
După lansarea videoclipului pentru piesa „God = Dog” de pe viitorul album „I Loved You At Your Darkest”, trupa poloneză duce analogia și mai departe, scoțând pe piață… mâncarea de câini cu același nume, în ediție limitată. Într-un clip de promovare postat pe Instagram, Nergal descrie această găselniță ca fiind „poate prima oară în istoria umanității când crucea chiar servește unui scop anume”. Într-adevăr, snacks-urile pentru patrupezi au forma unor cruci mici și negre, sunt vegane și complet cruelty-free, „spre deosebire de crucile adevărate”. Ca să demonstreze asta, Nergal împarte mâncarea cu un câine, ronțăind chiar el câteva din aceste „cruciulițe”.
Albumul „I Loved You At Your Darkest” va apărea pe data de 5 octombrie 2018.
Lasă un comentariu