acordat-o si pentru gestul de a nu fi uitat, de a ma chema din nou la trupa. Planuri aveam, mari, si la inceput se parea ca vom reusi. Pana au inceput unii din trupa sa se creada mari staruri…
 
Ce au insemnat pentru tine acesti ani in Germania? Cat de diferita a fost viata in formatia Phoenix, fata de ceea ce voi ati trait in Romania anilor ’60?
Moni Bordeianu: Cum spuneam, la inceput a fost superb. Ne intelegeam bine si eram plini de sperante si cu spor la lucru. Viata era faina (gagici, mancare, bautura), aproape ca in anii ‘60 in Romania, doar cu mai multa libertate. 

Pentru mine Nicu era la fel, ceva mai matur, dar tot asa cum era. Ceva mai serios (caci avea multe pe cap) dar in general, avea grija de toti si toate ca sa functioneze treaba. El rezolva toate problemele, eu ajutam cat am putut cu bani (vandusem masina in State si cu cei 6000 $ i-am tinut un timp pe baieti cu mancare si bautura, sau ii dadeam lui Joschi ceva bani sa cumpere lucruri pentru fiul lui ce ramase in Romania, sau mergeam cu Tandarica sa mancam fasole, etc. etc.
 
Cum a trecut peste momentul plecarii din formatie a celor pe care i-a ajutat sa ajunga in vest?
Moni Bordeianu: Cred ca fiecare om care isi vede opera vietii distrusa de orgoliile unor nerecunoscatori, ar ajunge sa ia masuri drastice. Nicu insa era pur si simplu la pamant, fara a mai avea vlaga in el. Eu deja eram plecat din trupa, m-au dat afara din cauza ca nu le eram destul de bun!!!!  
Ha, ha. Eu insa sunt un domn, si din contra, i-am ajutat pe Erli, Joschi si Ta pe unde si cum am putut, sa mearga inainte cu trupa lor – „Madhouse” (si azi inca imi pare rau de asta caci multumire nu am primit… Dimpotriva, au re-scos acum din nou un CD fara sa ma mentioneze. Am facut texte, ajutat la imprimari, transport, sunet, mai am inca acasa bucatile scrise de mine si Erli intr-un dosar, dar nu ma mai intereseaza acesti oameni).

PhoenixPhoenix

Astazi, raspunzi pozitiv la orice chemare, esti prezent la concerte si ai o relatie buna cu liderul formatiei. Si asta intr-un moment in care „actualul” Phoenix este atacat  in permanenta… Te bazezi pe o loialitate provenita din adevar, sau, asa cum spun unii, pe nostalgia unor vremuri care au trecut demult?
Moni Bordeianu: Ca si pentru Nicu, si pentru mine Phoenix inseamna „copilul meu”. E singurul lucru (pe langa iubire) care imi face bucurie si imi da un rost in viata. Pur si simplu simt ca trebuie sa cant, sa compun, si asta cu speranta ca ceea ce fac place unora. Tuturor nu poti sa placi intotdeauna, dar ajunge unul care iti spune „Bine ai facut!”, si asta ajunge sa stii ca nu ai trait degeaba.
 
Baza unei formatii sunt ori compozitorii, ori cantaretul, ori chitaristul, ori keyboardul etc. etc. De exemplu, Mannfred Mann. Orice canta cu el e Mannfred Mann. El aranjeaza, compune, conduce formatia. Au trecut cateva zeci de oameni prin formatie, si cand pleaca nu mai canta bucati de Mannfred Mann si nici nu spun ca ei au compus. A adauga o linie de bass, chitara sau orga, ori vioara, nu inseamna “a compune”. Cine vine cu melodia, chiar daca nu stie acorduri, a compus bucata. Daca cineva mai baga un acord, o linie de bass, etc. etc, e prelucrarea melodiei intr-o forma, dar nu e compunere.

La AC/DC moare cantaretul si vine altul nou, insa ramane acelasi chitarist, compozitor si leader. La Queen, moare cantaretul si unul din compozitori, dar trupa ramane caci mai era un compozitor, dar nu poate pleca bateristul si sa se cheme Queen, si sa cinte Queen. In fine, pentru mine Phoenix e Nicu si micutimea mea. Nu ca poate noi doi, sau poate Nicu si Kamo au infiintat trupa, ci pentru simplul fapt ca noi doi am compus hiturile si bucatiile din ani ‘60. Bordeianu-Covaci. Chiar daca si Kamo o bagat o linie de bass sau Spitzly a facut acel intro superb de la „Ulciorul”, compozitia e Bordeianu-Covaci.   
  In afara de asta, Nicu pe mine nu m-a inselat niciodata, ci din contra m-a ajutat si in Romania. Sa scoatem Selmerul de la Vama, inca de atunci banii ii imparteam corect. Ca se mai tineau ceva bani, de la toti, din cand in cand, era cu acordul trupei si era pentru instalatie! Am spus-o si intr-un comentariu pe care l-am formulat la “scrisoarea deschisa”, falsa, a lui Victor Carcu. Acum, m-a ajutat sa scot „Back to the future”; atunci m-a chemat din State (putea sa ia un solist bun de aici, sau pe Baniciu, dar m-a luat caci in primul rand suntem prieteni, fondatori si compozitori ai trupei). Iar eu vin pentru ca pur si simplu ma simt bine cu el.
 
Eu stiu ce vor domnii Baniciu, Kappl, Neumann: vor sa-l distruga pe Nicu, sau Phoenix, si nu inteleg de ce. Pur si simplu e prea sus pentru mine felul lor de a gandi. In loc sa spuna “Hai sa fim oameni, sa cintam cu totii impreuna”, ca – vorba aia – am fost o trupa mare cu bucati mari, Nunta, Fata Verde, Balaurul, Andri Popa, si am fost si noi compozitorii unor bucati ( lucru care se vede si pe discuri, si pe care Nicu nu l-a contestat niciodata acolo unde a fost cazul). Bani ati primit si dupa concerte, si dupa vanzari, si de la UCMR, de la Credidam, deci unde e problema voastra?

Nu v-a scos Nicu din tara? Si dupa ce unii l-au parasit, nu i-a luat inapoi si a facut turnee in Romania, unde au facut bani seriosi? Imi aduc aminte cum la concertul aniversar de 40 sau 45 de ani, nu mai stiu exact, a venit managerul si ne-a dat tuturor cate 2500 de euro (astia sunt bani multi si aici in Germania). Jethro Tull au luat € 10.000, toata formatia. Deci pentru un concert, la cati eram noi, sapte oameni, am primit 2500 de euro. Poate iau cei de la Rolling Stones mai mult, dar de ce spun baietii ca Nicu le fura bani? Poate ia el un euro mai mult, dar consider ca i se cuvine. A organizat unul din baieti vreun concert???
 
Nici nu stiu de ce ma enervez atat. Nicu a dus steagul tot timpul, pentru toti, si toti am profitat. De ce atat sange rau? Cand eram si eu in tara, pana in ’70, era cu totul altfel. Eram ca si frati. Mancam la el, sau la mine, Kamo se batea pentru mine daca cineva ma ataca, mama lui Nicu ne facea haine. La mine acasa manca si dormea toata gasca. Banii se imparteau corect! Eram pur si simplu ca o familie, cu un ideal de a realiza ceva frumos, care sa ne placa noua si tineretului. Banii erau pe planul 3. Nu mai vreau sa aud ca Nicu e asa si asa! O avea el niste defecte (cine nu are, sa ridice mana!), dar ca prieten si ca om nu cred ca as vrea sa-l schimb cu oameni care vor sa distruga un om, o idee, o trupa, un viitor. Sa cante ei ce vor, cat vor si unde vor, daca vor chiar si cu Phoenix, dar sa nu arunce cu gunoi, caci nu-l ating doar pe Nicu, ci si pe mine si pe toti, chiar pe ei insisi, care au fost sau sunt Phoenix.
 
Spun asta cu drag pentru toti, si sper sa cantam candva „Nebunul cu ochii inchisi” impreuna. Caci parca asta sunteti, asa  cum va purtati!     

Unde vei fi cand se va incheia proiectul Phoenix?
Moni Bordeianu: Alaturi de Nicu!

Interpretezi alaturi de actuala componenta a trupei „Vremuri”, „Canarul”, „Mama, mama”, si alte piese care dateaza inca din anii ’60, si pe care publicul le fredoneaza impreuna cu tine. Care crezi ca este explicatia acestui fenomen? Vorbim astazi de alt context social si politic, alta educatie, alta perceptie…
Moni Bordeianu: Pot sa treaca decenii ; daca muzica, textele, si spiritul bucatilor atinge sufletul oamenilor, va ramane interesant si unic pentru toate generatiile. Phoenix a fost si va ramine un fenomen unic si deosebit. Noi am insemnat si ceva pe plan socio-politic, nu numai cultural.

S-a spus despre formatia Phoenix ca a avut un mare ghinion sa se nasca in Romania, ca ar fi ajuns mult mai departe daca ar fi provenit dintr-o tara vestica… Poate la nivelul marilor formatii de rock, recunoscute pe plan mondial. Pe de alta parte, exista voci care spun ca tocmai norocul v-a facut romani, ca muzica voastra isi trage de aici elementele care v-au facut unici, si care v-au garantat succesul in cei 50 de ani de existenta.  Cum vezi acest element?

Moni Bordeianu: Un lucru e clar: daca am fi fost nascuti, sa zicem, in Iugoslavia, sau Ungaria, azi eram milionari. Mai mult nu trebuie sa spun. Daca vinzi 4.000.000 de exemplare „Vremuri” si nu primesti un cent, nu am ce sa mai zic…
 
Vorbeam cu Ionut Micu acum ceva vreme despre greutatile celor care mai fac muzica rock in Romania, si despre faptul ca scara de valori este „cu susu’ in jos”… Exista alte genuri muzicale, mult mai slabe din punct de vedere calitativ, dar care au mult mai mult succes. De ce crezi ca se intampla acest lucru? 
Moni Bordeianu: Pur si simplu din cauza ca se schimba gustul oamenilor, si din cauza ca acest gust a devenit tot mai redus. Muzica azi e pe planul doi. Azi scoti un hit, insotit de o marca de parfum, de o marca de moda, si gata: esti milionar, si asta e interesul companiilor de discuri. Nu se mai cauta cultura, se cauta bani si din cauza asta se face o muzica ce nu te mai pune sa gandesti sau sa simti ca ceva iti atinge inima, ci o muzica ce se modifica de la un interpret la altul.

Crezi ca „incapatanarea” de care dau dovada cei care inca mai fac muzica se va solda cu un esec?
Moni Bordeianu: Mi-e teama ca la ora asta asa este. Poate cu timpul vor veni vremuri mai bune, cred insa ca atunci si valorile oamenilor ar trebui sa se schimbe, si nu banul sa fie cel mai important pe lume.
 
Stim din povestile colegilor, dar si din muzica pe care o compui, ca ai o cu totul alta alura, ca artist. Nicu Covaci a declarat in repetate randuri ca „Stiu ca ma iubesti” a fost singura piesa de dragoste a formatiei Phoenix – si asa sunt si majoritatea compozitiilor tale proprii, de pe discul « Back to the future »  de exemplu. Intradevar, ai o imagine mult mai sensibila, mai calda, mai accesibila, decat „haiducismul” promovat de formatia Phoenix. In ce masura este acest lucru adevarat si in ceea ce priveste structura ta interioara?
Moni Bordeianu: Bineinteles ca sunt altfel ca Nicu. Mai fin, mai maleabil, poate mai diplomat, in orice caz foarte romantic. Iubesc dragostea, sentimentul acesta de a te pierde intr-o persoana, ma face sa ma simt bine cu mine. Nicu era apoape la fel, dar dupa ce toti l-au ranit, e clar ca a devenit ceva mai dur. Poate chiar faptul ca suntem atat de diferiti ne face sa tinem unul la altul, si sa ne respectam unul pe altul. Opozitiile se atrag, se completeaza.
 
Adevarul este ca eu eram pe vremuri mult mai nebun si mai putin sensibil decit Nicu. Nicu e in sufletul lui unul din cei mai sensibili si bine crescuti oameni pe care ii cunosc. Insa dupa ce a fost aruncat in noroi de atatea ori a pus o armura in jurul lui, ceea ce e firesc.
 
Cum te integrezi in colectivul de acum? Legatura ta cu Nicu se intinde pe mai mult de jumatate de secol, insa in formatia Phoenix exista tineri care au alte viziuni, alte interpretari, alte dorinte…
Moni Bordeianu: Ma simt pur si simplu ca membru deplin al trupei, mai ales ca baietii ma trateaza cu respect si prietenie. Ma simt acasa. Ca suflet si disponibilitate, investesc 100% in proiectul Phoenix!
 
Ne putem astepta in viitor la inca un material Moni Bordeianu, dupa Back to the future? In ce masura mai face parte activitatea muzicala din planurile si dorintele tale pentru viitor?
Moni Bordeianu: Va veni un nou album, asta pot spune cu siguranta. Nu stiu exact cand, dar va veni.

Trecand prin numeroase episoade alaturi de aceasta formatie, care crezi ca este cel mai important lucru „de invatat”? Ce i-ai sfatui pe cei care abia pornesc la drum in industria muzicala ? – in ultima perioada, formatiile de rock se despart din ce in ce mai devreme….
Moni Bordeianu: Prietenie adevarata, respect fata de celelalt si dorinta de nezdruncinat de a face muzica, nu pentru success financiar, ci pentru a darui ceva oamenilor.

Cum te simti in vizitele in Romania ? Crezi ca te-ai acomoda cu usurinta unei vieti aici?  Este un detaliu mai putin cunoscut, insa stim ca te-ai gandit chiar sa revii definitiv in tara, si sa publici o carte, acum cativa ani. Mai exista o sansa ca acest lucru sa se intample?
Moni Bordeianu: Cand vin in Romania ma simt „ACASA”, si ma voi intoarce in tara cel tarziu in 2017! Cartea din pacate nu va aparea, caci as face rau unei persoane si asta nu vreau. Caci ea a fost si va ramane „Iubirea vietii mele”…

Sursa: Transsylvania Phoenix


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*