Changing Skins – Changing Skins

In cazul muzicienilor, exista o mare diferenta intre a fi „cult” din punct de vedere sonic si a imita cu nerusinare. In timp ce foarte multe trupe din peisajul autohton se fac vinovate de pacatul din urma, exista si cateva formatii care abdica de la tiparul copierii „nota cu nota” a genurilor in voga prin strainataturi, rezumandu-se la a le sintetiza intr-un mod original.

Changing Skins este una din ele. Mai mult, este si o trupa „literata” muzical, reusind sa transmita, atat prin concerte, cat si prin materialele inregistrate (albumul de debut „Changing Skins”, pe care HA! am avut ocazia sa il ascultam inainte de lansarea de maine, 13.10.2012) toata vastitatea spectrului lor de preferinte intr-ale rockului contemporan.

Sa va spunem ceva: daca Turbonegro s-ar indragosti far leac de The Dandy Warhols si ar avea un copil, atunci acesta ar purta un tricou cu Danko Jones, ar manca Heavens pe paine si s-ar numi „Changing Skins”. Din cand in cand ar mai pleca urechea la Misfits si nu s-ar da in laturi nici de la Daniel Lioneye. Chiar si asa, ar fi un personaj coplesitor de energic, modern si plin de sensibilitate. Si iata si sfanta treime a primului material discografic semnat CS!

Albumul de debut, purtand insusi numele bandului, este un prim capitol bine „scris” in istoria trupei bucurestene. Fresh, in voga, „occidental” si pe alocuri al dreq de sentimental, albumul indeplineste toate criteriile unei piese de rezistenta a rockului autohton actual.

Debutand in forta si cuprins de un electro-spleen postmodern cu Ain’t Worth It, discul ne poarta intr-o calatorie fascinanta prin diverse straturi de „piele” pop’n’roll, de la cele mai ironic-superficiale (Use Me, Lady Hoax), la cele din ce in ce mai vertiginoase (Deeper and Deeper, The Friday Night Anthem), apoi la zonele cele mai vulnerabile (Fragile), pentru a se ridica din nou la suprafata cu Perfect Foes, Hot Core si The Road, ca o iesire (nu fara intoarcere) din universul creativ gandit de formatie.

Chitarele „light-weight” dar serioase, contrasteaza cu liniile jucause de clape si cu tobele cand obraznice, cand „in your face”, dar se impaca numai bine cu basul discret, dar de neoprit. Peste toate, vocea aduce elementul emotional din toata aceasta poveste sonica, dand greutate si „feeling” melodiilor.

Fiecare cantec spune o poveste despre diversele fatete ale vietii intr-o lume care, de cele mai multe ori, ne serveste dezamagiri si amaraciune, dar si bucurie si prilejuri „kinky” de desfatare, obligandu-ne sa ne schimbam mereu optica, si pielea (a.k.a identitatea) pentru a imbratisa toate „variatiunile” existentiale ivite.

Chiar daca CS mai are un pic de lucrat la inchegarea compozitiilor si la „cursivitatea” instrumentala, albumul de debut reprezinta o mare reusita pentru o trupa autohtona care a reusit sa traduca in note, suflet, nervi si distorsii tot ceea ce ar trebui sa reprezinte rockul romanesc in secolul XXI.