Legendarul Dan McCafferty, de la Nazareth, a murit la vârsta de 76 de ani

Dan McCafferty nov2022
Dan McCafferty nov2022

Dan McCafferty, co-fondator al trupei Nazareth, a murit la vârsta de 76 de ani.
Basistul, Pete Agnew, a confirmat decesul lui McCafferty într-o declarație de astăzi.
El a scris: „Dan a murit astăzi la 12:40.”
„Acesta este cel mai trist anunț pe care a trebuit să-l fac vreodată. Maryann și familia au pierdut un soț și un tată minunat, iubitor. Mi-am pierdut cel mai bun prieten și lumea a pierdut unul dintre cei mai mari cântăreți care au trăit vreodată. Prea supărat să mai spun ceva în acest moment.”
Există doar foarte puțini vocaliști ai rockului clasic, ale căror voci pot fi recunoscute la primele note. Una dintre aceste voci este McCafferty.
După aproape cincizeci de ani de activitate cu Nazareth, Dan a fost, din păcate, nevoit să se retragă, din motive de sănătate. Dar nu a renunțat niciodată la pasiunea de a-și exprima sentimentele prin muzică.
În octombrie 2019, McCafferty a lansat primul său album solo, Last Testament.
După decizia lui McCafferty de a renunța, trupa a continuat să facă turnee și să înregistreze sub conducerea singurului membru fondator rămas, Agnew, cu binecuvântarea lui McCafferty.
În urmă cu aproape un deceniu, acesta a explicat specificul problemelor de sănătate și starea situației sale. Dezvăluirile le-a facut într-un interviu acordat revistei britanice Classic Rock. El a declarat că nu a suferit un accident vascular cerebral, așa cum a fost raportat în presă. El a spus că un caz de C.O.P.D. care s-a „înrăutățit în ultimii ani” l-a făcut să părăsească scena din Elveția la sfârșitul lunii august 2013, după doar trei cântece. El a explicat că: „Nu știi când va apărea, dar dintr-o dată nu poți respira”.
McCafferty a mai dezvăluit că o altă problemă de sănătate a fost responsabilă pentru prăbușirea lui pe scenă. La un concert din Canada în iulie 2013 s-a prăbușit pe scenă- o izbucnire a ulcerului de stomac. El a declarat, reflectând asupra incidentului, „M-am gândit că o să fie bine, dar pierzi atât de mult sânge când se întâmplă asta”.
Artistul a declarat despre pensionarea sa din Nazareth: „Dacă nu poți face treaba, nu ar trebui să fii acolo. Nazareth este prea mare pentru asta”.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*