Formația IRIS – Cristi Minculescu, Valter, Boro a lansat o nouă piesă intitulată „Subteran”

74 vizualizări

Comunicat de presă:

                La câteva luni de la redobândirea numelui, „IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro” sărbătoresc prin lansarea unei noi piese, “Subteran”, al cărei mesaj și interpretare impresionează, așa cum cei trei ne-au obișnuit în cei 40 de ani de carieră.

             Subiectul atât de actual al piesei, izolarea de viața reală în spațiul virtual, este pus în valoare în mod excepțional de interpretarea unică care ne trimite cu gândul la stilul clasic “IRIS“. Versurile “manifest” i-au caracterizat mereu și tot timpul au transmis mesaje cu însemnătate prin piesele lor, de aceea, acesta este un numitor comun atât pentru vechile compoziții, cât și pentru cele noi. Problema reală a izolării în spațiul virtual este cu atât mai actuală în contextul timpurilor istorice pe care le trăim cauzate de pandemie.

         “Piesa a fost compusă cu mult timp înaintea pandemiei, iar ulterior am realizat că se potrivește atât de bine vremurilor pe care le trăim și că foarte mulți oameni se vor regăsi în mesajul ei. Sperăm să fie un cadou plăcut pentru fanii noștri în aceste momente grele pentru toți.” – Cristi Minculescu.

            “Atunci când Vlad Manolache și Ionuț „Papu” Bacula ne propun să facem o nouă piesă, nu ezităm, pentru că tot ce lucrăm împreună, de doi ani încoace, păstrează aprins spiritul “IRIS” , aducând și acea adiere a adaptării la prezent. Toți cei implicați în acest proiect- Oxi (managerul nostru), Papu, Vlad, Raluca (tour manager) sunt tineri și ne animă cu prospețimea ideilor, ne provoacă să depășim prejudecăți și ne ajută să ne reinventăm permanent.

            De această dată ne-am distrat foarte mult și la filmarea videoclipului, având alături prieteni buni, precum Cristian Hrubaru și motocicliștii lui inimoși de la Bikers for Humanity, care au adus, odată cu motoarele lor de colecție, acel aer american de Route 66, care transpare și din atmosfera piesei. În mod incontestabil însă, vedeta filmării este Udo, buldogul englez al lui Hrubaru. Abia mai reușea regizorul, Cercel Lazăr, să ne așeze la cadru, pentru că nonstop fugeam să ne jucăm cu Udo!”, a declarat Cristi Minculescu.

            Iris Cristi Minculescu, Valter & Boro vor prezenta noua piesă fanilor, în premieră, live, în concertul de la București, Arenele Romane din data de 19 septembrie 2020.

Ascultă „Subteran” mai jos:

              În luna iunie a acestui an, Cristi Minculescu, Valter si Boro au recâștigat dreptul de a folosi numele “Iris” în denumirea formației. Acest nume îi identifică de 40 de ani drept un simbol național, datorită conexiunii speciale cu publicul lor devotat, cu care au legat afinități și trăiri unice, compatibilități sufletești pe care doar artiști cu personalități electrizante le pot forma cu fanii lor.

Pentru acest concert s-au pus în vânzare un număr limitat de bilete și pot fi achiziționate de pe www.AmBilet.ro la următoarele prețuri:

Early Bird Ticket: 79 lei (preț redus pentru primele 200 de bilete)
Presale Ticket: 99 lei (preț redus până la data de 18.09.2020)
Normal Ticket: 110 lei (în ziua evenimentului)

Evenimentul va respecta toate restricțiile impuse la perioada respectivă.
Pentru ca persoanele din aceeași familie să stea grupate, este recomandat ca aceștia să achiziționeze biletele într-o singură comandă.

Rupe rutina și vino să asculți hiturile formației, iar la refrene vom cânta împreună!

 

 

 



Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*