Vineri seară, pe 12 mai, de la 20.30, Quantic a găzduit o seară de progressive metal. Au fost invitate trei trupe: una românească (TAINE) și două grecești (UNTIL RAIN și POEM). Având în vedere că ziua următoare veneau Deep Purple la Romexpo, evenimentul de față a fost unul modest, dar plin de energie. În egală măsură o lecție de rock, dar și o e sesiune discretă de headbanging, Prog Night s-a dovedit pentru mine prilejul unei obsesii muzicale noi: m-am îndrăgostit iremediabil de UNTIL RAIN, dar până să vă spun cum și de ce, să facem lumină într-o problemă terminologică delicată. De ce prog metal și nu prog rock? Nu, nu este o alegere întâmplătoare de cuvinte și totul are o istorie precisă. Ascultați-l pe băiatul ăsta, Mike, explicându-vă pas cu pas cum am plecat din anii ’60, de la rock clasic, și cum am ajuns la început de weekend, în mai 2017, în Quantic. That’s a hell of a ride!
TAINE – o durere veche ce nu se vrea uitată
Prima trupă care a încălzit atmosfera a fost TAINE. Publicul era un pic buimac, versurile nu se înțelegeau atât de ușor, vocea solistului era acoperită de riffurile de chitară, dar toată lumea pare că a simțit un fior pe șira spinării când Andy a anunțat că piesa următoare e dedicată incidentului nefericit de la Colectiv. The Dark Days of our Lives e un strigăt disperat, o încercare violentă de interiorizare, o refugiere urgentă în tăcere, de asemenea piesa e eterogenă din punct de vedere melodic, având frecvente tranziții ritmice. E o piesă nuanțată foarte reușită, plasată într-un context dureros, context care încă nu s-a șters din memoria colectivă.
UNTIL RAIN – Cons Marg are abilități de hipnotizator
Înființată în Thesalonic în 2008, trupa UNTIL RAIN este o mostră de progressive metal plină de savoare locală. Chitara electrică se intersectează uneori discret cu acorduri recognoscibile din muzica tradițională grecească. Mai mult decât atât, muzica lor e ambițioasă – cu versuri bine gândite, cu riffuri copleșitoare și cu un aer teatral foarte bine gestionat. Cons Marg este o apariție de-a dreptul seducătoare – modul în care ține microfonul ca și cum din clipă în clipă e gata să-l abandoneze în favoarea unei piruete jucăușe, modul în care își aruncă brațele în aer ca să disipeze durerea unei piese prea intense, zâmbetul său contagios, atitudinea relaxată de genul come what may m-au făcut să îmi țin ochii lipiți de scenă pe tot parcursul momentului lor. Acasă…stalkingul regulamentar: au lansat 4 albume până acum (2009 The Reign of Dreams; 2011 Pandemic; 2013 Anthem To Creation și 2017 Inure), au încărcat pe Youtube un videoclip oficial, cu poveste, actori, tot ce trebuie – Because Something Might Happen și sunt încă în plină ascensiune. Au un aer modest, de debutanți, dar odată ce încep să cânte live, îți dau lumea peste cap.
POEM – headliner-ul mult așteptat
Aici am rămas un pic confuză. În ciuda aerului agresiv și după ce striga de zor motherfuckers! motherfuckers!, solistul zâmbea ca un copil fericit la încurajările și scandările publicului. Pur și simplu masca de dur îi cădea la fiecare rundă nouă de aplauze și asta mi l-a făcut simpatic. După ce a lăsat deoparte jocul dublu de băiat rău, Giorgos Prokopiou a cântat din tot sufletul și trupa l-a urmat din aproape în aproape. Riffurile de chitară au fost sacadate, insinuante și plesnind de vitalitate, publicul nu își mai putea controla picioarele și vocea lui Giorgos era emfatică, cu un vibrato plăcut și prinsă undeva între nevoia de a striga și impulsul de a fi un pic nostalgic.
Am plecat de la Prog Night cu sentimentul că acesta e începutul unei prietenii frumoase, cam ca în Casablanca, doar că în loc de Humphrey Bogart l-am cunoscut pe Cons Marg și în schimbul vechiului playlist începe să se contureze o nebunie eclectică progressive all the way.
Lasă un comentariu