Sick Of It All aniversează 30 de ani de activitate lansând un nou EP

448 vizualizări

Punkerii newyorkezi de la SICK OF IT ALL (foto) vor aniversa în luna noiembrie 30 de ani de activitate prin lansarea noului EPWhen The Smoke Clears”Acesta va cuprinde 5 piese și vine la pachet alături de o mini-carte („coffee table book”) cu fotografii rare, dar și câteva însemnări personale ale altor colegi punkiști precum Davey Havok (AFI), Chuck Ragan (Hot Water Music), Arthur Smilios (Gorilla Biscuits) și  (Dropkick Murphys).

Întrebat despre cei 30 de ani ai trupei, chitaristul Pete Kollen a declarat pentru Out of Step fanzine următoarele:

„30 de ani – ei bine, a fost distractiv. Nu pot să spun că e o realizare, pentru că noi n-am vrut niciodată să realizăm ceva. Noi doar am continuat să cântăm. Nu există regrete. Ce e făcut, așa rămâne și dacă ai stricat ceva în trecut, și ce?”

30-ani-sick-of-it-all

 

EP-ul va fi lansat în data de 4 noiembrie. În prezent, trupa Sick Of It All va pleca în turneul european alături de Wisdom In Chains luna viitoare, urmând ca anul viitor în ianuarie să plece în turneu în Australia alături de Refused.

Sick Of It All „When The Smoke Clears” tracklist:

  1. When The Smoke Clears
  2. Black Venom
  3. Doomed Campaign
  4. Blood & Steel
  5. Fortress

European Tour:

Oct 13: Amsterdam Melkweg, Netherlands
Oct 14: Essen Turock, Germany
Oct 15: Chemnitz AJZ, Germany
Oct 16: Graz PPC, Austria
Oct 18: Augsburg Kantine, Germany
Oct 19: Geneva L’Usine,
Oct 20: Saarbrucken Garage
Oct 21: Nancy Le Hublot, France
Oct 22: Lokeren Brakfest V, Belgium
Oct 23: Paris Trabendo, France
Oct 25: Cologne Underground, Germany
Oct 27: Hanover Musikzentrum, Germany
Oct 28: Gothenburg Kajksjul 46, Sweden
Oct 29: Oslo Vulkan Arena, Norway

 

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*