Mayhem (De Mysteriis Dom Sathanas set), Soulfly și mulți alții, confirmați la Rockstadt Extreme Fest 2016

MAYHEM – De Mysteriis Dom Sathanas set -, SOULFLY și alte 16 nume completează lista formațiilor anunțate pentru Rockstadt Extreme Fest 2016, festival ce are loc în perioada 11-14 august, la baza cetății din Râșnov.

Acestea se alătură altor 29 de formații confirmate până în acest moment: Parkway Drive, Moonsorrow, TesseracT, Insomnium, Tankard, My Dying Bride, Carach Angren, Bucovina, Excrementory Grindfuckers, Indian Fall, Cattle Decapitation, Soilwork, Morgoth, Borknagar, Destruction, Hocico, Infest, Gutted, Clitgore, Mind Assault, Infected Rain, Holocausto Canibal, Hteththemeth, Hypno5e, Ordinul Negru, E-An-Na, Postvorta, Moribund Oblivion, Stercore și Berserkers.

Cu regret, anunțăm că MISFITS și-au anulat toate concertele programate în Europa. Din păcate, nu am primit o motivație clară, în acest sens, din partea managementului. Putem doar presupune că aceste anulări au legătură cu reuniunea alături de Danzig, programată în septembrie.

Prețul abonamentelor este următorul:
Presale 4 – 220 lei, perioada 05.03 – 10.07.2016;
Presale 5 – 250 lei, începând cu 11.07.2016 și SALE pe întreaga perioadă a festivalului (11-14 august);
VIP Ticket – Meet and greet cu artiștii – 300 lei (SOLD OUT);
NU vor exista bilete pe zile, ci abonamente ce asigură accesul în toate cele patru zile ale festivalului.

Abonamentele pentru Rockstadt Extreme Fest 2016 pot fi achiziționate online de pe:
• eventim.ro și prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești);
• myticket.ro și din rețeaua magazinelor DIVERTA, Librăria Mihai Eminescu, Magazinul Muzica și rețelele afiliate Myticket;
• bilete.ro și din toate oficiile Poștei Române, în magazinele InMedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.

În premiera în Romania, MAYHEM, poate cea mai controversată formație din istoria muzicii extreme, va concerta cu un set special, în care va interpreta integral albumul de debut, „De Mysteriis Dom Sathanas”, compus și înregistrat alături de Euronymus și Varg Vikernes. Interpretarea acestui album va fi completată și de alte compoziții extrase din catalogul discografic al formației norvegiene.
Considerat unul din cele mai influente albume ale muzicii black metal, compoziția discului a debutat în 1987, însă lansarea a venit abia in 1994, după cel mai controversat capitol al scenei norvegiene, umbrit de crime și sinucideri.
Showul de 75 de minute va marca și prima apariție a formației atât în Romania cât și pe tărâmurile Transilvaniei, în timp ce producția în sine va marca cel mai extrem show metal desfășurat vreodată pe teritoriul României.

SOULFLY, trupa fondată de legendarul Max Cavalera, revine în Romania, la Rockstadt Extreme Fest. Pentru România, Soulfly va prezenta un set Best Of, incluzând atât compoziții din repertoriul formației lansate în 1997 cât și compoziții clasice SEPULTURA.

Alături de cele două formații, au mai confirmat:
H8 – România
ADIMIRON – Italia
PUT SOLNCA – Rusia
NEXUS – România
POEM – Grecia
ATTACK VERTICAL – Elveția
NAHUM – Cehia
FOR THE WICKED – România
W3 4R3 NUM83R5 – România
URA DE DUPĂ UȘĂ – România
DAYS OF CONFUSION – România
THE DIGNITY COMPLEX – România
SMALLMAN – Bulgaria
ANGERSEED – Ungaria
JACK THE STRIPPER – Australia
INVERTED PUSSYFIX – Croația

O ultima serie de confirmări va urma săptămâna viitoare.

Sursa: comunicat de presă


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*