Anneke van Giersbergen/27.11.2013, The Silver Church Club, Bucuresti

250 vizualizări

Cu The Gathering, cu Agua de Annique sau sub nume propriu, Anneke van Giersbergen este una dintre prezenţele plăcute ale rock-ului contemporan, o voce frumoasă şi dinamică, al cărei fundal sonor a trecut prin multe metamorfoze de la acel “Mandylion” prin care The Gathering o prezenta lumii.

Nici pentru România Anneke nu este o nou-venită – ne-a vizitat în toate trei ipostazele sus-amintite – astfel încât întâlnirea din Silver Church este o regăsire în prag de iarnă.

Dacă în primă fază la intrarea în club numărul oamenilor pare – a câta oară anul acesta? – dezolant de mic, cu timpul sala se populează şi pare că s-au strâns la un loc reprezentanţi ai tuturor celor implicaţi în scena rock de la noi, unii dintre ei părând chiar prezenţe insolite la un asemenea concert.

Impresari, organizatori de concerte, muzicieni mai vechi şi mai noi şi simpli melomani aşteaptă cu toţii să o audă din nou pe simpatica olandeză. Şi aşteptarea durează ceva – porţile clubului se deschid la ora nouă, iar Anneke apare pe scenă după zece – aşa că lumea are timp să socializeze, să negocieze, să critice, să dezbată.

Anneke   IMG 6777

În sfârşit, fără o introducere prea lungă, “You Will Never Change” deschide seara. Anneke e cum o ştiam, energică, jovială, cu o bună dispoziţie contagioasă. Nici măcar faptul că intră sub ton nu deranjează prea tare – totul se reglează în timp şi zâmbetul face minuni.

Nu e nevoie să ajungem până la “Saturnine”, un prim memento pentru nostalgicii The Gathering, ca să ne dăm seama că vocea e în continuare “valabilă”, chiar şi cu o umbră de răguşeală, şi că interpretarea şi-a păstrat expresivitatea din zilele vechi.

Însă la fel de repede se percep şi limitele instrumentiştilor. Cu o prezenţă scenică ce părea să anunţe ceva mai bun, cei doi chitarişti, basistul şi bateristul care o acompaniază pe Anneke se întrec în crearea unor pasaje instrumentale redundante, monotone şi vai!, atât de previzibile. Mereu aceleaşi armonii, aceleaşi scheme ritmice banale şi din când în când câte o terţă în voce sau un solo de chitară oarecare.

Totuşi, publicului nu pare să-i pese prea mult şi atmosfera devine mai caldă cu fiecare piesă.
Din perspectiva celor spuse mai sus, momentul acustic este fără îndoială unul dintre cele mai reuşite ale serii. Cu “Beautiful One” şi “Circles”,pe care solista le cântă singură, acompaniindu-se cu o chitară clean, Anneke îşi dezvăluie şi anumite veleităţi folk şi pune în valoare mult mai bine latura sensibilă atât de potrivită pentru a sta la căldura muzicii într-o seară în care afară bântuie frigul.

Anneke   IMG 6830

Apare şi aici un aspect cât se poate de deranjant, venit de această dată din partea unora dintre spectatori. Momentul intim, la volum mai scăzut, este tulburat de diferiţi neciopliţi care vorbesc fără întrerupere – tare! Dacă stai mai în spatele sălii, comentariile domnişoarelor şi domnilor (ha!) din această categorie sunt aproape la acelaşi nivel sonor cu ce se aude dinspre scenă.

Nu e treaba noastră să aflăm de ce nişte oameni care au plătit bilet sunt dispuşi să dea atâţia bani ca să facă un lucru pe care îl puteau face oricând în Piaţa Matache. Însă vorbim despre o sâcâitoare lipsă de politeţe faţă de cei veniţi să asculte muzica şi faţă de artistă însăşi – păcat, pentru că restul publicului e cât se poate de primitor.

Întoarcerea pe scenă a trupei aduce o nouă serie de cântece pop-rock, cu linii vocale care ar “suporta” foarte bine o orchestraţie mai diversă. Repet, Anneke are şi voce şi carismă, reuşeşte să-şi capteze spectatorii, zâmbeşte şi glumeşte, însă senzaţia de indefinit a muzicii este la concurenţă acerbă cu monotonia structurilor. Altfel însă, pentru o seară fără multe pretenţii de rafinament, lucrurile sunt antrenante şi vesele.

Anneke   IMG 6842

Prima piesă de la bis, “Wonder”, rupe parcă un pic repetitivitatea, însă cea care încheie concertul, “The Best Is Yet To Come” trebuie să devină deviza olandezei pentru anii următori. Aplauze îndelungi, parcă fără sfârşit, răsplătesc prezenţa Annekei la Bucureşti.

Lor le adăugăm speranţa că această voce se va pune în valoare prin cristalizarea unei direcţii artistice şi, eventual, prin colaborarea cu compozitori care să ştie să-i îmbrace în armonii şi structuri pe măsură potenţialul – de la Steve Wilson la Desmond Child sau, de ce nu, la prietenul ei mai în vârstă Robert Fripp.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*