Sursa: Comunicat de presă
- Fjørt și Möbius confirmați la cea de-a 14-a ediție
- Programul concertelor pe zile
- Bilete pe zi disponibile online
- Myrkur nevoită să renunțe la show-urile viitoare, inclusiv la cel de la Sibiu, pentru protejarea evoluției sarcinii în bune condiții
FJØRT și MÖBIUS sunt cele două noi nume care completează line-up-ul ARTmania Festival 2019, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.
Noile confirmări din line-up-ul ARTmania Festival 2019
Istoria trupei germane de post-hardcore FJØRT a început în Aachen în 2012. Imediat după lansarea primului lor EP, sub umbrela Through Love Records, grupul a început să câștige rapid teren pe scena locală.
Efervescența creativă a continuat să anime trupa, astfel că, la foarte scurt timp, aceasta a lansat alte trei noi albume care au primit reacții pozitive. Succesul le-a adus ocazia a de urca pe scenă alături de cunoscute nume internaționale în turnee sold-out, să ofere show-uri care debordează de energie și să miște mulțimile, în ciuda faptului că Fjørt este compusă din numai trei membri.
Dacă, adeseori după atingerea succesului comercial, multe trupe aleg să își domolească ritmul și virulența compozițiilor, optând pentru abordări mai sigure, Fjørt face exact contrariul. Continuă cu încăpățânare să experimenteze și să exploreze noi căi de expresie muzicală, uneori greu de prevăzut, ce oscilează între abordări agresive sau hardcore și direcții pline de visare, caracteristice influențelor post-rock din sfera celor întâlnite la Mogwai sau Envy.
Mantra ce animă duo-ul slovac Möbius este una care surprinde în numai câteva cuvinte sentimentul care descrie, de cele mai multe ori, realitatea societății contemporane: vorbele sunt de prisos, iar liniștea și vidul intern pe care ni-l provoacă este adeseori inconsolabil.
În ciuda aparențelor, între formație și topologie există o strânsă legătură. Numele „Möbius” vine de la cel al inventatorului acestei discipline, Ferdinand Möbius. Rigoarea și precizia matematică, preocuparea pentru plasarea în spațiu a obiectelor cu proprietăți speciale se regăsesc, în esență, și la acest grup. La fel ca știința care i-a inspirat, Möbius acoperă o gamă largă de frecvențe, cochetând în călătoriile lor muzicale cu influențe de stoner rock, doom sau sludge metal (subgen al muzicii heavy metal care îmbină elemente de doom metal și hardcore punk, uneori încorporând influențe din grunge și noise rock).
Cel de-al patrulea album al trupei, „The Magic of Macabre”, care a urmat demo-ului „Path of Nothingness”, stă dovadă pentru complexitatea încăpățânată și tonurile riff-urilor întunecate și agresive pe alocuri, completate de ritmuri care definesc mantra duo-ului slovac.
Din motive ce țin de protejarea evoluției sarcinii fără riscuri, artista Amalie Bruun (cunoscută în lumea muzicală sub numele Myrkur) a decis, cu părere de rău, să renunțe la viitoarele concerte pe care le avea planificate, inclusiv la show-ul care urma să aibă loc la Sibiu.
Programul pe zile al concertelor de la ARTmania Festival 2019
Vineri, 26 iulie 2019 (Ziua 1)
- Fjørt (DE)
- Wardruna (NO)
- Architects (UK)
- Dream Theater (SUA)
Sâmbătă, 27 iulie 2019 (Ziua 2)
- Möbius (SK)
- Alcest (FR)
- Madrugada (NO)
- Opeth (SE)
Bilete pentru o zi de festival
Pentru ediția 2019, a fost pus în vânzare un număr limitat de bilete individuale pentru fiecare zi de festival: 300 de bilete pentru vineri (26 iulie 2019) și 300 de bilete pentru sâmbătă (27 iulie 2019).
Aceste bilete pentru o zi de festival pot fi achiziționate online, în avans, de pe artmaniafestival.ro, la prețul de 260 de lei/ buc. (în secțiunea dedicată biletelor aflată în partea de jos a homepage-ului site-ului).
Abonamente pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania sunt disponibile tot pe www.artmaniafestival.ro la prețul de 320 de lei/ buc. Următoarea categorie de preț va fi cea de 360 lei/ buc.
Facebook Event ARTmania Festival 2019:
Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.
De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.
Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.
Lasă un comentariu