Într-o discuție pe care am avut-o cu un prieten zilele recente, am dezbătut cât de mult poate fi primit în zilele de astăzi în România un proiect care să parodieze printr-un umor fin și mioritic anumite aspecte cotidiene. Eu am fost de părere că ascultătorii români nu pot fi pregătiți de așa ceva pentru că au existat numeroase situații în care anumite persoane nu au putut gusta acest gen de divertisment; în schimb, am fost contrariat: este posibil, asta dacă există un sistem de PR profesionist, care să aprindă pofta de a asculta muzica bună din spatele cortinei de amuzament.
Într-un fel, așa s-a născut proiectul Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, un one-man band format de Vlad Enescu, un tânăr instrumentist din București, care a mai demonstrat în trecut că pasiunea pentru muzica progressive poate fi materializată prin materiale de bună calitate, și mă refer aici în special la albumul „Cancer of the Earth” de la Karmic Thread. Acest mic proiect, cu mari ambiții pe viitor, a lansat deja materialul discografic de debut, cu un nume umoristic și imens cât un munte: „Susurul Râurilor Care Curg În Jos, Sau În Sus, Depinde Cum Te Uiți”, care cuprinde colaborări cu alți doi artiști români – Robert Cotoros de la Hteththemeth și The Bipolar Disorder Project și Teodor Ardeleanu de la The Dignity Complex. Cu această ocazie, vă amintesc că albumul poate fi descărcat gratuit (chiar și cumpărat) pe pagina trupei de Bandcamp.
.
.
Profitând de vremea toridă ce s-a așternut în ultima săptămână în România, m-am tot gândit că o călătorie la munte ar fi de bun-augur. Într-un fel, realizând acest interviu cu Vlad, mi-am dat seama că ar trebui să îmi planific cât mai repede o astfel de escapadă. Dar totuși, până atunci, vă invit să citiți o poveste interesantă despre mica istorie a acestui proiect:
În primul și primul rând, Vlad, de ce la munte și la nu la mare? De unde a pornit ideea și de ce acest nume atât de lung, în întregime foarte comic?
În primul și în primul rând, mulțumesc Andrei pentru invitație! Ideea numelui trupei poate părea comic pentru că a pornit de la o glumă pe care, sincer să fiu, n-am gândit-o foarte mult. Ea se voia o parodie la adresa numelor și mai lungi ale unor formații de post-rock care îmi plac de altfel, dar care după părerea mea se iau prea în serios. În esență, spontaneitatea și-a spus cuvântul. După ce am început să interacționez cu „fanii” acestei „trupe”, am decis să fac din titlurile lungi un fel de trademark, la care voi renunța probabil pe viitor, pe cât toată treaba asta devine mai serioasă.
Știm că până astăzi ai mai activat în două formații: Axial Lead și Karmic Thread. Ce face Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut să se separe de aceste proiecte?
AFLMȘMP se separă de proiectele în care am activat până acum prin sonoritățile mult mai simple pe care încerc să le abordez în cadrul său. În plus, am făcut și un experiment social – în loc să încerc să atrag ascultători prin melodii bine gândite, îi atrag prin umor, după care cui îi place ce aude, rămâne. Având în vedere răspunsul pozitiv pe care l-am primit, eu zic că a fost un experiment reușit.
Se poate ca în zilele noastre să poată exista one-man band-uri? De obicei, acestea sunt foarte populare pentru pasionații de black metal, dar mai rar pentru cei care aderă la mișcarea post-rock.
Se prea foarte poate, ba chiar aș spune că ne aflăm într-o eră a one-man band-urilor. Tehnologia pentru înregistrarea sunetului a avansat vertiginos în ultimii 10 ani, astfel că astăzi oricine își poate întemeia un mic studio în propriul dormitor și da glas la muzica pe care o are în cap. Chiar în România avem câteva proiecte foarte interesante în spatele cărora stă un singur om – menționez aici absurdcus (proiectul lui Laszlo Demeter de la byron), The Bipolar Disorder Project (proiectul lui Robert de la Hteththemeth) și Decomposing Black (proiectul lui Alex Zamfir de la Flesh Rodeo). Probabil că genul care-i atrage pe cei mai mulți să-și înceapă un proiect singuri este metalul progresiv, sau djent-ul. Case in point – Karmic Thread era tot proiect solo, și se voia progresiv. Jur că am prieteni.
Deși pentru unii ar putea să fie considerată o joacă, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut a lansat deja un material discografic full-lengh, „Susurul Râurilor Care Curg În Jos, Sau În Sus, Depinde Cum Te Uiți”. Ce ne poți spune de procesul de compunere a acestuia și cine s-a ocupat de aranjarea și stilizarea celor șase piese.
Nu-i chiar full-length el săracul, e mai mult un EP. Într-adevăr, muzica în sine este mai ușor de luat în serios decât titlurile pieselor. Procesul creativ a mers cam așa: am deschis un fișier blank în Cubase și am început să compun. Am compus EP-ul cap-coadă, ca un întreg, dându-mi seama de limitele între piese abia după. Întregul proces a durat cam 2 săptămâni jumătate. De mixaj m-am ocupat eu, iar de masterizare Robert de la Hteththemeth, care a cântat și soloul de chitară de pe piesa „Susurul Râurilor”, iar pe piesa cu zacuscă în titlu a cântat la chitară și Teo Ardeleanu de la The Dignity Complex.
Am menționat adineauri, dar cred că trebuie puțin mai detaliat: de ce ai ales post-rock-ul ca gen pentru acest proiect? Ce înseamnă acesta pentru tine și ce face ca proiectul să răsară din amalgamul de formații din zilele de astăzi?
Post-rockul a venit la pachet cu poanta despre numele trupelor din genul ăsta. El în sine e un gen de muzică din care îmi plac câteva trupe foarte mult, însă are și momente care mă depășesc. După cum spuneam, AFLMȘMP este o muzică mai simplă decât celelalte proiecte în care am activat, însă n-am dorit să pic nici în cealaltă extremă. Astfel am ajuns să înglobez influențe de prog, jazz, blues, și multe elemente de la formațiile de post care îmi plac, și am creat un stil pe care eu l-am numit, mai în glumă, postbelic-rock.
Ați publicat un videoclip pentru o piesă din acest album: am observat că este foarte fain realizat, dar nu am înțeles prea mult de povestea din spatele lui. Cine l-a realizat și ce vrea acesta să exprime?
Mă bucur că ți-a plăcut. Videoclipul a fost regizat, filmat și montat de artista vizuală Corina Red-Cor. Povestea din spatele lui este aceeași cu cea pe care am inventat-o când m-am uitat la titlurile pieselor de pe album și am zis „da, ar merge”. În esență este vorba de ideea de escapadă – părăsirea mediului urban și găsirea păcii interioare undeva în natură. Problema e că există o sumedenie de lucruri care ne trag înapoi, de care suntem din ce în ce mai dependenți – personalizate în clip de oamenii cu capete de ziar – și, într-un final, ne decidem să nu mai fim hipsteri și să ne apucăm de muncă. Finalul clipului este unul mai bittersweet, dacă îmi mai permit un anglicism în interviul ăsta, însă din punct de vedere al întregului concept, albumul se rezumă cu gândul că „e ok”.
Vom avea ocazia în viitor să vedem vreun show Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut live?
Veți avea ocazia, însă nu pot să spun cât de aproape e acel viitor.
Deși Capitala este plină de formații de underground, am văzut că post-rock-ul a mișcat mai mult prin Cluj: mă refer aici la formații precum Fluturi pe Asfalt sau Alternativ Quartet, foarte îndrăgite pe aici. Există în București consumatori de post-rock care să poată susține această mișcare atât de specială și marcantă pentru vremurile pe care le trăim?
Clujul stă destul de bine la formații care rup norma, ce-i drept. Pot să-ți spun însă că și în București există public destul de numeros pentru muzică de post, și nu mă surprinde deloc – e un gen oarecum de nișă care prinde bine la tineretul care s-a săturat de aceleași trei acorduri fericite și mentalitatea „dă-i că merge” care a îmbolnăvit scena din atâtea puncte de vedere. Mă bucur nespus de mult când merg la un concert de post-rock/metal, sau în general orice gen obscur, și văd sala plină.
O întrebare simplă pentru un ascultător avid de post-rock: poți numi trei albume ale acestui gen care te-au marcat și te-au făcut să compui la rândul tău astfel de muzică?
După cum spuneam mai devreme, am lucruri care îmi plac și lucruri pe care nu înțeleg la post-rock. Chiar și așa, trei albume care au stat la baza sonorităților Susurului sunt: Happy Songs for Happy People al celor de la Mogwai, I Was Here for a While, Then I Was Gone al celor de la Maybeshewill, și într-un final, unul din albumele mele preferate, Pelagial al celor de la The Ocean.
Mulțumesc fain pentru interviu. Ultimele cuvinte, desigur, îți aparțin.
Mulțumesc și eu. Multe cuvinte nu mai am de spus. Vreau să mulțumesc prin prezenta tuturor care au apreciat primul album și videoclip al formației AFLMȘMP. Stay tuned că mai urmează vești noi!
Lasă un comentariu