Festivalul MAXIMUM ROCK nu este doar cel mai asteptat festival metal al toamnei lui 2013, ci si un eveniment cu initiative!
Ne bucuram ca avem prilejul sa anuntam ca festivalul este primul astfel de eveniment din Romania care va fi filmat pentru crearea unui DVD special.
De productia discurilor se vor ocupa cei de la ODS, cea mai profesionista firma de productie, inscriptionare si multiplicare de CD-uri si DVD-uri din Romania.
Vor fi imortalizate atat piese ale tuturor formatiilor participante, cat si momente speciale din cadrul activitatilor conexe festivalului: targuri, expozitii, happeninguri si multe altele.
Zoli Tussai, directorul ODS, a tinut sa isi exprime bucuria pentru ca firma sa este implicata intr-o astfel de initiativa unica pe piata autohtona de evenimente:
„Suntem onorati ca am fost invitati sa luam parte la un proiect atat de indraznet ca acela gandit de organizatorii festivalului ‘Maximum Rock’. Este o bucurie pentru ODS sa poata deschide drumul spre astfel de initiative interesante, cum este inregistrarea primului DVD live cu un festival filmat in Romania. Nu se intampla in fiecare zi ca firma noastra sa fie implicata intr-un proiect de o asemenea anvergura. Suntem convinsi ca materialul final va fi prilej de referinta atat pentru noi cat si pentru organizatori, formatii si fani„, a declarat Zoli.
Maximum Rock Festival prezinta publicului roman unele dintre cele mai relevante si interesante formatii de pe scena internationala, dar si de pe cea locala.
My Dying Bride, The 69 Eyes, Leaves’ Eyes, Samael, Atrocity, White Walls, Dirty Shirt, God The Barbarian Horde, Psycho Symphony, Vespera, Goodbye To Gravity si Abigail se vor prezenta pe 25 si 26 octombrie fanilor din toate colturile lumii.
Lasă un comentariu