
Potrivit celor de la Mediafax, clădirea fostei fabrici Apollo, construită în 1898 şi parte a patrimoniului industrial, nu se regăsește în lista monumentelor istorice din București. Primăria municipiului București ajută la demolarea clădirii cu valoare istorică și avizează demolarea fostei fabrici de ciorapi Apollo.
Un reportaj video amănunțit poate fi vizionat pe pagina celor de la Mediafax.
Conform aceluiași reportaj, Edmond Niculuşcă, director ARCEN, a declarat: Beneficiarul acestui proiect este o firmă privată, Imobiliar Agramont, iar proiectantul acestui proiect este Compania Municipală de Dezvoltare Durabilă. Așadar, primăria capitalei a ajuns să facă PUZ-uri derogatorii de la regulamentul de zonă construită, protejată pentru o firmă privată. (…)
În iulie 2019, fundaţia ”Pro Patrimoniu” a cerut Direcţiei de Cultură Bucureşti, deci ministerului Culturii să claseze această fabrică. A respins clasarea fabricii ca monument istoric pentru că aceptase între timp cererea primăriei capitalei de demolare.
Se dorește prin noul PUZ construirea unor blocuri de 8 etaje, pe strada 11 Iunie, în incinta fostei fabrici de ciorapi și tricotaje Apollo, unde se află clubul Fabrica, o clădire de cărămidă, construită înainte de anul 1900. Strada 11 Iunie este zonă protejată, regimul de înălțime maxim permis fiind de 16 metri, iar blocurile de 8 etaje vor avea 34 de metri.
Terenul în speță prin care s-au făcut derogări prin PUZ și unde se află situat și Clubul Fabrica face parte din zona protejată 11 Iunie, preponderent cu clădiri de 1/2 etaje, construite în urmă cu peste 100 de ani.
În acest moment, Primăria Municipiului București a pus în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal STR. GRAMONT NR. 38 – INTRAREA OVIDIU NR. 6 – SECTOR 4 (zona care vizează Clubul Fabrica). În cazul în care considerați că există anumite lucruri ce trebuie transmise instituției în legătură cu acest Proiect, o puteți face până la 1 iunie 2020 AICI.
Clubul Fabrica este un spațiu care a sprijinit de-a lungul timpului mișcarea underground. Printre evenimentele pe care Maximum Rock le-a organizat în acest club amintim concertele formațiilor Gaahls Wyrd sau Destruction.
Citește și:
Lasă un comentariu