
De timpuriu legendara formatie PLACEBO are un mod elegant de a fi incisiva si (im)pertinenta. O dovedeste noul single „Too Many Friends„.
Piesa este o critica subtila adusa culturii contemporane, obsedate de retelele de socializare. Traim intr-o lume conectata constant la internet iar relatiile virtuale capata din ce in ce mai multa importanta.
„Am prea multi prieteni, sunt prea multi oameni, pe care nu ii voi cunoaste niciodata si pentru care nu voi fi niciodata acolo„, canta Molko intr-un refren care ti se intipareste automat in minte.
Bucata este o mica bijuterie, slefuita pana la stralucirea ultima de catre trupeti. Recunoastem stilul trademark Placebo, care a devenit mai rafinat in ultimii ani. Compozitia incepe cu o linie de clape minimalista, dar catchy.
Dupa primul vers intra si tobele in actiune cu un beat cuminte si eficient. Chitarele simple, dar intense, marca Placebo intervin si ele pentru a construi piesa cu piesa puzzle-ul sonic reprezentat de acest cantec. In refren toate instrumentele se intalnesc spre a crea un melanj placut, care culmineaza cu un bridge transgresiv.
Compozitional, melodia este perfecta, dovedind inca o data cat de buni muzicieni sunt baietii de la Placebo.
Daca tot albumul va merge in aceasta directie inseamna ca „Loud Like Love” va fi una dintre cele mai bune lansari ale trupei din ultimii ani.
Desi suntem obisnuiti cu temele mai putin implicate social ale versurilor, „Too Many Friends” ridica o problema actuala si mult mai usor de perceput de catre generatiile care au crescut fara mijlocirea Facebook-ului, a Twitter-ului si a altor retele online.
Intr-o lume in care suferinta a devenit prilej de exhibitie online, „the applications are to blame” pentru tot ceea ce nu functioneaza cum trebuie in vietile noastre.
Ne va devora internetul mintile si sufletele? Iata care este intrebarea pe care cantecul pare sa o puna. Pentru ca atunci cand pana si „computerul” te judeca, catalogandu-te drept „gay”, este clar ca ai facut exces de tehnologie si trebuie sa te intorci la lucruri mai sanatoase.
„Loud Like Love”, noul album, va fi lansat pe data de 16 septembrie 2013. Stati cu urechile ciulite!
Lasă un comentariu